Ascultă Radio România Iași Live

(VIDEO) Explozie devastatoare la un bloc din Capitală: bilanțul victimelor crește

(VIDEO) Explozie devastatoare la un bloc din Capitală: bilanțul victimelor crește

Publicat de Andreea Drilea, 17 octombrie 2025, 15:12

UPDATE ora 12:30 – Creşte bilanţul persoanelor decedate şi al celor rănite în urma exploziei puternice care a avut loc la un bloc de 8 etaje de pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei.

Trei persoane au murit, iar 17 sunt rănite şi au fost transportate la spital. Explozia a afectat şi alte apartamente de la scările vecine. Autorităţile continuă acţiunile de căutare-salvare.

Deflagraţia care a afectat în această dimineaţă un bloc de locuinţe de pe Calea Rahovei a produs pagube şi la clădirile din jur. O serie de clădiri de locuinţe aflate în apropierea clădirii în care a avut loc explozia au fost evacuate, precum şi Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, aflat în imediata apropiere a blocului afectat de deflagraţie. Clădirea liceului a fost şi ea afectată, ferestrele au fost sparte, iar elevii au fost şi ei evacuaţi. Zona în care s-a produs deflagraţia este în continuare una periculoasă, în perimetrul securizat neavând acces decât echipajele de intervenţie, iar conform spuselor şefului DSU, Raed Arafat, locatarii evacuaţi din zonă nu se vor putea întoarce în această seară în locuinţele lor.

Raed Arafat: Operaţiunile de căutare-salvare pe care le fac pompierii acum sunt periculoase, zona este periculoasă, din cauza asta am închis-o şi am făcut un perimetru după care să nu se treacă, nicio persoană care nu participă la intervenţie nu intră acolo. Echipele medicale au fost retrase, deja parte a SABIF-ului a fost trimisă înapoi la lucru în oraş, că era nevoie, parte din echipajele SMURD-ului vor fi reduse imediat şi o parte din echipajele de intervenţie. Va rămâne aici strictul necesar.

În acest context, primarul general interimar al Capitalei, prezent şi el la faţa locului, Stelian Bujduveanu, a declarat că Primăria Capitalei le va asigura locuinţe provizorii, dar şi produse de bază tuturor celor evacuaţi, în acest moment prioritară fiind evaluarea structurală a clădirii afectate de explozie.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că persoanele rănite au fost transportate la spitalele Universitar, Grigore Alexandrescu, Floreasca, Matei Balş, Militar şi Bagdasar-Arseni. (Rador)


UPDATE – Consiliul General al Capitalei urmează să aprobe, astăzi, acordarea unui sprijin financiar destinat plăţii chiriei pentru familiile ale căror locuinţe au fost distruse în explozia de la blocul din Calea Rahovei.

Primăria Capitalei a activat fondul de urgenţă, astfel încât persoanele evacuate să poată fi relocate, a informat primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

‘Am convocat Consiliul General al Municipiului Bucureşti într-o şedinţă de urgenţă, pentru a aproba acordarea de sprijin financiar destinat plăţii chiriei familiilor ale căror locuinţe au fost distruse. Primăria Capitalei a activat fondul de urgenţă, astfel încât persoanele evacuate să poată fi relocate rapid, în condiţii sigure şi demne. Prin DGASMB, vom acoperi şi celelalte nevoi imediate – masa, îmbrăcămintea şi sprijinul de bază pentru familiile afectate’, a informat edilul general, pe Facebook.

El a transmis condoleanţe familiilor îndoliate şi a oferit asigurări că autorităţile locale vor oferi sprijin persoanelor afectate.

‘O tragedie cumplită a lovit astăzi Bucureştiul. Explozia din Calea Rahovei nr. 317 a răpit vieţi, a rănit oameni şi a distrus locuinţe. Transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi speranţă celor care, răniţi, luptă acum pentru viaţă. (…) Suntem alături de familiile îndoliate şi de toţi cei care trec acum printr-o încercare inimaginabilă. Nu vom lăsa pe nimeni singur în faţa acestei tragedii’, a scris Bujduveanu.

Primarul general participă, de asemenea, vineri, la şedinţa extraordinară convocată la Centrul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

Pe ordinea de zi se află analizarea şi gestionarea situaţiei generate de explozia produsă în blocul de locuinţe situat pe Calea Rahovei.

La reuniune participă reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 5, ISU Bucureşti-Ilfov, Poliţiei Capitalei, SABIF, ASSMB şi DGASMB. AGERPRES


UPDATE – Şeful Departamentului pentru Situaţii Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, vineri, că blocul din Sectorul 5 unde a avut o explozie puternică este ‘cu risc de colaps’ şi le cere cetăţenilor să nu încerce să intre în clădire sau în zona afectată de deflagraţie.

‘Au fost mobilizate forţe la nivelul Bucureştiului (…), Planul roşu a fost activat, forţele venind şi de la pompieri, SMURD şi Ambulanţă şi a fost mobilizată de către IGSU unitatea specială de căutare-salvare care răspunde de situaţiile de cutremur şi acum este în desfăşurare o operaţiune de căutare, să nu fie cineva sub dărâmăturile de la etaje. Este o operaţiune foarte riscantă. Cei de la ISC (Inspectoratul de Stat în Construcţii) care au venit aici deja au dat primul verdict, că blocul este cu risc de colaps, motiv pentru care este evacuat total de pompieri. Zona din jur a fost evacuată sau a fost limitat accesul pe strada respectivă, iar zona va rămâne închisă până se ia decizia finală’, a afirmat Raed Arafat, sosit la locul exploziei.

El a precizat că nu se poate intra în bloc pentru a se recupera materiale, acte sau documente, fiind considerat foarte periculos şi că doar operaţiunea de căutare continuă în imobilul respectiv.

‘A fost o explozie serioasă, care a afectat o parte din bloc, blocul fiind în U, legat, iar una dintre faţade a fost afectată semnificativ, cu răniţi, cu persoane care au trebuie să fie duse la spital. Situaţia va dura aici şi rugămintea noastră către populaţie este să nu rişte să intre în bloc, să intre în zona care este cu risc’, a spus şeful DSU.

Ministrul Sănătății, Alexandru Robogete a spus că la nivelul spitalelor incluse în Planul de urgenţă, în celula de criză de la Ministerul Sănătăţii, există 30 de paturi de ATI disponibile, cu echipament medical şi resursă umană mobilizată.

‘Dacă se găsesc victime suplimentare la faţa locului putem extinde acest disponibil. Încă funcţionăm sub Plan alb de urgenţă. Acesta va fi dezactivat când căutările de la faţa locului încetează. (…) Resursele umane au fost mobilizate conform protocolului Planului alb’, a precizat ministrul Sănătăţii.

AGERPRES


UPDATE – Şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat, vineri, că încă o persoană a fost găsită decedată în urma exploziei care s-a produs la un bloc din Sectorul 5 al Capitalei.

‘Echipele de salvare – căutare au mai găsit o persoană decedată. Acum am fost anunţaţi, nu ştim detalii’, a spus Arafat.

Este a treia persoană decedată găsită în urma deflagraţiei. Treisprezece persoane au fost rănite. Agerpres


UPDATE – Premierul Ilie Bolojan se află în permanentă legătură cu şeful Departamentului pentru Situaţii Urgenţă, Raed Arafat, şi cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, în cazul exploziei care a avut loc vineri dimineaţă într-un bloc din Sectorul 5, situaţia fiind monitorizată în timp real.

Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.

Doisprezece răniţi în explozia care a avut loc vineri dimineaţă în Sectorul 5 au fost transportaţi la spitalele din Bucureşti, a informat Ministerul Sănătăţii.

Astfel, cele 12 victime au fost duse la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’, Spitalul de Urgenţă Floreasca, Spitalul ‘Matei Balş’, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’ şi Spitalul ‘Bagdasar Arseni’.

Până în prezent au ajuns la Spitalul Floreasca un bărbat de 63 ani cu politraumă – traumatism toracic şi cranian -, care se află în sala de operaţii, o femeie de 56 de ani cu traumatism lombar şi urmează să ajungă şi un bărbat de 86 ani cu suspiciune de fractură de femur.

Două persoane rănite au fost transportate la Spitalul ‘Bagdasar Arseni’, a anunţat unitatea medicală. AGERPRES


UPDATE – Trei răniţi în urma exploziei care a avut loc vineri dimineaţă în Sectorul 5 au fost transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unul dintre aceştia fiind în stare gravă, au declarat pentru AGERPRES surse medicale.

Potrivit surselor, doi dintre răniţii aduşi la SUUB sunt stabili iar al treilea se află în stare gravă, echipele medicale acordându-i îngrijirile necesare.

