Ascultă Radio România Iași Live

CNATDCU: Oprea a plagiat; se cere retragerea titlului de doctor

Publicat de Gabriela Rotaru, 1 august 2016, 13:40

Membrii Consiliului General al CNATDCU cer retragerea titlului de doctor în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea pentru plagiat, dar și în cel al fostului premier Victor Ponta.

„Consiliul General a aprobat. Este vorba de suspiciunea de plagiat în cadrul tezei domnului Victor Viorel Ponta, care a fost aprobată pe data de 30 iunie. S-a făcut o contestație, contestația a fost analizată de Consiliul General, care a respins-o prin vot electronic, iar astăzi, Consiliul General, ținând seama de faptul că s-a încheiat procedura obișnuită de analiză, a propus ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice aplicarea prevederilor legale, respectiv retragerea titlului de doctor. Urmează ca domnul ministru să dea ordinul de retragere. A doua situație discutată astăzi s-a referit la teza de doctorat a domnului Gabriel Oprea. Comisia de analiză a analizat această suspiciune de doctorat și a concluzionat că teza de doctorat a fost un plagiat în bună parte. Propune, de asemenea, în virtutea acestui fapt, retragerea titlului de doctor domnului Gabriel Oprea. În ambele cazuri, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi„, a declarat președintele CNATDCU, acad. Viorel Barbu.

Potrivit lui Barbu, Consiliul General a mai propus retragerea titlului de doctor Doinei Banu Petrescu, cadru didactic la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești, tot pentru suspiciuni de plagiat.

El a menționat că aceste analize pe care le face Consiliul General sunt cât se poate de riguroase, sunt în conformitate cu regulamentul ministerului și cu legea.

Președintele CNATDCU a mai spus că acest Consiliu nu se ocupă numai cu „vânătoarea”plagiatelor”, contestațiile, suspiciunile fiind analizate cu maximum de atenție. „Trebuie să luăm în discuție toate suspiciunile și numai pe cele care apar într-un mod organizat. Trebuie să fie documentate și de abia după aceea dosarul ajunge în discuție”, a explicat Barbu.

Pe ordinea de zi a ședinței de luni, membrii comisiei au stabilit necesitatea creșterii exigenței standardelor în acordarea titlului de doctor, cercetător științific. (agerpres/ FOTO rnews.ro)

Etichete:
Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog
Naţional miercuri, 7 octombrie 2026, 08:35

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, a invitat partidele parlamentare la dialog pentru formarea majorităţii şi se pregăteşte să înceapă...

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog
Secretar de stat în Min. Energiei: Preţuri record la electricitate, dacă situaţia din Orientul Mijlociu se prelungeşte
Naţional marți, 6 octombrie 2026, 15:46

Secretar de stat în Min. Energiei: Preţuri record la electricitate, dacă situaţia din Orientul Mijlociu se prelungeşte

România va fi influenţată de creşterea preţurilor la electricitate de pe piaţa europeană, unde sunt aşteptate niveluri record dacă situaţia...

Secretar de stat în Min. Energiei: Preţuri record la electricitate, dacă situaţia din Orientul Mijlociu se prelungeşte
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu
Naţional marți, 6 octombrie 2026, 12:31

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat marţi decretul privind desemnarea lui Luca-Alexandru Niculescu în calitate de candidat la funcţia de...

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu
Reacţiile pe scena politică au apărut imediat după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Naţional marți, 6 octombrie 2026, 10:39

Reacţiile pe scena politică au apărut imediat după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier

Reacţiile pe scena politică au apărut imediat după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier. Partidele au anunţat că vor...

Reacţiile pe scena politică au apărut imediat după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Naţional marți, 6 octombrie 2026, 07:52

Nicuşor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, după consultările de la Cotroceni cu toate partidele...

Nicuşor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Naţional marți, 6 octombrie 2026, 07:48

MApN: O nouă alertă aeriană în proximitatea fluvială a României

În noaptea de 5 spre 6 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat două ţinte aeriene care evoluau...

MApN: O nouă alertă aeriană în proximitatea fluvială a României
Naţional luni, 5 octombrie 2026, 21:05

Luca Niculescu, desemnat premier de către președintele Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă de consultări cu...

Luca Niculescu, desemnat premier de către președintele Nicușor Dan
Naţional luni, 5 octombrie 2026, 17:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, după consultările cu preşedintele pe tema...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier