Ascultă Radio România Iași Live

Deputaţii au respins moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan

Deputaţii au respins moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan

Publicat de Andreea Drilea, 17 noiembrie 2025, 07:41 / actualizat: 18 noiembrie 2025, 6:57

UPDATE – Deputaţii au respins moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, în care a fost acuzat de slabă gestionare a sectorului şi de nefinalizarea unor obiective de investiţii.

Au fost 88 de voturi pentru şi 193 împotrivă.

România înregistrează una dintre cele mai grave crize energetice din ultimele decenii, urmare a unor decizii politice eronate, lipsite de o strategie coerentă în domeniu, susțin inițiatorii documentului

Alin Coleşa, deputat AUR: România a ajuns la una dintre cele mai contraperformante situații la nivel european, adică o reţea instabilă, cu pierderi uriașe, cu prețuri explozive și cu o populație adusă în pragul sărăciei.

Ministrul Energiei Bogdan Ivan declara că România se confruntă cu o situație extrem de dificilă a sistemului energetic, întrucât a ales cea mai agresivă politică de decarbonizare la nivel european.

În opinia sa, actualizarea legislației în domeniu, reguli de piață transparente și corecte, sunt soluții pentru rezolvarea problemelor din domeniu.

Bogdan Ivan: Dacă unii s-au comportat în România ca într-un vest sălbatic, nu ca într-o piață liberă, în materie de energie, și au permis prețuri speculative, aceste lucruri vor înceta odată cu modificarea legislației. Astăzi, România poate spune că are deja, după patru luni de când a preluat acest minister, șapte oferte sub 1,30 lei pentru consumatorul casnic, de la 1,55 lei și 1,60 lei cât avea când am intrat în acest mandat.

Bogdan Ivan a precizat că a pregătit un act normativ, pe care l-a înaintat CSAT, prin care Ministerul Energiei va fi mandatat să actualizeze legislația în domeniu și să transforme obiectivele importante de producție și transport al energiei electrice și gazelor naturale în obiective de interes național.

Rador


Moţiunea depusă de AUR împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, intitulată ”România în beznă – falimentul programat al sistemului energetic naţional”, va fi dezbătută şi votată luni de plenul Camerei Deputaţilor.

Grupul parlamentar al AUR de la Camera Deputaţilor a depus miercurea trecută, în plen, o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei.

Deputaţii AUR susţin în moţiune că Ministerul Energiei a eşuat în toate dimensiunile ‘fundamentale’ ale actului de guvernare: planificare, execuţie, cercetare, suveranitate şi protejarea consumatorului, iar România – ‘ţara care lumina Balcanii’ – trăieşte acum cu frica întreruperii curentului.

‘La mai bine de 140 de ani de la inaugurarea, la Timişoara, a primei reţele electrice de iluminat din Europa, Guvernul riscă acum să închidă lumina peste întreaga ţară. La 140 de ani de tradiţie şi inovaţie tehnologică, cu atâta efort şi investiţii fără precedent şi de neimaginat pentru români, astăzi, chiar şi în era digitală, nu reuşim nici măcar să peticim bruma de investiţii care a consolidat cândva întreg sistemul energetic al ţării, coloana vertebrală a industriei energointensive. România înregistrează în prezent una dintre cele mai grave crize energetice din ultimele decenii, în care sistemul energetic naţional a ajuns într-o stare atât de fragilă, atât de vulnerabilă, înregistrându-se un potenţial real de colaps sincron, prin închiderea capacităţilor inerţiale energetice – un rezultat al unor decizii politice eronate, lipsite de o strategie de profunzime, prin angajamente europene păguboase pentru interesele economice şi de securitate naţională’, se arată în moţiunea simplă.

Semnatarii afirmă că, peste toate aceste strategii ‘care au pus în pericol securitatea ţării’, închiderea succesivă a hidrocentralei Vidraru, a Reactorului 1 de la Cernavodă şi a majorităţii termocentralelor de reglaj primar a condus în mod ‘clar’ la o reducere şi mai mare a rezervei sincrone de energie a ţării.

