Ascultă Radio România Iași Live

Şedinţa Birourilor permanente reunite cu privire la calendarul moţiunii de cenzură, amânată pentru luni

Şedinţa Birourilor permanente reunite cu privire la calendarul moţiunii de cenzură, amânată pentru luni

Publicat de Andreea Drilea, 4 septembrie 2021, 11:31 / actualizat: 4 septembrie 2021, 13:03

UPDATE, 4 sept 2021, ora 12:00 – Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost suspendată, din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru luni.

În această şedinţă ar fi trebuit stabilit calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse vineri noaptea de parlamentarii AUR şi USR PLUS.

Iniţial, Birourile permanente reunite ale celor două Camere fuseseră convocate vineri, la ora 23,00, dar şedinţa nu a putut avea loc, din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru sâmbătă.

Birourile reunite se vor reuni din nou, luni, de la ora 12,00.

‘Nu a existat cvorum din nou. Au fost prezenţi 6 membri ai Biroului Permanent de la Senat şi 6 membri de la Camera Deputaţilor. Deci, 12. Cvorumul necesar pentrru sedinţă este de 14 membri. Am convocat o nouă reuniune a Birourilor Permanente reunite pentru ziua de luni, la orele 12,00’, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, într-o declaraţie de presă susţinută la Blaj.

Moţiunea de cenzură ‘Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!’, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.

Potrivit regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc. AGERPRES


UPDATE ora 23:40 – Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, convocată online pentru moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, a fost suspendată, vineri, din lipsa cvorumului.

Birourile permanente ale celor două Camere se vor reuni, cel mai probabil, sâmbătă, la ora 11,00.

Moţiunea de cenzură ‘Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!’, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.

Potrivit regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc. AGERPRES


UPDATE ora 22:50 – Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului se reunesc, vineri noapte, pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR.

Şedinţa începe la ora 23,00 şi este în sistem online.

Moţiunea de cenzură ‘Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!’, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor. AGERPRES


UPDATE ora 22:30 – Premierul Florin Cîţu este o persoană care a avut ‘grave probleme’ cu legea în trecut şi care ‘abuzează de ea în prezent’, se arată în textul moţiunii ‘Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi’, depusă vineri seară de către USR PLUS şi AUR.

Potrivit acesteia, România este condusă în acest moment de un guvern care nu mai are legitimitate politică, în condiţiile în care îi lipseşte susţinerea unei majorităţi parlamentare, dar nici legitimitate morală.

‘O persoană care a avut grave probleme cu legea în trecut şi care abuzează de ea în prezent nu prezintă garanţiile minim necesare pentru a conduce puterea executivă din România. Florin Cîţu a dovedit în ultimele luni că este incapabil să conducă un guvern de coaliţie, că este incapabil să iasă din logica unei gândiri înguste de partid. Acest om şi cei care îl susţin par hotărâţi să sacrifice interesul general, bunăstarea cetăţenilor acestei ţări, doar pentru a câştiga competiţia internă din cadrul partidului lor’, susţin iniţiatorii.

Semnatarii atrag atenţia asupra faptului că România traversează o perioadă ‘foarte dificilă’ din punct de vedere economic şi social, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2 şi al mediului economic ‘instabil, supus unor turbulenţe semnificative’ din cauza creşterilor de preţuri la numeroase produse şi servicii de bază.

‘Peste aceste provocări imediate se suprapun probleme structurale vechi: îmbătrânirea populaţiei, descreşterea demografică, exodul forţei de muncă, servicii publice deficitare precum sănătatea şi educaţia şi un aparat de stat care nu funcţionează la nivelul secolului XXI, ci pare capturat de grupuri de interese de clan sau familie politică. România are o nevoie uriaşă de investiţii în infrastructură şi servicii publice de calitate pentru cetăţenii săi. Nu vom opri exodul românilor peste graniţe şi nu-i vom convinge că pot avea un viitor bun în propria ţară, dacă nu le vom oferi motive solide să rămână aici, indiferent că locuiesc la oraş sau în mediul rural’, se arată în moţiune.

Iniţiatorii apreciază că premierul Florin Cîţu şi cei care îl susţin ‘au arătat unei ţări întregi că interesele de grup sau de partid sunt mai presus’ decât interesele ţării.

‘Pentru a obţine sprijinul necesar alegerii în funcţia de preşedinte al PNL, Florin Cîţu a imaginat şi pus în aplicare un plan de finanţare a primarilor liberali cu bani de la bugetul naţional. Fără să instituie criterii clare de selecţie a proiectelor, de monitorizare şi auditare a acestora, Planul naţional de investiţii ‘Anghel Saligny’ este doar o puşculiţă de partid. Pentru punerea în aplicare a acestei scheme de influenţare a votului la congresul PNL, Florin Cîţu a demis ministrul Justiţiei şi a numit imediat un interimar care să-i execute ordinele. Îl încurcau procedurile legal-administrative ce trebuiau urmate, aşa cum se face într-un stat de drept’, reiese din document.

Potrivit aceleiaşi surse, premierul este persoana care ‘dă tonul guvernării’, motiv pentru care trebuie să aibă un caracter exemplar, situat deasupra oricăror suspiciuni de corupţie sau comportament imoral. În opinia semnatarilor, Florin Cîţu nu îndeplineşte aceste condiţii.

‘Acest om a avut grave probleme cu justiţia din Statele Unite ale Americii. Pentru infracţiunile sale a fost încarcerat. De alte obligaţii, precum restituirea unor sume de bani împrumutate, s-a eschivat. În România este acuzat că şi-a favorizat familia în cazul unei împroprietăriri cu păduri şi că, odată intrat în posesia acestor păduri, le-a ras. De când este în funcţia de prim-ministru a acţionat de cele mai multe ori doar în interes personal sau de partid’, se mai arată în moţiune. AGERPRES


Şedinţa coaliţiei de guvernare de vineri s-a încheiat, după aproape o oră de discuţii fără o soluţie, potrivit unor surse politice.

Sursele menţionate au precizat pentru AGERPRES că, în cadrul şedinţei coaliţiei de guvernare, USR-PLUS a anunţat că va depune moţiunea de cenzură vineri seară. AGERPRES

Etichete:
METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:47

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare

Temperaturile vor fi, în general, apropiate de valorile obișnuite ale perioadei în următoarele 4 săptămâni, potrivit estimărilor...

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:28

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard

Ministerul Finanţelor a decis, astăzi, să menţină pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard, în...

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 11:20

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:33

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă

Curtea Militară de Apel Bucureşti începe, marţi, judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost...

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:12

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre

Oamenii aflaţi în nordul judeţului Tulcea au primit, azi-noapte, două mesaje de alertă, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei....

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Naţional luni, 14 septembrie 2026, 06:21

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:43

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie

Premierul interimar Ilie Bolojan cere instalarea cât mai rapidă a unui nou guvern şi afirmă că primul pas pentru deblocare este desemnarea de...

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:35

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli

Luni, 14 septembrie, începe perioada de înscriere pentru concursurile de directori și directori adjuncți în unități de învățământ...

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli