Ascultă Radio România Iași Live

Călin Georgescu află dacă rămâne sub control judiciar

Călin Georgescu află dacă rămâne sub control judiciar

Publicat de Gabriela Rotaru, 7 iulie 2025, 07:35

Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidenţiale.

Miercurea trecută, Călin Georgescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General pentru propagandă legionară.

Dosarul se află în procedură de cameră preliminară la Judecătoria Sectorului 1.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat săptămâna trecută cercetările şi a dispus trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la momentele temporale 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:

* mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;

* necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;

* glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;

* ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;

* cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.

”În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa ş.a”, precizează sursa citată. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Alertă de dronă la Botoșani !
Naţional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 16:47

Alertă de dronă la Botoșani !

UPDATE 17:30 Astăzi, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale...

Alertă de dronă la Botoșani !
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Naţional vineri, 11 septembrie 2026, 14:31

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel...

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Precizări ale MApN privind noul grup de ţinte aeriene detectat în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Şerpilor
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 18:40

Precizări ale MApN privind noul grup de ţinte aeriene detectat în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Şerpilor

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, în această după-amiază, un nou grup de ţinte aeriene care...

Precizări ale MApN privind noul grup de ţinte aeriene detectat în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Şerpilor
Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 18:37

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate,...

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 17:09

Alertă de dronă în judeţul Tulcea

UPDATE ora 17:00 – Astăzi, în jurul orei 15.00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat un grup de...

Alertă de dronă în judeţul Tulcea
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine