Ascultă Radio România Iași Live

Unul din cinci români nu reuşeşte să economisească; aproape 50% economisesc sub 500 lei/lună (studiu)

Unul din cinci români nu reuşeşte să economisească; aproape 50% economisesc sub 500 lei/lună (studiu)

Publicat de Andreea Drilea, 31 octombrie 2023, 11:21

Unul din cinci români (20%) spune că nu reuşeşte să pună deloc bani deoparte, iar 53% economisesc mai puţin de 500 de lei pe lună, potrivit unui studiu de profil, realizat de o aplicaţie financiară.

Pe de altă parte, 10% declară că fac economii de cel puţin 1.000 lei lunar, cu cel mai mare procent în rândul segmentului de vârstă 25-34 de ani (12%).

De Ziua Mondială a Economisirii (31 octombrie), aplicaţia financiară Revolut, care are peste 35 de milioane de clienţi la nivel global şi mai mult de 3 milioane în România, a realizat un studiu despre modalităţile de economisire la care apelează românii. În cercetarea realizată de compania Dynata, au fost implicaţi 1.000 de respondenţi din România.

‘Toamna pare a fi un moment bun pentru a reveni la un comportament financiar responsabil pentru mai bine de jumătate dintre români, care analizează cele mai potrivite modalităţi de economisire, în pregătirea sărbătorilor de iarnă’, susţin autorii cercetării.

Potrivit studiului Revolut despre economisire, 49% dintre respondenţi spun că toamna încep să economisească. Aproximativ 18% iau în calcul să pună bani deoparte mai ales pentru că au cheltuit prea mult cu vacanţele din timpul verii, iar 31% consideră că toamna este un moment potrivit pentru a face asta.

Totodată, 23% dintre cei intervievaţi declară că oricum economisesc pe tot parcursul anului, fără a ţine cont de momentul din an. Există şi o minoritate de 6% care intenţionează să amâne până în ianuarie această decizie, preferând debutul anului pentru a începe să-şi facă o rezervă.

‘Diferenţele dintre bărbaţi şi femei sunt evidente: 22% dintre femei nu pun deoparte nici măcar un leu (faţă de 18% în cazul bărbaţilor), cele mai multe economisesc sub 250 de lei (32% vs. 22% bărbaţi) şi doar 7% dintre femei economisesc mai mult de 1.000 de lei lunar, faţă de 13% dintre bărbaţi.’, precizează autorii studiului.

Cercetarea mai arată că românii iau în calcul diferite metode de a-şi face rezerve de bani şi pentru a-şi ţine socoteala banilor. Astfel, regula la care apelează cei mai mulţi este 50/30/20, unde 50% din fonduri sunt destinate cheltuielilor obligatorii (chirie, utilităţi etc.), 30% pentru cheltuieli de plăcere (mese în oraş, întâlniri cu prietenii) şi 20% pentru economii şi investiţii.

‘Revolut le vine în ajutor celor care doresc să economisească, integrând funcţii automate în aplicaţie – rotunjirea restului de la plăţile făcute cu cardul sau aplicaţia Revolut, economisirea unei sume fixe cu o frecvenţă lunară, într-un Buzunar special creat pentru a strânge din timp fondurile necesare pentru viitoarele călătorii şi vacanţe.’, precizează sursa citată.

Conform cercetării, românii sunt interesaţi mai ales de produsele de economisire cu dobândă. Aproximativ 46% dintre respondenţi spun că au unul sau mai multe depozite deschise la fie la bănci digitale, fie la bănci tradiţionale sau o combinaţie a celor două.

‘Generaţia care apelează cel mai mult la conturile de economisire este reprezentată de mileniali, 45% spunând că au cel puţin un depozit de economii, iar 18% dintre aceştia au acces la cel puţin un cont de economii la o bancă digitală. Tot în acest caz diferenţa dintre bărbaţi şi femei este evidentă: doar 39% dintre femei spun că deţin cel puţin un depozit, în timp ce în rândul bărbaţilor procentul creşte la 50%.’, arată sondajul.

Mai mult de jumătate dintre mileniali sunt interesaţi de investiţii ca modalitate de economisire. Aproximativ 53% dintre respondenţii români implicaţi în studiul Revolut declară că investesc bani în diverse instrumente (acţiuni, fonduri tranzacţionate la bursă, money market funds, criptomonede etc.).

Obiectivele pentru care apelează la această modalitate de economisire sunt diverse. Astfel, 14% îşi pregătesc astfel un fond de rezervă pentru momentul pensionării, 13% strâng pentru a avea bani pentru proiecte proprii sau cheltuieli (13%), 12% pentru educaţia copiilor, iar 6% în scopuri antreprenoriale. Milenialii (52%) sunt cei mai interesaţi de aceste instrumente de economisire, spre deosebire de generaţiile de peste 55 de ani (30%).

