Ascultă Radio România Iași Live

Studiu Salvaţi Copiii: 78% dintre educatori trebuie să gestioneze situaţii de bullying la grupă

Studiu Salvaţi Copiii: 78% dintre educatori trebuie să gestioneze situaţii de bullying la grupă

Publicat de Gabriela Rotaru, 3 iulie 2024, 11:43

Un procent de 78% dintre educatori erau nevoiţi să gestioneze situaţii de bullying la grupă, arată un studiu preliminar efectuat în cadrul unui program de prevenire a bullying-ului derulat în anul şcolar 2023-2024 de Salvaţi Copiii România în 60 de grădiniţe.

Potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii transmis, miercuri, Agerpres, studiul mai indică faptul că în cazul a 35% dintre educatori erau în grupă copii care ocazional nu aveau cu cine să se joace.

Programul a contribuit la dezvoltarea psiho-emoţională a 8.821 de copii cu vârste între trei şi şase ani din 60 de grădiniţe din Bucureşti şi opt judeţe: Argeş, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Prahova şi Teleorman şi are la bază o metodologie dezvoltată de Mary Foundation şi Salvaţi Copiii Danemarca. Peste 600 de cadre didactice au dobândit competenţele necesare implementării metodologiei Free of bullying la clasă, iar peste 8.800 de părinţi au fost informaţi cu privire la metode educaţionale.

Programul a fost monitorizat pe tot parcursul implementării, iar opiniile cadrelor didactice şi părinţilor cu privire la comportamentele copiilor şi gradul lor de integrare socială au fost colectate atât la începutul, cât şi la finalul anului şcolar, prin intermediul analizei impact.

Un procent de 70% dintre copiii preşcolari care au beneficiat de programul ‘Să fim prieteni – Fără bullying’ au capacitatea de a-şi exprima emoţiile şi de a le gestiona într-un mod pozitiv (creştere de 12% faţă de evaluarea anterioară implementării programului). 83% dintre copii recurg la întrajutorare (majorare de 9%) şi 88% au tendinţa de a se raporta pozitiv la cei care sunt diferiţi de ei (creştere de 9%).

Referitor la atitudinea copiilor, 50% dintre specialişti constată reducerea comportamentelor agresive între copii. De asemenea, 98% dintre specialiştii care au beneficiat de formare, mentorat şi au lucrat cu metodologia ‘Să fim prieteni – Fără bullying’ consideră că au dobândit instrumente pentru prevenirea bullying-ului şi 65% dintre ei şi-au îmbunătăţit semnificativ colaborarea cu părinţii. În plus, 36% dintre părinţii implicaţi în program declară că gestionează mai bine conflictele între copii.

Programul antibullying a fost derulat cu sprijinul Fundaţiei OMV Petrom. (Agerpres/ FOTO salvaticopiii.ro)

Etichete:
Legea care modifică vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiilor acestora a fost promulgată
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:55

Legea care modifică vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiilor acestora a fost promulgată

Legea care modifică vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiilor acestora a fost promulgată vineri de preşedintele Nicuşor Dan....

Legea care modifică vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiilor acestora a fost promulgată
Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:47

Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63

Laureatul Premiului Marin Constantin, ediția 2026, este actorul Victor Rebengiuc. Distincția, oferită anual de Corul Madrigal, a fost acordată...

Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63
Ascultă 5 minute de muzică clasică – revine în luna martie
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:39

Ascultă 5 minute de muzică clasică – revine în luna martie

Hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme: sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor se va auzi în...

Ascultă 5 minute de muzică clasică – revine în luna martie
Şedinţă de guvern: Proiectul de OUG privind modificări în domeniul fiscal-bugetar – scos de pe agendă
Naţional vineri, 27 februarie 2026, 11:03

Şedinţă de guvern: Proiectul de OUG privind modificări în domeniul fiscal-bugetar – scos de pe agendă

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, care prevede măsuri...

Şedinţă de guvern: Proiectul de OUG privind modificări în domeniul fiscal-bugetar – scos de pe agendă
Naţional vineri, 27 februarie 2026, 10:05

Legea privind pensiile magistraților, promulgată de președinte

UPDATE – Președintele Nicușor Dan a anunțat că a promulgat legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul...

Legea privind pensiile magistraților, promulgată de președinte
Naţional vineri, 27 februarie 2026, 09:45

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, din 31 martie până pe 6 mai se vor face înscrierile pentru clasa pregătitoare

Înscrierea în clasa pregătitoare se va face din 31 martie până pe 6 mai, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei. Documentul arată...

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, din 31 martie până pe 6 mai se vor face înscrierile pentru clasa pregătitoare
Naţional joi, 26 februarie 2026, 12:14

World Vision România: 9 din 10 tineri spun că programele educaționale le-au influențat decisiv viitorul

World Vision România: 9 din 10 tineri spun că programele educaționale le-au influențat decisiv viitorul.  Fundația se extinde în zona Moldovei...

World Vision România: 9 din 10 tineri spun că programele educaționale le-au influențat decisiv viitorul
Naţional joi, 26 februarie 2026, 10:40

Sondaj eJobs: 40,2% vor să își schimbe jobul până în vară și alți 11,7% până la finalul anului. Salariul este principalul motiv care i-a determinat să ia această decizie

București, 26 februarie 2026: 40,2% dintre respondenții celui mai recent sondaj derulat de eJobs România spun că principalul lor obiectiv...

Sondaj eJobs: 40,2% vor să își schimbe jobul până în vară și alți 11,7% până la finalul anului. Salariul este principalul motiv care i-a determinat să ia această decizie