Ascultă Radio România Iași Live

Forumul Judecătorilor: Efectele modificărilor legilor Justiţiei ar putea duce la reducerea numărului magistraţilor cu 25%

Publicat de andreeadaraban, 15 februarie 2018, 17:36


Forumul Judecătorilor din România (FJR) avertizează că efectele combinate ale unor reglementări cuprinse în legile Justiţiei ar putea duce la reducerea corpului magistraţilor cu 25% într-un termen foarte scurt, estimând că în jur de 2.000 de magistraţi, care se află la apogeul profesional, ar putea părăsi imediat sistemul, inclusiv 90% dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

‘Efectele combinate ale unor reglementări cuprinse în dispoziţiile adoptate în Parlament cu privire la ‘legile justiţiei’, deşi nedeclarate neconstituţionale (fie pentru că nu au fost atacate, fie deoarece obiecţiile de neconstituţionalitate nu au fost cuprinzătoare, iar argumentele au lipsit în mod esenţial) pot fi dezastruoase pentru magistratura din România. Corpul magistraţilor va fi redus în proporţie de cel puţin 25% (pe termen foarte scurt), va fi deprofesionalizat, prin renunţarea la examenele de promovare meritocratice, va fi surmenat, prin creşterea volumului de activitate, şi va fi putea fi controlat prin şeful Inspecţiei Judiciare şi prin Secţia specială pentru cercetarea infracţiunilor din justiţie din cadrul PÎCCJ’, se precizează într-un document publicat de FJR şi intitulat ‘Modificările aduse ‘Legilor Justiţiei’ – Potenţial colaps al magistraturii din România’.

Potrivit sursei citate, în lipsa unor studii de impact minimale, aplicarea noilor dispoziţii legislative va determina blocarea sistemului judiciar, prin deprofesionalizarea (înlăturarea meritocraţiei în privinţa promovărilor) şi reducerea corpului magistraţilor, vulnerabilităţi dublate de o majorare artificială a activităţii.

În document se mai arată că o parte din modificări au fost declarate neconstituţionale, dar punerea lor în acord nu va însemna că îngrijorările Comisiei Europene vor fi înlăturate.

‘O parte dintre dispoziţiile promovate în Parlament cu privire la ‘legile justiţiei’ (Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004, Legea pentru modificarea şi completarea Legii numărul 304/2004 şi Legea pentru modificarea şi completarea Legii numărul 317/2004) au fost declarate neconstituţionale, dar punerea lor viitoare în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, în Parlament, nu va însemna că toate îngrijorările exprimate de Comisia Europeană vor fi înlăturate’, se notează în documentul citat.

Forumul judecătorilor susţine că, deşi neatacate, alte dispoziţii din aceleaşi acte normative, coroborate, sunt extrem de ‘nocive’ pentru independenţa justiţiei, vor influenţa cariera şi activitatea profesională a magistraţilor şi vor produce dezechilibre în sistemul judiciar.

‘Chiar dacă proiectul conţine şi propuneri ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale magistraţilor ori ale asociaţiilor profesionale, acestea reprezintă simple corecţii ale sistemului actual, pregătirea neserioasă a unui veritabil ‘experiment judiciar’, în lipsa oricăror studii de impact şi prognoze, putând determina consecinţe foarte greu sau chiar imposibil de remediat. Spre exemplu, se poate vorbi de deprofesionalizarea şi reducerea corpului magistraţilor, dublate de o majorare artificială a activităţii şi impunerea unor termene procedurale nerealiste, care vor avea ca efect blocarea sistemului judiciar’, se arată în documentul citat.

Sursa menţionată susţine că, în atare condiţii, estimând că în jur de 2.000 de magistraţi, care se află la apogeul profesional, ar putea părăsi imediat sistemul (inclusiv 90% dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), prin coborârea pragului acordării pensiei de serviciu şi în condiţiile în care cuantumul acesteia depăşeşte deja substanţial indemnizaţiile magistraţilor aflaţi în activitate, iar alţi 2.000 de magistraţi ar urma să facă acelaşi lucru în următorii cinci ani, şi coroborând aceste date cu existenţa a 3 ani în care niciun absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii nu va mai putea deveni judecător sau procuror stagiar, ‘este limpede că asistăm la o politică de resurse umane dezastruoasă promovată prin noile modificări legislative’.

‘De asemenea, nu este cert nici dacă numărul actual de magistraţi care activează la instanţe şi parchete inferioare gradului profesional pe care îl deţin va putea acoperi măcar în proporţie de 10% posturile vacantate de la instanţele corespunzătoare gradului profesional, pentru restul acestor posturi, baza de selecţie fiind micşorată considerabil ca urmare a măririi vechimii în funcţie necesare participării la concursul de promovare. Nici pentru admiterea în magistratură situaţia nu va fi mai stabilă,baza de selecţie fiind redusă şi în prezent’, se mai notează în raport. (Agerpres/ FOTO antena3.ro)

Etichete:
Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru CFR Călători şi CFR S.A. au fost respinse
Naţional sâmbătă, 16 mai 2026, 08:39

Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru CFR Călători şi CFR S.A. au fost respinse

Ministrul interimar al transporturilor a respins bugetele de venituri şi cheltuieli pentru CFR Călători şi CFR S.A. Radu Miruţă explică faptul...

Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru CFR Călători şi CFR S.A. au fost respinse
Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an
Naţional vineri, 15 mai 2026, 16:18

Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an

Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR), întrunit vineri în şedinţă, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de...

Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an
Nicuşor Dan: Nu există riscul ca programul SAFE să fie blocat
Naţional vineri, 15 mai 2026, 14:44

Nicuşor Dan: Nu există riscul ca programul SAFE să fie blocat

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat vineri că nu există riscul ca programul ‘Acţiunea pentru securitatea Europei’ (SAFE) să fie...

Nicuşor Dan: Nu există riscul ca programul SAFE să fie blocat
METEO: Instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale însemnate cantitativ, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii
Naţional vineri, 15 mai 2026, 11:19

METEO: Instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale însemnate cantitativ, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 15-05-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale însemnate cantitativ, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii
Naţional vineri, 15 mai 2026, 06:21

Preşedintele Nicuşor Dan-consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează...

Preşedintele Nicuşor Dan-consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni
Naţional vineri, 15 mai 2026, 06:18

Memorandum pentru măriri salariale şi alte măsuri pentru 47 de operatori economici ai autorităţilor locale, aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat joi, printr-un memorandum, pentru 47 de operatori economici, unele măsuri privind creşterea cheltuielilor de natură salarială,...

Memorandum pentru măriri salariale şi alte măsuri pentru 47 de operatori economici ai autorităţilor locale, aprobat de Guvern
Naţional vineri, 15 mai 2026, 06:14

Cifrele de şcolarizare aferente anului şcolar şi universitar 2026 – 2027, stabilite prin Hotărâre de Guvern

Cifrele de şcolarizare aferente anului şcolar şi universitar 2026 – 2027 pentru copii/elevi/studenţi, pentru etnicii români din afara...

Cifrele de şcolarizare aferente anului şcolar şi universitar 2026 – 2027, stabilite prin Hotărâre de Guvern
Naţional joi, 14 mai 2026, 10:23

Gala ‘Destinaţia Anului 2026’ îşi desemnează astăzi câştigătorii la Cazinoul din Constanţa

Cele mai apreciate oraşe, staţiuni balneare, sate autentice, regiuni şi atracţii naturale din România vor fi premiate joi, în cadrul Galei...

Gala ‘Destinaţia Anului 2026’ îşi desemnează astăzi câştigătorii la Cazinoul din Constanţa