Ascultă Radio România Iași Live

Anchetă internă în Poliția Română în legătură cu „dispariția” lui Sebastian Ghiță

Anchetă internă în Poliția Română în legătură cu „dispariția” lui Sebastian Ghiță

Publicat de , 22 decembrie 2016, 16:28

Ministrul Afacerilor Interne a solicitat de urgență șefului Poliției Române efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acționat polițiștii în cazul „dispariției” lui Sebastian Ghiță și privitor la cooperarea interinstituțională, urmând a fi dispuse măsuri în consecință, potrivit unui comunicat al IGPR transmis, joi, AGERPRES.

„Până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieșirea din țară a persoanei în cauză”, se arată în comunicat.

Acesta mai arată că, pe 31 martie 2016, Direcția Națională Anticorupție a emis o ordonanță prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune împotriva lui Sebastian Ghiță, Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova fiind desemnat să pună în executare această activitate procedurală.

Pe timpul controlului judiciar, conform programului de supraveghere întocmit, inculpatul avea obligația de a se prezenta o dată pe săptămână la sediul IPJ Prahova. Totodată, conform măsurilor dispuse de procuror și, ulterior, de către instanța de judecată, inculpatului i s-a interzis să părăsească teritoriul României, interdicție care a fost comunicată Poliției de Frontieră pentru efectuarea mențiunilor în evidențele specifice.

Măsura controlului judiciar a fost prelungită succesiv, în faza urmăririi penale de către DNA prin ordonanță, iar ulterior în faza judecății, prin încheiere de ședință, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, menținându-se și obligația inculpatului de a nu părăsi teritoriul României.

Activitățile din cadrul controlului judiciar s-au desfășurat conform procedurii penale. Ultima dată, inculpatul a fost prezent, conform programului stabilit, în fața polițiștilor, în data de 19 decembrie, când i-a fost înmânată și hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„Prin aceasta, instanța a admis cererea de modificare a conținutului controlului judiciar în sensul înlăturării obligației de a nu părăsi teritoriul României, hotărâre care nu este definitivă și nici executorie. Încheierea a fost contestată, astfel încât interdicția de a nu părăsi teritoriul României este în vigoare și în prezent”, precizează IGPR.

De asemenea, la data de 19 decembrie, după prezentarea la sediul IPJ Prahova a celui în cauză, DNA Serviciul Teritorial Ploiești a dispus prin ordonanță efectuarea de activități ce nu au presupus un control în trafic sau limitarea libertății inculpatului.

„Măsurile în cauză au fost puse în executare de Direcția Operațiuni Speciale”, se mai arată în comunicat.

În dimineața zilei de 20 decembrie, deoarece nu a mai fost semnalată prezența inculpatului la locuința din municipiul Ploiești, Ghiță a fost citat la sediul IPJ Prahova.

Întrucât acesta nu s-a prezentat, polițiștii au informat Înalta Curte cu privire la acest aspect pentru dispunerea de măsuri în consecință.

Comunicatul citat mai arată că, în această situație, s-a solicitat sprijin și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, care a intensificat verificările la graniță.

Ca urmare a acestor demersuri, la data de 21 decembrie, unitatea de parchet a emis un mandat de aducere pe numele celui în cauză la sediul DNA — Serviciul Teritorial Ploiești, pentru a fi pus în executare de către polițiști.

Conform art. 265 Cpp, „O persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citației și împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citației”.

„În acest context, polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale și ordine publică din cadrul IPJ Prahova s-au prezentat la adresa indicată în mandatul de aducere precum și la alte adrese de pe raza județului Prahova, însă inculpatul nu a fost găsit. Conform art. 266 al. 4 Cpp, au fost încheiate procese-verbale pentru fiecare adresă, care au fost înaintate, în aceeași zi, către DNA — Serviciul Teritorial Ploiești.

Ulterior, aceeași unitate de parchet a transmis un nou mandat de aducere, având termenul de executare momentul depistării, sens în care Poliția Română și Poliția de Frontieră Română au extins activitățile în vederea identificării inculpatului.

„Măsurile privind intensificarea verificărilor la punctele de trecere a frontierei se mențin, în așa fel încât inculpatul să nu poată părăsi țara”, precizează IGPR.

(agerpres/ FOTO infoziare.ro)

Etichete:
Grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 18:29

Grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu

Un grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu, a avut astăzi o primă şedinţă la...

Grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu
Premierul Luca Niculescu, discuție cu omologul ucrainean despre securitatea la Marea Neagră
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 18:21

Premierul Luca Niculescu, discuție cu omologul ucrainean despre securitatea la Marea Neagră

Premierul Luca Niculescu a avut, astăzi, o convorbire telefonică aprofundată cu omologul său ucrainean, cu privire la situaţia de securitate din...

Premierul Luca Niculescu, discuție cu omologul ucrainean despre securitatea la Marea Neagră
(UPDATE) Navă lovită de o dronă în Marea Neagră. Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei au fost aduşi în Portul Constanţa
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 15:11

(UPDATE) Navă lovită de o dronă în Marea Neagră. Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei au fost aduşi în Portul Constanţa

UPDATE ora 14:50 – Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei ‘Khoryv’ au fost aduşi în Portul Constanţa cu...

(UPDATE) Navă lovită de o dronă în Marea Neagră. Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei au fost aduşi în Portul Constanţa
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 13:55

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, contestaţia depusă de DIICOT şi a decis ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu...

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 13:40

Leul s-a depreciat astăzi în raport cu euro şi dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,3495 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat astăzi în raport cu euro şi dolarul american
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 10:31

Judecătorii nu se înţeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergenţă

UPDATE ora 10:45 – Doi judecători de la Curtea de Apel Bucureşti nu au reuşit vineri să se pună de acord în legătură luarea unei...

Judecătorii nu se înţeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergenţă
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 08:53

Guvernul aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi a variolei ovine

Guvernul va aproba în şedinţa de vineri donaţia, din rezervele strategice ale Uniunii Europene, a 1,1 milioane doze de vaccin împotriva pestei...

Guvernul aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi a variolei ovine
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 08:48

Luca Niculescu: Obiectivul meu este clar, să salvăm fiecare euro pe care România îl poate încasa prin PNRR

Premierul Luca Niculescu a anunţat că, vineri, după şedinţa de Guvern, va convoca o reuniune de evaluare cu miniştrii responsabili de...

Luca Niculescu: Obiectivul meu este clar, să salvăm fiecare euro pe care România îl poate încasa prin PNRR