(AUDIO) Antonella Cornici, drumul de la actorie la regie – INTERVIU
Publicat de isoreanu, 22 ianuarie 2021, 16:44 / actualizat: 22 ianuarie 2021, 17:56
Artiștii au suportat greu această perioadă de restricții dictate de pandemie. Au fost nevoiți să se adapteze la spațiul online, să îl transforme în scenă. Spectacolul “Sunt o babă comunistă”, după romanul lui Dan Lungu și regizat de ieșeanca Antonella Cornici, este transmis, spre exemplu, în regim live streaming, de Teatrul Național din Timișoara. Așa am putut să vedem ce mai fac artiștii ieșeni, ce proiecte au și unde. Ioana Soreanu a stat de vorbă cu Antonella Cornici regizor și cadru didactic la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași.
Ioana Soreanu: Regizoarea Antonella Cornici este din Iași, a absolvit Universitatea de Arte “G. Enescu” și a plecat în pribegie. Într-un fel, pentru că predă acum regie la aceeași universitate, dar montează în alte orașe din țară. Spectacolele Antonellei Cornici se joacă la Timișoara, la Arad. „Sunt o babă comunistă”, „M-am hotărât să devin prost”, „Alte trei surori”, „Audiția.ro”. Am văzut că “Sunt o babă comunistă”, după romanul lui Dan Lungu, este un spectacol prezentat online în perioada aceasta și un spectacol care are succes.
Antonella Cornici: Este un spectacol prezentat în regim live streaming, este în direct. Se joacă cu sala goală și se transmite în direct. Tot ce vedeți acum că apare de la Timișoara, de la Teatrul Național de-acolo, este în regim live streaming, deci, actorii joacă pe scenă și sunt în direct în casele tuturor celor care accesează acel link. Deci, nu este spectacol filmat.
Ioana Soreanu: Montezi mult, cum spuneam, la Timișoara, Arad…
Antonella Cornici: Da, eu am lucrat în cam peste zece teatre din țară. Am lucrat și în Moldova, și la Botoșani, am lucrat patru spectacole, de exemplu, și la Suceava, și la Piatra Neamț. În partea de vest, e adevărat, așa cum ai spus tu, am lucrat mai mult, am lucrat și la Turda, de exemplu, și la Giurgiu. Și la Iași am lucrat, în cadrul Universității.
Ioana Soreanu: “Vârful aisbergului” este un spectacol montat de tine la Universitatea de Arte, un spectacol pe care l-am văzut cu mare plăcere.
Antonella Cornici: Da, da, da…
“Folosesc foarte multă muzică în spectacole. Așa simt eu că trebuie.”
Ioana Soreanu: E un sincretism în spectacolele tale, muzică, dans, foarte multă mișcare, imagine.
Antonella Cornici: Da, este, e adevărat. Folosesc foarte multă muzică în spectacole. Așa simt eu că trebuie. Sigur că am și spectacole în care coloana sonoră nu este atât de prezentă, dar, de regulă, folosesc ilustrația muzicală, compoziția muzicală destul de mult în spectacole. În măsura în care textul, montarea o cer și, bineînțeles, viziunea pe care merg, da, apar video, mappinguri, apar tot felul de proiecții, efecte tehnice, dar asta depinde foarte tare de spectacolul respectiv, de text, de montare și, bineînțeles, de teatrul unde lucrez pentru că nu tot timpul găsești această tehnică de scenă la un nivel avansat. Și-atunci, trebuie să lucrezi cu ceea ce există. Dar, suntem în secolul XXI și atunci, dacă avem aceste mijloace tehnice, e păcat să nu le folosim. Teatrul, deja, e într-o altă formă, are o altă tendință. Nu putem rămâne la reflectoarele clasice pentru că ne asaltează din toate părțile televiziunile, filmele. Dacă ne uităm, și acolo sunt tranduri noi.
„…nu mă puteam înțelege cu mine, actorul cu regizorul se cam băteau cap în cap.”
Ioana Soreanu: Așa cum spuneam, ai terminat și actorie, ai fost actriță la Teatrul Național din Iași și, la un moment dat, ai părăsit Teatrul Național.
Antonella Cornici: Da, eu am fost actriță la Naționalul ieșean douăzeci de ani. La un moment dat, a fost o perioadă în care am jucat foarte puțin spre deloc. Eu fiind un om care am nevoie de activitate, am făcut, între timp, regia. E drept că era o pasiune mai veche a mea pe care nu am finalizat-o profesionist, ca să spun așa, cu acte și atunci, în 2009, am dat la Regie, am terminat în 2012. O perioadă de încă șase ani am stat la Teatru Național și perioada de început, ca regizor, am lucrat câte un spectacol pe an. Am avut și un accident păcătos care m-a imobilizat așa, cumva, un an și n-am putut pleca și pe urmă, încetul cu încetul, am început să lucrez din ce în ce mai mult. Și, nu, nu mă puteam înțelege cu mine, actorul cu regizorul se cam băteau cap în cap. Și atunci, mi-am dat seama că cred că e cazul să decid ce vreau să fac pentru că, repet, nici nu jucam în Teatru și țineam și un loc acolo ocupat.
Ioana Soreanu: De ce nu jucai?
Antonella Cornici: Păi, se întâmplă, nu știu cum… să nu fii distribuit în piese. Da, foarte ciudat, e o poveste așa… strange, ca să spun, pentru că în primii zece ani am jucat de-aveam câte patru, cinci, șase, nu mai știu câte premiere pe an, pe urmă, s-au mai inversat rolurile și atunci, sigur, eu mi-am găsit de treabă. Am început altele, să învăț să lucrez pe fonduri europene, am făcut proiecte în programe europene până când am dat și la Regie. Iar de când am început să lucrez ca regizor mai mult, deci, am ajuns trei, patru producții pe an să fac, deja, începusem să-mi construiesc acest nume de regizor, oamenii mă cunoșteau în țară, regizorii, cumva, mă știau că am intrat în această speță a regizorilor și, deja, parcă nu te mai distribuiau. Adică, cum îți iei în distribuție un regizor? Știi, adică, era ciudat. Adică, Dabija mi-a zis din start, la un moment dat, că “mie nu-mi trebuie actori care sunt și regizori să aveți voi idei”. Deși, eu am încercat să fiu cuminte și disciplinată atunci când am intrat în spectacole, chiar dacă eram și regizor, și să-mi văd de treaba mea pentru că omul ăla construiește spectacolul, eu trebuie să merg pe acea linie. Numai că devenisem așa… pentru câțiva, la modul amuzant, ca să spun așa, era un inconvenient.
„Da, voi lucra, pentru prima dată, în sectorul independent, adică la Teatrul din Stejar, de la noi din Iași, un spectacol, cred că o să fie perioada februarie – martie. Mie îmi place ce se întâmplă la Teatrul din Stejar.”
Ioana Soreanu: Vezi vreo diferență între ceea ce se întâmplă în vestul țării, în zona independentă a artei, și ceea ce se întâmplă la noi, în Moldova?
Antonella Cornici: Da, categoric. Categoric, este o diferență. În Ardeal, și mă refer aici la Cluj, Turda, unde am lucrat eu, de fapt, există trupe de teatru independent. Funcționează mai mult sau mai puțin, dar există.
Ioana Soreanu: Multe?
Antonella Cornici: Destul de multe. Adică, la Timișoara, eu, cel puțin, am văzut vreo câteva spectacole în locuri diferite, la Cluj există. La Iași, a fost Teatrul FIX, după cum știm, și funcționează sau nu… și-acum, este Teatrul din Stejar. Deci, mă refer la sectorul independent așa. Vizavi de teatrele, actorii angajați în instituțiile publice de cultură și mă refer chiar la teatru, în special, cu contracte determinate sau nedeterminate, iarăși, da, există o diferență. Există o diferență, în prmul rând, de mentalitate, de a vedea lucrurile, viața. Cred că sunt conectați cumva și, na, pe bună dreptate, harta le este prielnică (râde), ca să spun așa, sunt conectați la Occident mult mai tare.
Ioana Soreanu: Spune-mi, te rog, de ce nu vedem spectacole regizate de tine și la Iași?
Antonella Cornici: Păi, na, ce întrebare (râde). Păi, în primul rând, am lucrat atunci la Universitate. Mie mi-e foarte dragă sala aia de teatru de la Universitate…
Ioana Soreanu: Este, într-adevăr, foarte frumoasă, este o sală modernă.
Antonella Cornici: Da, da, e o sală intimă și foarte bine dotată tehnic.
Ioana Soreanu: Da, așa este.
Antonella Cornici: Apropo, e o sală poate mai bine dotată decât alte săli studio de la teatrele profesioniste din țară. Eu mă simt bine în sala aia, cu siguranță, voi mai lucra acolo. N-am lucrat la teatrele din Iași, respectiv, la Teatrul Național și la Teatrul Luceafărul pentru că eu cred că n-a fost să fie, nu știu ce să zic.
Ioana Soreanu: Dar, se întrevede, așa… vreun proiect?
Antonella Cornici: Da, voi lucra, pentru prima dată, în sectorul independent, adică la Teatrul din Stejar, de la noi din Iași, un spectacol, cred că o să fie perioada februarie – martie. Mie îmi place ce se întâmplă la Teatrul din Stejar, îi încurajez.
Ioana Soreanu: Și mie îmi place ce se întâmplă la Teatrul din Stejar.
Antonella Cornici: Da, da, e foarte frumos și sper să aibă tăria să existe în continuare pentru că e foarte, foarte greu. Din cauza asta, eu m-am oferit să lucrez, m-am hotărât că trebuie să lucrez și eu în sectorul privat și trebuie să fac și eu ceva pentru ei. E și vorba de foști studenți de-ai mei de care sunt legată cumva… emoțional.
Ioana Soreanu: Da, să le spunem pe nume, frații Ivan, Theordor Ivan, Ovidiu Ivan, actori și… Ovidiu și regizor.
Antonella Cornici: Exact, și Ovidiu este, da, Theodor Ivan mi-a fost și student și chiar muncește pe rupte. Cred că are vreo cinci servicii dar ca să susțină financiar chiria acelui spațiu care nu produce, de fapt, nimic de anul trecut, să ne înțelegem. E foarte greu. Eu îl admir pentru tenacitatea asta…
Ioana Soreanu: Da, merită tot respectul.
Antonella Cornici: Da, este fenomenal cât țin ca să păstreze acel spațiu și să-l dezvolte.
Ioana Soreanu: Trebuie să ai mult drag de meserie ca să faci asta.
Antonella Cornici: Sigur, sigur că-i o pasiune și sigur că e o dragoste față de teatru. Deci, aici voi lucra. După care mai am niște proiecte în țară, evident.
Ioana Soreanu: Dar, spune-mi, te rog, la Teatrul din Stejar, poți să ne spui despre ce-i vorba, tiltul…
Antonella Cornici: Este un text din dramaturgia spaniolă contemporană și o să vă spun că va fi în premieră națională. Deci, textul nu s-a mai montat.
Ioana Soreanu: Aștept cu mare nerăbdare acest spectacol.
Antonella Cornici: Până în sfârșitul lui martie, sper să vadă publicul acest spectacol.