‘Ca rezultat, România a ajuns la una dintre cele mai contraperformante situaţii la nivel european, adică are o reţea instabilă, cu pierderi uriaşe, cu preţuri explozive şi o populaţie adusă în pragul sărăciei energetice. România are şi cele mai mari preţuri la energie din UE, raportate la puterea de cumpărare reală. O gospodărie medie cheltuieşte 20 – 25% din venituri pe energie – dublu faţă de media UE, iar industria e sufocată, populaţia trăieşte în frig şi teamă. Ţara care lumina Balcanii trăieşte acum cu frica întreruperii curentului. Acestea rezultă nu din analize sumare, ci din analize de profunzime. (…) Prin toate acestea, este limpede că Ministerul Energiei a eşuat în toate dimensiunile fundamentale ale actului de guvernare: planificare, execuţie, cercetare, suveranitate şi protejarea consumatorului. Această moţiune arată situaţia tragică la care am ajuns, dar putem contribui decisiv să oprim această degradare cu soluţii adaptate nevoilor ţării’, mai susţin semnatarii moţiunii în document.

Parlamentarii AUR acuză Ministerul Energiei de ‘neglijenţă, ineficienţă şi lipsă de viziune’. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Şedinţa coaliţiei s-a încheiat fără o decizie privind reforma pensiilor magistraţilor
Naţional marți, 18 noiembrie 2025, 06:12

Şedinţa coaliţiei s-a încheiat fără o decizie privind reforma pensiilor magistraţilor

Şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare s-a încheiat fără o decizie privind reforma pensiilor magistraţilor, au declarat pentru postul nostru...

Şedinţa coaliţiei s-a încheiat fără o decizie privind reforma pensiilor magistraţilor
Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii 2 ani, pe fondul măsurilor de austeritate
Naţional marți, 18 noiembrie 2025, 06:01

Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii 2 ani, pe fondul măsurilor de austeritate

Prognoza Comisiei Europene arată că economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii doi ani, pe fondul...

Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii 2 ani, pe fondul măsurilor de austeritate
(VIDEO) Tulcea: Mai multe persoane din localitatea Plauru, evacuate după un atac cu drone desfăşurat pe teritoriul Ucrainei
Naţional luni, 17 noiembrie 2025, 19:34

(VIDEO) Tulcea: Mai multe persoane din localitatea Plauru, evacuate după un atac cu drone desfăşurat pe teritoriul Ucrainei

UPDATE – La Ceatalchioi continuă evacuarea preventivă a celor aproximativ 300 de locuitori, din cauza riscului de explozie a unei nave...

(VIDEO) Tulcea: Mai multe persoane din localitatea Plauru, evacuate după un atac cu drone desfăşurat pe teritoriul Ucrainei
Plenul Senatului a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban
Naţional luni, 17 noiembrie 2025, 18:43

Plenul Senatului a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban

UPDATE – Plenul Senatului a respins luni moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban. Documentul a fost iniţiat...

Plenul Senatului a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban
Naţional luni, 17 noiembrie 2025, 11:50

(AUDIO) Liceele își pot crea propriile planuri-cadru. Ministerul a lansat un proiect pilot în care școlile primesc autonomie curriculară în proporție de 60%

Ministerul Educației a lansat un proiect-pilot care permite liceelor să-și creeze propriile planuri-cadru, chiar înainte ca noile planuri...

(AUDIO) Liceele își pot crea propriile planuri-cadru. Ministerul a lansat un proiect pilot în care școlile primesc autonomie curriculară în proporție de 60%
Naţional luni, 17 noiembrie 2025, 10:30

Informare meteo: Ploi importante cantitativ, ninsori la munte, precipitații mixte, intensificări ale vântului, vreme rece

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 noiembrie, ora 12 – 20 noiembrie, ora 10 Fenomene vizate: ploi importante cantitativ,...

Informare meteo: Ploi importante cantitativ, ninsori la munte, precipitații mixte, intensificări ale vântului, vreme rece
Naţional luni, 17 noiembrie 2025, 07:23

Ministrul sănătăţii promite măsuri pentru decontarea serviciilor stomatologice în spitalele de stat

Raportul Corpului de Control şi al Inspecţiei Sanitare de Stat în cazul clinicii stomatologice unde s-a realizat intervenţia în cazul fetiţei...

Ministrul sănătăţii promite măsuri pentru decontarea serviciilor stomatologice în spitalele de stat
Naţional luni, 17 noiembrie 2025, 07:16

Ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie

Astăzi este ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie. Este vorba despre cele pentru funcţia de...

Ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie