Sprijin financiar pentru unii pensionari

Publicat de Andreea Drilea, 1 octombrie 2025, 05:18 / actualizat: 1 octombrie 2025, 6:21
Pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei vor primi, în decembrie, un sprijin financiar de 400 lei, a anunţat ministrul Muncii, Florin Manole.
Este vorba despre a doua tranşă din ajutorul de 800 lei acordat în acest an, de care vor beneficia aproximativ două milioane 750 de mii de persoane.
Ministrul a precizat – pe o reţea de socializare – că suma, deşi nu rezolvă toate dificultăţile, oferă un sprijin concret în prag de iarnă. Banii provin din veniturile asigurărilor sociale de stat, care au fost majorate cu peste 3 miliarde de lei, potrivit proiectului de rectificare bugetară.
Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro