Ascultă Radio România Iași Live

Accident grav pe DN67 Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea, județul Gorj. Mai multe persoane au fost rănite

Publicat de Lucian Bălănuţă, 2 noiembrie 2014, 15:38

Opt persoane au suferit politraumatisme severe în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc duminică după-amiază pe DN 67, în satul Pişteştii din Deal din comuna Scoarţa.

Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Gorj, Marinică Niculescu, în primă fază, la faţa locului au fost trimise patru ambulanţe pentru preluarea răniţilor, iar apoi au mai fost redirecţionate alte patru autospeciale.

‘Şase victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi alte două la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti. A fost solicitat şi un elicopter SMURD pentru a prelua o victimă aflată în stare de inconştienţă. Toate victimele au politraumatisme severe, printre ele se află şi un rănit căruia i-a fost retezată gamba piciorului’, a declarat, pentru AGERPRES, Marinică Niculescu.

Două dintre victime au rămas încarcerate, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj intervenind la faţa locului cu două autospeciale de descarcerare. În accident au fost implicate două autoturisme.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (14:30), în judeţul Gorj, traficul rutier este întrerupt pe DN67 Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea, în zona Scoarţa, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Conform primelor informaţii primite de la faţa locului, şapte persoane au fost rănite.

(Agepres/ FOTO realitatea.net)

Etichete:
Ministrul Apărării: Pot fi doborâte drone ce intră în spaţiul naţional
Naţional duminică, 14 septembrie 2025, 08:36

Ministrul Apărării: Pot fi doborâte drone ce intră în spaţiul naţional

Armata Română şi aliaţii care fac poliţie aeriană pe teritoriul României pot doborî drone care intră în spaţiul aerian naţional, a...

Ministrul Apărării: Pot fi doborâte drone ce intră în spaţiul naţional
Investițiile nete realizate în economia națională, tendință de majorare
Naţional duminică, 14 septembrie 2025, 08:23

Investițiile nete realizate în economia națională, tendință de majorare

Investițiile nete realizate în economia națională s-au apropiat de 84 de miliarde de lei în prima jumătate a anului, în creștere ușoară de...

Investițiile nete realizate în economia națională, tendință de majorare
România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană, vineri seara
Naţional sâmbătă, 13 septembrie 2025, 08:24

România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană, vineri seara

România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană vineri seara, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene,...

România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană, vineri seara
Cod galben de inundaţii pentru râuri din 14 judeţe, până sâmbătă dimineaţa
Naţional vineri, 12 septembrie 2025, 12:10

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 14 judeţe, până sâmbătă dimineaţa

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a instituit, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza...

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 14 judeţe, până sâmbătă dimineaţa
Naţional vineri, 12 septembrie 2025, 11:36

Rabla Auto 2025 demarează luni, cu etapa validării producătorilor auto

Administraţia Fondului pentru Mediu organizează în perioada 15 septembrie 2025, ora 10:00 – 17 septembrie 2025, ora 23:59, sesiunea de...

Rabla Auto 2025 demarează luni, cu etapa validării producătorilor auto
Naţional vineri, 12 septembrie 2025, 07:07

Guvernul a deblocat acordarea tichetelor sociale și a relansat programul Rabla

Guvernul a deblocat joi programul „Sprijin pentru România”, prin care acordă tichete sociale și educaționale persoanelor vulnerabile....

Guvernul a deblocat acordarea tichetelor sociale și a relansat programul Rabla
Naţional vineri, 12 septembrie 2025, 06:47

PSD a prezentat un pachet de relansare economică a țării

PSD a prezentat joi un pachet de relansare economică a țării. Președintele interimar al formațiunii, Sorin Grindeanu, afirmă că toate...

PSD a prezentat un pachet de relansare economică a țării
Naţional vineri, 12 septembrie 2025, 06:44

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Fostul candidat la funcția de președinte al țării Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru...

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar