Ascultă Radio România Iași Live

Mobilizare a forţelor de ordine pentru minivacanţa de Rusalii

Publicat de , 25 mai 2018, 16:20 / actualizat: 25 mai 2018, 18:22

Peste 23.000 de angajaţi ai MAI – poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră – vor acţiona zilnic în întreaga ţară cu prilejul minivacanţei de Rusalii.

O atenţie deosebită va fi acordată zonelor unde de organizează evenimente publice de amploare, inclusiv slujbe religioase.

Potrivit estimărilor, de astăzi şi până luni vor avea loc peste 700 de manifestări religioase şi cultural sportive la care sunt aşteptate aproximativ 350.000 de persoane.

Peste 1.400 de poliţişti rutieri vor fi la datorie, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor grave.

Echipajele de poliţie rutieră vor acţiona cu 319 aparate radar, iar traficul va fi monitorizat de elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie.

Şi numărul poliţiştilor de frontieră va fi suplimentat, iar pentru intervenţii medicale vor acţiona aproximativ 4.500 de cadre cu aproape 1.400 de mijloace auto, precum şi peste 700 de ambulanţe şi autospeciale SMURD.

(Rador/FOTO zi-de-zi.ro)

Etichete:
Cei care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent nu vor veni la reevaluare
Naţional miercuri, 10 septembrie 2025, 05:25

Cei care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent nu vor veni la reevaluare

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi îi asigură pe cei care deţin deja un certificat de încadrare...

Cei care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent nu vor veni la reevaluare
INHGA: Râuri din 11 judeţe, sub Cod galben de inundaţii până la miezul nopţii
Naţional marți, 9 septembrie 2025, 11:10

INHGA: Râuri din 11 judeţe, sub Cod galben de inundaţii până la miezul nopţii

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până la...

INHGA: Râuri din 11 judeţe, sub Cod galben de inundaţii până la miezul nopţii
Cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe județe
Naţional marți, 9 septembrie 2025, 10:23

Cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe județe

Intervalul : 09 septembrie, ora 10 – 09 septembrie, ora 23 Zonele afectate : conform textului și hărții; Fenomene : instabilitate...

Cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe județe
Reforma administraţiei publice locale ar putea fi definitivată până la sfârşitul săptămânii
Naţional marți, 9 septembrie 2025, 06:35

Reforma administraţiei publice locale ar putea fi definitivată până la sfârşitul săptămânii

Reforma administraţiei publice locale ar putea fi definitivată până la sfârşitul acestei săptămâni, a anunţat liderul senatorilor USR,...

Reforma administraţiei publice locale ar putea fi definitivată până la sfârşitul săptămânii
Naţional marți, 9 septembrie 2025, 06:33

Probleme serioase la încadrarea în grad de handicap, identificate de ministrul muncii

Ministrul muncii, Florin Manole, a anunţat identificarea unor probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap cum ar fi dosar...

Probleme serioase la încadrarea în grad de handicap, identificate de ministrul muncii
Naţional marți, 9 septembrie 2025, 05:39

Ilie Bolojan: Măsurile din educație erau absolut necesare pentru economii la buget

Premierul Ilie Bolojan a subliniat aseară că măsurile adoptate în educație erau absolut necesare pentru a face economii la buget. Creșterea...

Ilie Bolojan: Măsurile din educație erau absolut necesare pentru economii la buget
Naţional luni, 8 septembrie 2025, 11:04

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piaţa Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educaţie

Câteva mii de cadre didactice din toată ţara protestează, luni, în Piaţa Victoriei din Capitală, împotriva măsurilor luate de Guvern în...

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piaţa Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educaţie
Naţional luni, 8 septembrie 2025, 07:46

Creştinii sărbătoresc astăzi Naşterea Maicii Domnului

Creştinii sărbătoresc astăzi Naşterea Maicii Domnului, o zi care poartă numele popular de Sfânta Marie Mică. Nașterea Fecioarei Maria este...

Creştinii sărbătoresc astăzi Naşterea Maicii Domnului