Pesah 2018, din seara de vineri 30 martie până în seara de sâmbătă 7 aprilie

Publicat de Nicolae Tomescu, 31 martie 2018, 12:49 / actualizat: 31 martie 2018, 19:41

În limba română, cuvîntul „Paşti” (acceptat şi ca Paşte)[1] provine din forma bizantino-latină „Pastihae” a cuvîntului de origine evreiască „Pesah” (trecere)[2]… Termenul ebraic de „Paşte” a trecut şi în vocabularul creştin; evenimentele istorice definitorii pentru sărbătoarea noastră au coincis cu „Paştele evreilor”[3]…

Conform tradiţiei ebraice, sărbătoarea Paştelui trebuie „să cadă” primăvara. Paştele se celebrează, opt zile la rând[4], în perioada 14-22 Nisan[5]. Calendarul ebraic[6] (în general, un calendar lunar), presupune că Nisan ar trebui să înceapă cu 11 zile mai devreme în fiecare an solar. Pentru ca Nisan şi Paştele să cadă primăvara, nu în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numită Adar II) în anumiţi ani. Dintr-un ciclu de nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 şi 19 au câte 13 luni lunare, în loc de 12 luni. Calendarul stabil, folosit şi în prezent, a fost introdus în secolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cu calendarul şcolar şi anotimpurile…

Pesach este o sărbătoare[7] de origine biblică; aceasta rememorează sfârşitul sclaviei în Egipt (cu peste 3.000 de ani în urmă)[8] şi naşterea „naţiunii evreieşti”[9]. În și prin ritualul de Seder se repovesteşte istoria evreilor (citită din „Haggadah”[10], o culegere de pasaje, provenind din Torah şi din scrierile rabinilor, care descriu exodul din Egipt). În timpul Sederului se beau patru pahare de vin şi se mănâncă dintr-un platou special, cu despărţituri (ierburi amare şi hrean, simbolizând viaţa amară şi de sclavie pe care au dus-o evreii în Egipt). Se consideră că drojdia folosită la prepararea pâinii presupune o anumită degradare/impuritate; de aici folosirea rituală a pâinii azime (=pasca=matzot), fără drojdie şi nedospită[11]. Încropirea acestui aluat include ritualuri religioase strâns legate de culesul primelor recolte care celebrează primăvara[12]. Pe masă se pune şi pască, jumătate de matza – Afikomanul – se ascunde, iar copiii, după ce îl găsesc, au dreptul să ceară cadouri…

[1] Răspunsul oferit de DOOM (Dicționarul Ortografic Ortoepic și Morfologic al Limbii Române) privește ambele forme /Paşte/Paşti/, acceptate ca atare. Dacă avem în vedere substantivul propriu (denumeşte sărbătoarea), în funcţie de context, se poate folosi „Paşte”, forma de singular, sau cea de plural – „Paşti”. Spre exemplu, este corect să spunem: „Un Paşte fericit” (nu „Un Paşti fericit”, în care s-ar combina articolul nehotărât cu forma de singular, „un”, cu un substantiv la plural, „Paşti” – nimeni nu spune „un cozonaci”). Astfel, devine firesc să ne exprimăm „Sărbătorile de Paşti” (întrucât avem mai multe zile, fiind corect şi „Sărbătoarea Paştelui” dacă ne referim la eveniment, în general). Corecte sunt şi formele „Sărbătorile Paştelui”, „Sărbătorile Paştilor”, „Sărbătorile de Paşti”, „Sărbătorile de Paşte”, „Postul Paştelui” sau „Postul Paştilor”, „Noaptea Paştelui” sau „Noaptea Paştilor”, „Sfintele Paşti”. Totodată, „Paştele cade, anul acesta, pe data de…” sau „Paştile cad, anul acesta, pe data de…”, „De Paşte/De Paşti vremea va fi frumoasă”… Dacă urmăm DEX (Dicționarul Explicativ al Limbii Române), alegem forma Paşti (reiese din Biblie, din Dicţionarul religios, publicat în 1994): Paşti subst. 1. S. m. Cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creştini în amintirea învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuţă; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 şi 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieşirii lor din Egipt sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach). 2. Subst. Pâine sfinţită care se împarte la biserică în ziua de Paşti. 3. S. f. (reg.) Pască (1). 4. S. f. (în formapască) Miel pe care îl sacrificau evreii, conform unui anumit ritual, la sărbătorirea zilei de Paşti; p. ext. (sens curent) preparat alimentar tradiţional din aluat nedospit, copt în foi subţiri, pe care îl mănâncă evreii la această sărbătoare în locul pâinii; azimă; pască (2). [Var.: Páşte, subst.; páscă, (înv.) páshă s. f.] – Din lat. pascha, -ae;(‹ gr. pasha)…

[2] Numele sărbătorii provine, în special, de la verbul „lifsoach” (a sări, a ignora); plaga primilor născuţi „a sărit” peste casele evreilor, omorînd numai prunci egipteni… Unii insistă pe altă interpretare, „netradiţională” și mai tîrzie, a termenului: „Pesach” (cuvânt) poate fi despărţit în două: Peh (gură) şi Sach (a vorbi); aceasta ne aminteşte de faptul că, deşi porunca de a păstra Exodul. în minte și în suflet, se aplică „în fiecare zi din viaţa noastră” (Deuteronom 16:3), de Pesach nu este de ajuns să ne amintim, ci trebuie să spunem povestea exodului şi să „vorbim” despre ea pe îndelete…

[3] Se pare că „Cina cea de Taină” a fost una „evreiască”, desfășurată după ritualul de Seder (pascal ebraic)…

[4] La evrei, ziua se socoteşte de la asfinţitul soarelui până la apariţia primelor 3 stele în următoarea zi. Din acest interval de 8 zile, primele două şi ultima zi sunt sărbători speciale, impunînd respectarea strictă a mai multor reguli religioase față de zilele de mijloc dintre ele („Hol HaMoed”, mai „ușoare”)…

[5] Nisan este a şaptea lună a calendarului civil evreiesc. În calendarul religios (care nu conicide cu cel civil), Nisan, care durează, după calendarul gregorian, de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, este prima lună a anului ecleziastic ebraic, conform poruncii divine: „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului.” (Exodul 12,2)…

[6] Calendarul ebraic, întocmit şi după lună şi după soare, are o exactitate uluitoare, se situează la numai două miimi de secundă diferenţă faţă de calculele NASA…

[7] Sărbătoare anuală fixă, în calendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de Paştele creştin, având – drept început obligatoriu – o zi de duminică, începutul Paştelui evreiesc poate cădea în orice zi a săptămânii…

[8] Începutul istoriei religioase a poporului evreu este conceput ca un „memorial”, o repetare, în prezent, pentru toate generaţiile, a intervenţiei prin care, în trecut, Dumnezeu și-a mântuit poporul; astfel se explică importanţa acordată pregătirii şi celebrării. În seara de 14 Nisan, după apusul soarelui, la sinagogă, sunt rostite rugăciunile rituale cuprinzînd psalmi şi imnuri ce amintesc de eliberarea din robia Egiptului. După ceremoniile din sinagogă, urmează Cina Pascală (numită Seder) în casele oamenilor; ea se desfăşoară după un ritual (Seder=ordine) consacrat printr-o tradiţie veche, aceeaşi, în esenţă, de pe vremea lui Isus (într-adevăr, nu mai trebuie sacrificat mielul, de vreme ce Templul nu mai există)…

[9] Patriarhii din care se trage poporul poporul evreu au fost Avraham, Isaac şi Iacob; Avraham și Sarah l-au avut drept fiu pe Isaac, Isaac și Rebecca l-au avut pe Iacob; din Iacob (Israel), Rachel și Leah s-au născut 12 fii. Cei 12 fii ai lui Iacob (Israel), împreună cu familiile lor (cele 12 triburi ale lui Israel, 70 de persoane) au fost nevoiți să se refugieze în Egipt, deaorece pământul lui Israel fusese lovit de foamete; în Egipt, familia a crescut şi a prosperat într-o asemenea măsură încât evreii au ajuns să fie priviţi ca o ameninţare de către egipteni; respectul şi admiraţia acestora s-au transformat în ură, într-un sistem organizat de sclavie şi asuprire; după mai multe generații, Moise a primit de la Dumnezeu (n.n. – în Vechiul Testament, cele mai des întâlnite nume, atribuite lui Dumnezeu, sunt Elohim, Iehova, Iahve – fiecare dintre acestea evidențiază un aspect diferit al Dumnezeirii) misiunea de a-i scoate pe evrei din robie; Faraon nu a vrut să ia aminte la avertismentele lui Moise, iar Egiptul a fost lovit de cele Zece Plăgi – nici acestea nu l-au înduplecat pe Faraon. a eliberat atunci cu puterea Sa naţiunea provenită din familia care se refugiase cândva în Egipt. Şapte săptămîni mai tîrziu, această naţiune nou apărută primea Tora pe Muntele Sinai…

[10] „Haggadah” înseamnă „a spune” sau „a relata”. Haggadah este o naraţiune vie, aşezată în contextul unui dialog între părinţi şi copii. Pesach, cu Haggadah „în centru”, spune fiecărui evreu trei lucruri: cine este, de unde a venit şi ce reprezintă; identitatea şi continuitatea evreiască se bazează pe încurajarea copiilor în a adresa întrebări, deopotrivă pe pregătirea părinţilor pentru a le da răspunsuri logice şi competente. În iudaism, erudiția, învăţarea şi înţelepciunea nu reprezintă scopuri în sine, ci un mod de viaţă. Haggdah conţine şi câteva cântece, dintre care unele după cină (pentru a atrage copiii să ramână atenți pe timpul nopții)… Haggadah este „certificatul de naştere naţional” al evreilor, ceva mai mult decât un document istoric (idealuri şi valori care constituie esenţa conştiinţei şi identităţii naţionale ale evreilor)…

[11] În toată perioada de 8 zile este interzisă hrana pe baza de hametz/alimente pe bază de drojdie – includ drojdie şi făină din 5 soiuri de cereale, orice produs care le conține/bere, biscuiţi, ș.a./; se găteşte numai cu făină de pască sau făină de cartofi (chiar şi pentru chifle, prăjituri, pizza) – pentru a comemora pîinea nedospită pe care au mancat-o evreii cand au plecat din Egipt, deoarece nu au avut timp să lase aluatul să crească. Produsele dospite din casă trebuie căutate şi vândute, chiar distruse, înainte de începerea sărbătorii. Pentru a îndepărta orice urmă de fermenţi se impune o curăţenie temeinică a întregii case, în toate ungherele sale (la persoanele „profund religioase”, poate dura și peste o lună de muncă intensă)…

[12] Charoset – un amestec dulceag de fructe şi arahide; karpas – o legumă care poate fi înlocuită, pe platou, cu cartoful fiert; zeroa – un ciolan de miel, ca simbol al mielului jertfit de Paști pe timpul când exista Templul (de obicei, se substituie cu o aripă de pui); beitzah – un ou fiert care simbolizează Haggigah (sacrificiul solemn săvârșit în Templu)… Alimentele enumerate au rol simbolic, masa propriu-zisă conţine bucate „fără număr” şi gustoase…