Conform datelor interne Revolut, numărul clienţilor care folosesc Revolut pentru trading a crescut cu 36% în ultimele şase luni. Un client român care investeşte în acţiuni şi ETF-uri generează, în medie, 4 ordine de tranzacţionare pe lună şi are un portofoliu de circa 1.650 de euro în acţiuni listate pe bursele americane, în fonduri tranzacţionate la bursă sau, recent, în acţiuni europene. Circa 77% dintre investitori sunt bărbaţi, iar 23% femei.

‘În privinţa instrumentelor preferate de economisire sau investiţii, românii încă sunt interesaţi într-o mare măsură de depozitele de economisire (22%) şi de depozitele la termen (3, 6 sau 12 luni) (35%). 27% dintre cei chestionaţi sunt interesaţi de bonduri, cele guvernamentale fiind preferate (25% vs. 2% obligaţiuni corporate). Investiţiile în acţiuni sunt menţionate de 21% dintre respondenţi, iar cifrele diferă după vârstă şi gen: 24% dintre bărbaţi aleg trading-ul faţă de 18% dintre femei, în timp ce segmentele de vârstă mai mature sunt mai interesate de acest tip de investiţii faţă de cele mai tinere (19% pentru 18-24 ani vs. 22% pentru 35-44 ani)’, precizează studiul.

Cu Revolut, de la doar un 1 euro pe lună, clienţii pot investi în fonduri tranzacţionate la bursă sau în acţiuni emise de peste 2.200 de companii listate pe bursele americane şi europene. De asemenea, clienţii pot face investiţii în metale preţioase, direct în aplicaţie.

Potrivit sursei citate, sectorul investiţiilor nu este imun la fraudele online, cărora utilizatorii de internet le sunt adesea victime. Astfel, 53% dintre respondenţii implicaţi în studiul Revolut şi Dynata au declarat că nu au suficiente cunoştinţe pentru a se apăra de escrocheriile care apar pe platformele de investiţii şi vor să afle mai multe, să fie pregătiţi să le recunoască.

‘Cele cinci cursuri despre fraude, gratuite şi disponibile şi în limba română, a fost dezvoltate de experţii antifraudă ai băncii digitale Revolut şi acoperă cele mai răspândite tipuri de înşelătorii, inclusiv pe cele legate de investiţii.’, se menţionează în comunicat.

Revolut este prima super-aplicaţie financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să îşi folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, peste 35 milioane de clienţi din lume, din care peste 3 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 500 de milioane de tranzacţii pe lună. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa
Naţional marți, 17 iunie 2025, 11:22

Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa

Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa. Este o campanie de supraveghere şi control care a se va desfăşura pe litoral...

Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa
Lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor
Naţional marți, 17 iunie 2025, 11:05

Lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor

Programul de guvernare este finalizat în mare parte, însă lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor şi...

Lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor
Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului bugetar
Naţional marți, 17 iunie 2025, 07:36

Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului bugetar

Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului...

Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului bugetar
Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie
Naţional luni, 16 iunie 2025, 12:49

Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie

Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie. Este noul termen avansat după ce negocierile dintre PSD, PNL, USR şi UDMR par să...

Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie
Naţional luni, 16 iunie 2025, 12:43

Spitalul ‘Agrippa Ionescu’: Afecţiunea pulmonară de care suferă Ion Iliescu este de natură oncologică

Comisia medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Agrippa Ionescu’ a stabilit că afecţiunea pulmonară...

Spitalul ‘Agrippa Ionescu’: Afecţiunea pulmonară de care suferă Ion Iliescu este de natură oncologică
Naţional luni, 16 iunie 2025, 12:39

Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu: Se va face o analiză cu partidele, patronatele, sindicatele pe măsurile privind deficitul

Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat luni, după întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan, că până pe 20 iunie se va face...

Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu: Se va face o analiză cu partidele, patronatele, sindicatele pe măsurile privind deficitul
Naţional luni, 16 iunie 2025, 11:23

Creşterea TVA-ului pentru Horeca ar duce la închiderea unui număr mare de afaceri mici şi mijlocii

Creşterea TVA-ului pentru Horeca ar duce la închiderea unui număr mare de afaceri mici şi mijlocii. Avertismentul vine de la reprezentanţi ai...

Creşterea TVA-ului pentru Horeca ar duce la închiderea unui număr mare de afaceri mici şi mijlocii
Naţional luni, 16 iunie 2025, 09:24

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente vizuale (16 -22 iunie 2025)

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente vizuale, care vor debuta în săptămâna  propune noi evenimente vizuale...

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente vizuale (16 -22 iunie 2025)