O celulă de criză a fost constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru coordonarea integrată cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Ministerul Afacerilor Interne şi managerii spitalelor de urgenţă în urma exploziei care a avut loc vineri dimineaţă în Sectorul 5.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, se identifică numărul de paturi de ATI libere şi se coordonează resursele umane şi materiale.

Elevii şi cadrele didactice din liceul aflat în proximitatea locului producerii exploziei din Sectorul 5 al Capitalei au fost evacuaţi, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit sursei citate, a fost transmis un mesaj RO-ALERT către populaţie pentru a evita circulaţia în zona de intervenţie a echipajelor şi respectarea recomandărilor transmise de autorităţi.

AGERPRES


UPDATE ora 10:00 – Două persoane au decedat în urma exploziei care a avut loc vineri la un bloc din Sectorul 5 al Capitalei.

”În acest moment au fost identificate 2 persoane decedate şi alte 4 rănite. Se continuă acţiunile de căutare-salvare”, anunţă ISUBIF.

La caz au fost alocate resurse specifice pentru intervenţii cu victime multiple, containere cu echipamente pentru căutare victime sub dărâmături.

AGERPRES/VIDEO IGSU


Explozie neurmată de incendiu într-un bloc de locuințe din Sectorul 5 al Capitalei.

Din primele informații primite, s-a produs o explozie într-un bloc de locuințe cu regim de înălțime P+8 pe Calea Rahovei, Sectorul 5, București.

Explozia a afectat mai multe apartamente între etajele 1 și 5.

S-au constituit echipe de căutare-salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

A fost activat planul roșu de intervenție.

Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 10 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN.

Din informațiile primite la acest moment, 11 persoane ar fi afectate, iar salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de cautare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse.

Misiunea este în dinamică.

stire in actualizare

București FM/FOTO ISUBIF

Ministrul Sănătăţii îi încurajează pe reprezentanţii unităţilor medicale să raporteze infecţiile nosocomiale
Naţional duminică, 9 noiembrie 2025, 08:35

Ministrul Sănătăţii îi încurajează pe reprezentanţii unităţilor medicale să raporteze infecţiile nosocomiale

Ministrul Sănătăţii îi încurajează pe reprezentanţii unităţilor medicale să raporteze infecţiile nosocomiale, deoarece acest lucru nu...

Ministrul Sănătăţii îi încurajează pe reprezentanţii unităţilor medicale să raporteze infecţiile nosocomiale
Datele privind calitatea aerului vor fi publicate la fiecare oră
Naţional sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 08:47

Datele privind calitatea aerului vor fi publicate la fiecare oră

Datele privind calitatea aerului vor fi publicate la fiecare oră, nu ca medie a ultimelor 24 de ore, aşa cum prevăd acum normele tehnice, potrivit...

Datele privind calitatea aerului vor fi publicate la fiecare oră
România aleasă membru cu drepturi depline al Consiliului Executiv al UNESCO
Naţional sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 08:40

România aleasă membru cu drepturi depline al Consiliului Executiv al UNESCO

România a fost aleasă ieri membru cu drepturi depline al Consiliului Executiv al UNESCO. Este vorba de un mandat de patru ani, care îi permite...

România aleasă membru cu drepturi depline al Consiliului Executiv al UNESCO
Fostul antrenor de fotbal Emeric Ienei va fi înmormântat cu onoruri militare
Naţional sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 08:36

Fostul antrenor de fotbal Emeric Ienei va fi înmormântat cu onoruri militare

Fostul antrenor de fotbal Emeric Ienei, care a murit miercuri, la Oradea, la vârsta de 88 de ani, va fi înmormântat sâmbătă cu onoruri...

Fostul antrenor de fotbal Emeric Ienei va fi înmormântat cu onoruri militare
Naţional sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 08:25

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi pe toţi îngerii. În această zi,...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril
Naţional sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 07:36

În România vor rămâne staţionate trupe americane

În România vor rămâne staţionate trupe americane, dar vor fi modificări în ceea ce priveşte modul de rotaţie al militarilor, a spus aseară...

În România vor rămâne staţionate trupe americane
Naţional vineri, 7 noiembrie 2025, 11:18

Daniel David: Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată

Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată, dar acest lucru nu trebuie făcut de la un an la altul, a afirmat ministrul...

Daniel David: Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată
Naţional vineri, 7 noiembrie 2025, 11:12

Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi

Ministerul Public informează într-un comunicat că procurorii Parchetului General şi ofiţeri de Poliţie Judiciară efectuează şapte...

Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi