Ascultă Radio România Iași Live

DNA cere interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare a SC Carpatica Asig SA

Publicat de Andreea Drilea, 9 august 2016, 16:23

Procurorii DNA solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare privind SC Carpatica Asig SA, sau, după caz, suspendarea procedurilor în situaţia în care acestea au fost deja iniţiate.

Solicitarea a fost făcută în contextul în care SC Carpatica a fost trimisă în judecată pe 25 aprilie, ca persoană juridică, pentru infracţiuni de cumpărare de influenţă şi dare de mită, după finalizarea unei anchete complexe, potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES.

‘Cererea procurorilor (…) a fost formulată pentru următoarele motive: prin sentinţa penală (…) din 08.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus condamnarea inculpatei SC Carpatica Asig SA la plata unei amenzi penale de 600.000 lei, precum şi difuzarea hotărârii de condamnare în mass-media. Împotriva sentinţei menţionate, inculpata a declarat apel, cauza aflându-se în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie’, se precizează în comunicat.

În aceste condiţii, la data de 27 iulie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis, între altele, declanşarea procedurii de faliment şi lichidarea Societăţii Carpatica Asig SA prin procedura obişnuită de insolvenţă. ASF a hotărât, totodată, emiterea solicitării pentru deschiderea procedurii falimentului Carpatica Asig, urmând să fie sesizat judecătorul sindic din cadrul tribunalului competent, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial pe data de 2 august.

‘În cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii arată că situaţia apărută în urma deciziei luate de ASF creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. Prin urmare, consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal’, se mai arată în comunicatul DNA.

(Agerpres/FOTO arhivă ziuaconstanta.ro)

Etichete:
Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:36

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise...

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 16:26

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 14:01

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale

Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale în trei spitale din București: Salvați Copiii...

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:35

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Este vorba...

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:03

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici

Numărul paturilor destinate spitalizării continue va fi redus cu 14.000, etapizat, pe parcursul următorilor trei ani, conform unei hotărâri...

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici
Naţional miercuri, 29 aprilie 2026, 18:52

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune

PSD a făcut azi un apel pentru susţinerea moţiunii de cenzură, adresat în principal liberalilor care nu ar fi de acord să-l sprijine în...

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune