Ascultă Radio România Iași Live

DNA: S-a început urmărirea penală in rem în dosarul ‘Colectiv’

Publicat de Gabriela Rotaru, 6 noiembrie 2015, 13:32

Procurorii DNA au început în dosarul ‘Colectiv’ urmărirea penală in rem, pentru fapte pe care le-ar fi săvârşit persoane cu atribuţii de decizie şi avizare din Primăria Sectorului 4, acuzaţiile fiind de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Ca urmare a disjungerii (…) unei părţi din dosarul privind tragedia din Clubul Colectiv şi a declinării cu privire la săvârşirea unor infracţiuni aflate în competenţa DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus urmărirea penală faţă de mai multe fapte, presupus a fi săvârşite de persoane cu atribuţii de decizie şi avizare din Primăria Sectorului 4 Bucureşti: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (autorat şi complicitate), fals intelectual (autorat şi complicitate)‘, se arată într-un comunicat al DNA transmis Agerpres.

Procurorii au stabilit că SC Colectiv Club SRL este o unitate de alimentaţie publică situată în Bucureşti, sector 4, de tip bar/club, având o suprafaţă totală de 425 metri pătraţi, din care spaţiu de servire 335 metri pătraţi, pentru care la data de 14 ianuarie 2015 a fost eliberat acordul de funcţionare cu numărul 3909, iar la aceeaşi dată, autorizaţia de funcţionare numărul 369.

Ambele acte au fost eliberate, deşi nu există autorizarea privind securitatea la incendiu care trebuia emisă de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, conform Hotărârii Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g. Respectiva hotărâre prevede obligativitatea unei astfel de autorizări pentru clădiri sau spaţii amenajate în clădiri având destinaţia de alimentaţie publică cu aria desfăşurată egală sau mai mare cu 200 mp‘, se precizează în comunicat.

Procurorii au constatat că atât acordul de funcţionare, cât şi autorizaţia de funcţionare nu puteau fi emise, întrucât încalcă în mod flagrant dispoziţiile care reglementează apărarea împotriva incendiilor, neexistând vreun document de autorizare din partea pompierilor.

Prin cele descrise mai sus reiese că s-a produs vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Primăriei sectorului 4 Bucureşti, cu obţinerea unui folos necuvenit pentru reprezentanţii SC Colectiv Club SRL, care au putut desfăşura activităţi de alimentaţie publică, obţinând în primele şase luni ale anului 2015 un profit de 26.131 lei, conform evidenţelor ANAF, fără îndeplinirea condiţiilor legale de autorizare‘, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii apreciază că, întrucât în spaţiul respectiv s-au desfăşurat mai multe manifestări cultural-artistice la care au participat mai multe persoane ‘în condiţii vădite de insecuritate publică’, a fost pusă permanent în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a spectatorilor, dar şi a persoanelor angajate. De asemenea, au fost afectate interesele legitime ale Primăriei sectorului 4 Bucureşti ‘ca instituţie publică abilitată de lege să asigure desfăşurarea în condiţii de siguranţă publică şi cu respectarea tuturor normelor legale a oricărei manifestări cu participarea publicului’.

Pentru stabilirea stării de fapt şi a răspunderii celor implicaţi, procurorii anticorupţie efectuează vineri ridicări de documente de la mai multe instituţii publice situate în Bucureşti şi urmează să audieze mai multe persoane la sediul DNA.

În plus, Serviciul pentru infracţiunile de corupţie săvârşite de militari din cadrul DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Verificările vizează suspiciuni de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către cadrele militare ale ISU Bucureşti-Ilfov.

Sunt indicii şi date potrivit cărora s-a vătămat dreptul la viaţă şi integritatea corporală a peste 180 persoane şi s-a realizat un folos necuvenit administratorilor clubului Colectiv, constând în permiterea funcţionării acestuia în afara cadrului legal şi obţinerea de venituri patrimoniale din activităţile desfăşurate în aceste condiţii. Sesizarea din oficiu cu referire la această ultimă faptă a avut în vedere că incendiul produs în data de 30.10.2015, în incinta clubului Colectiv, a avut drept consecinţă decesul a 32 persoane şi rănirea gravă a peste 140 persoane, precum şi datele şi informaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora clubul în cauză ar fi fost avizat pe linie P.S.I. şi ar fi fost controlat de către cadre militare din raza de competenţă pe linia respectării normelor legale referitoare la securitatea la incendiu‘, se mai arată în comunicatul DNA. (agerpres/ FOTO gandul.info.ro)

Etichete:
Proiect de lege: Apicultorii vor putea primi 12 euro pentru fiecare familie de albine
Naţional luni, 18 mai 2026, 09:15

Proiect de lege: Apicultorii vor putea primi 12 euro pentru fiecare familie de albine

Apicultorii ar putea primi de la stat 12 euro pentru fiecare familie de albine, potrivit unui proiect de lege care aşteaptă vot decizional în...

Proiect de lege: Apicultorii vor putea primi 12 euro pentru fiecare familie de albine
Încep probele scrise din cadrul sesiunii speciale a examenului de bacalaureat
Naţional luni, 18 mai 2026, 07:20

Încep probele scrise din cadrul sesiunii speciale a examenului de bacalaureat

Încep probele scrise din cadrul sesiunii speciale a examenului de bacalaureat pentru elevii din loturile olimpice, sportivii de performanţă...

Încep probele scrise din cadrul sesiunii speciale a examenului de bacalaureat
Standard & Poor’s confirmă rating-urile pentru datoria pe termen lung și scurt a României
Naţional duminică, 17 mai 2026, 09:08

Standard & Poor’s confirmă rating-urile pentru datoria pe termen lung și scurt a României

Agenția de evaluare financiară Standard & Poor’s a confirmat rating-urile pentru datoria pe termen lung și scurt a României, însă...

Standard & Poor’s confirmă rating-urile pentru datoria pe termen lung și scurt a României
METEO: Cod portocaliu de averse torențiale importante cantitativ în mai multe județe din țară
Naţional sâmbătă, 16 mai 2026, 11:45

METEO: Cod portocaliu de averse torențiale importante cantitativ în mai multe județe din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 16-05-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod portocaliu de averse torențiale importante cantitativ în mai multe județe din țară
Naţional sâmbătă, 16 mai 2026, 10:27

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a susţine...

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR
Naţional sâmbătă, 16 mai 2026, 10:25

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum. Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere proiectul care modifică...

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum
Naţional sâmbătă, 16 mai 2026, 08:58

Numărul cadrelor didactice a scăzut cu aproape 30.000 în ultimii 6 ani

Numărul cadrelor didactice a scăzut în România cu aproape 30.000 în ultimii şase ani, iar tinerii nu sunt atraşi să devină profesori din...

Numărul cadrelor didactice a scăzut cu aproape 30.000 în ultimii 6 ani
Naţional sâmbătă, 16 mai 2026, 08:47

Primul pas spre un nou guvern este identificarea unei majorități parlamentare, spune Nicușor Dan

România are nevoie de coerență parlamentară – spune președintele Nicușor Dan, adăugând că nu dorește un guvern care să genereze o...

Primul pas spre un nou guvern este identificarea unei majorități parlamentare, spune Nicușor Dan