Ascultă Radio România Iași Live

APCR cere Ministerului Sănătăţii aprobarea HG privind introducerea unor medicamente noi, vitale bolnavilor cronici

Publicat de Andreea Drilea, 26 iulie 2016, 14:45

Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) cere Ministerului Sănătăţii aprobarea hotărârii de guvern privind introducerea unor medicamente noi, precizând că, în caz contrar, va susţine bolnavii, în continuare, în demersurile lor în instanţă.

‘În cazul în care această hotărâre de guvern nu va ieşi, vom continua cu pacienţii care doresc să acţioneze statul judecată, iar noi ca asociaţie vom informa toate organismele europene şi internaţionale despre problemele cu care ne confruntăm în România de astăzi’, a declarat marţi preşedintele APCR, Cezar Irimia, la o conferinţă de presă.

Potrivit lui Irimia, hotărârea de guvern, care ar fi trebuit aprobată încă din luna iunie, cuprinde peste 20 de medicamente, dintre acestea şapte fiind noi.

Irimia a susţinut că lipsa strategiilor medicale ‘coerente’ şi lipsa sau amânarea unor decizii vitale la nivelul Ministerului Sănătăţii generează ‘cele mai grave’ probleme pacienţilor cronici din România.

‘Asociaţia Pacienţilor Cronici din România trage un semnal de alarmă către cei care le decid soarta. Acţiunile în instanţă se vor intensifica în absenţa unor politici sanitare coerente şi a unei strategii pe termen mediu’, a completat el.

APCR semnalează şi lipsa unui dialog ‘real’ cu cei care ‘printr-o semnătură le pot decide dreptul la viaţă’.

Potrivit organizaţiei, în perioada 2014 – 2015, 165 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer şi alte boli cronice şi-au câştigat dreptul la viaţă în instanţă. Astfel, prin 17 hotărâri judecătoreşti, Curtea de Apel Bucureşti a obligat autorităţile responsabile să asigure pacienţilor reclamanţi tratament gratuit cu medicamente inovative.

În cadrul conferinţei de presă de marţi a fost prezentată situaţia unui pacient cronic, care a decedat ‘în contextul problemelor birocratice şi a nenumăratelor disfuncţii ale sistemului de sănătate’. Pacientul avea leucemie mieloidă cronică. El a intentat acţiune în justiţie pentru a obţine medicamentul vital de care avea nevoie, dar, din păcate, a fost prea târziu şi la data de 14 iulie a decedat, au precizat reprezentanţii APCR.

Pacienţii care întâmpină probleme în procurarea tratamentului se pot adresa la numărul de telefon 0310808090 sau pot accesa site-ul i-pacient.ro.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
INS: Curentul, chiriile şi motorina conduc topul scumpirilor în aprilie
Naţional miercuri, 13 mai 2026, 10:09

INS: Curentul, chiriile şi motorina conduc topul scumpirilor în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 10,71% în aprilie 2026, cele mai mari creşteri de preţuri fiind înregistrate la energia electrică...

INS: Curentul, chiriile şi motorina conduc topul scumpirilor în aprilie
INHGA: Cod galben de inundaţii în nouă bazine hidrografice, până miercuri după-amiaza
Naţional miercuri, 13 mai 2026, 06:06

INHGA: Cod galben de inundaţii în nouă bazine hidrografice, până miercuri după-amiaza

Sursa: Institutul Național de Hidrologie Şi Gospodărire a Apelor, București Ziua/luna/anul: 12.05.2026 Ora: 11:45 Numărul mesajului: 42 Către:...

INHGA: Cod galben de inundaţii în nouă bazine hidrografice, până miercuri după-amiaza
Summit B9/România găzduieşte pentru a patra oară reuniunea Formatului Bucureşti 9
Naţional miercuri, 13 mai 2026, 05:53

Summit B9/România găzduieşte pentru a patra oară reuniunea Formatului Bucureşti 9

Preşedintele Nicuşor Dan găzduieşte miercuri, la Palatul Cotroceni, cel de-al 11-lea Summit al Formatului Bucureşti 9 (B9), cu participarea...

Summit B9/România găzduieşte pentru a patra oară reuniunea Formatului Bucureşti 9
METEO: Cod galben de intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse torențiale, descărcări electrice 
Naţional marți, 12 mai 2026, 10:17

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse torențiale, descărcări electrice 

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 12-05-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse torențiale, descărcări electrice 
Naţional marți, 12 mai 2026, 09:22

Preşedintele Nicuşor Dan va deschide Forumul de Securitate la Marea Neagră şi Balcani

Preşedintele Nicuşor Dan va deschide în scurt timp Forumul de Securitate la Marea Neagră şi Balcani, care reuneşte în capitala României...

Preşedintele Nicuşor Dan va deschide Forumul de Securitate la Marea Neagră şi Balcani
Naţional luni, 11 mai 2026, 18:49

Ordonanţa privind programul SAFE, evaluată de Comisia pentru Constituţionalitate din Senat

Comisia pentru constituţionalitate din Senat va verifica, până miercuri, dacă există un eventual conflict de natură constituţională între...

Ordonanţa privind programul SAFE, evaluată de Comisia pentru Constituţionalitate din Senat
Naţional luni, 11 mai 2026, 16:36

Continuă discuțiile pentru formarea unui nou Guvern. Liberalii exclud, din nou, orice colaborare cu PSD

Conducerea PSD a început astăzi discuţii cu posibili parteneri de guvernare, în căutarea unei soluţii la criza politică actuală, generată de...

Continuă discuțiile pentru formarea unui nou Guvern. Liberalii exclud, din nou, orice colaborare cu PSD
Naţional luni, 11 mai 2026, 16:20

Inspecţia Muncii: Amendă de un milion de lei, aplicată unui transportator alternativ din Galaţi

Un angajator din judeţul Galaţi a fost amendat cu un milion de lei pentru muncă ”la negru”, după ce inspectorii de muncă au...

Inspecţia Muncii: Amendă de un milion de lei, aplicată unui transportator alternativ din Galaţi