Ascultă Radio România Iași Live

ANM: Vreme răcoroasă în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni

Publicat de Andreea Drilea, 6 octombrie 2014, 13:40

Vremea va fi, în general, rece în următoarele două săptămâni (6 – 19 octombrie) în toate regiunile, valori termice mai scăzute fiind semnalate în special în zona montană, unde se vor înregistra atât la începutul, cât şi la sfârşitul intervalului, temperaturi maxime medii de până la 10 grade Celsius, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, publicată luni.

În Banat, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme relativ răcoroasă, cu valori medii ale temperaturilor maxime de 17 – 19 grade. Începând din data de 8 octombrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că maximele diurne vor fi, în medie, de 21 – 24 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. O uşoară răcorire se estimează pentru sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile diurne devenind apropiate de normalul datei. Minimele nocturne nu vor avea variaţii semnificative pe parcursul perioadei de referinţă, fiind în general în jurul celor obişnuite în această perioadă din an, în medie 9 – 11 grade, posibil mai ridicate între 11 şi 14 octombrie. La începutul intervalului se vor semnala ploi pe spaţii relativ extinse, mai ales în sudul regiunii, apoi va urma o perioadă în care probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă, doar în jurul datei de 14 octombrie fiind posibile ploi slabe.

În Crişana, în aproape tot intervalul de prognoză, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori peste cele obişnuite în luna octombrie, cu temperaturi în creştere de la medii de 18 – 20 de grade, în data de 8 octombrie, la 23 – 25 de grade, în perioada 10 – 15 octombrie, când vor caracteriza o vreme caldă. Şi în privinţa minimelor nocturne tendinţa va fi aceeaşi, cu medii de 9 – 12 grade, valori ceva mai mici fiind de aşteptat în prima noapte, dar posibil şi spre sfârşitul intervalului de referinţă. Va ploua pe spaţii restrânse la începutul intervalului şi, posibil, în jurul datei de 14 octombrie, iar în rest probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă.

Pentru regiunea Transilvaniei, intervalul de prognoză va debuta cu zile răcoroase, cu precădere cea de marţi, 7 octombrie, când media regională va fi de 13 – 14 grade. Apoi, până în jurul datei de 16 octombrie, procesul de încălzire treptată va determina înregistrarea unor valori diurne mult mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei, de la 20 la 23 de grade, cu o uşoară răcorire la sfârşitul intervalului. Minimele nocturne vor fi în general apropiate sau chiar peste cele caracteristice perioadei din an, media regională fiind estimată la valori între 6 şi 9 grade. În zonele depresionare vor fi, totuşi, valori mai modeste, în special la mijlocul primei săptămâni. În jurul datei de 7 octombrie ploile se vor semnala pe spaţii relativ extinse, apoi probabilitatea de ploaie va fi destul de redusă, cu excepţia zilelor de 14-15 octombrie când sunt de aşteptat ploi slabe.

În Maramureş, până pe data de 15 octombrie, vremea se va încălzi treptat de la o zi la alta, devenind mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu medii ale temperaturilor maxime de 21 – 25 de grade şi ale minimelor nocturne de 8 – 10 grade. Mai răcoare va fi la începutul intervalului şi, posibil, în ultimele zile, când valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în zilele de 7 şi 14 octombrie, în restul intervalului de referinţă urmând să predomine o vreme frumoasă.

În Moldova, începutul intervalului de prognoză va fi caracterizat de o vreme în general răcoroasă, chiar rece pe parcursul zilei de 7 octombrie, cu medii ale temperaturilor diurne de 12 – 17 grade. După data de 9 octombrie, valorile termice vor creşte treptat, vremea devenind mai caldă decât în mod obişnuit în luna octombrie, cu 18 la 22 de grade, în medie. Doar pentru ultimele zile ale perioadei de referinţă se estimează o răcorire a vremii, ce va aduce regimul termic la cote în jurul celor climatologic specifice. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în general apropiate de mediile multianuale ale perioadei, mai ridicate între 10 şi 15 octombrie. Media la nivel regional a temperaturilor minime va fi de 7 – 10 grade. Va ploua pe spaţii extinse în jurul datei de 7 octombrie, iar ploi slabe vor mai fi posibile în zilele de 14 şi 17 octombrie. Pentru restul intervalului, probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă.

În Dobrogea, vremea va fi răcoroasă la începutul intervalului, în special pe parcursul zilei de 7 octombrie, dar şi în ultimele zile, când temperaturile maxime vor fi de 15 – 17 grade, în medie. Pentru restul perioadei sunt de aşteptat valori mai ridicate decât cele climatologic specifice, cu 20 – 23 de grade media regională. Temperaturile minime vor fi în general apropiate de normele climatologice ale lunii octombrie, cu medii de 9 la 12 grade. Va ploua pe spaţii relativ extinse în jurul datei de 7 octombrie, în timp ce în restul intervalului probabilitatea de ploi va fi foarte redusă, acestea putând apărea izolat în data de 14 octombrie.

În Muntenia, vremea va fi răcoroasă la începutul intervalului, chiar rece pe parcursul zilei de 7 octombrie, astfel că media maximelor diurne va fi de 15 – 18 grade. Din 9 octombrie, temperaturile vor creşte de la o zi la alta, până la o medie regională de 21 – 24 de grade, caracterizând o vreme caldă. În privinţa regimului termic nocturn, valorile vor fi în general uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei din an, cu o medie de 8 – 10 grade. Spre sfârşitul intervalului de referinţă se estimează o răcorire a vremii, iar temperaturile vor deveni normale pentru a doua decadă de octombrie. Vor fi ploi frecvente, în general moderate cantitativ, în jurul datei de 7 octombrie, după care probabilitatea de apariţie a acestora va fi foarte redusă, pe spaţii restrânse în ziua de 14 octombrie.

Pentru zona Olteniei, vremea se anunţă răcoroasă la începutul intervalului, chiar rece în zilele de 7 şi 8 octombrie, când media maximelor diurne va fi de 14 – 16 grade. Ulterior, temperaturile vor creşte de la o zi la alta, până la o medie regională de 21 – 24 de grade, caracterizând o vreme caldă. În privinţa regimului termic nocturn, valorile vor fi în general uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei din an, cu o medie de 9 – 11 grade. Spre sfârşitul intervalului se estimează o răcorire a vremii, iar temperaturile vor deveni normale pentru a doua decadă a lunii octombrie. Vor fi ploi frecvente, în general moderate cantitativ, în perioada 7 – 8 octombrie. Probabilitatea de ploi va fi foarte redusă, acestea putând apărea pe spaţii restrânse în zilele de 14 şi 16 octombrie.

La munte, vremea va fi răcoroasă în primele zile ale intervalului, în special pe 7 şi 8 octombrie, când media maximelor diurne va fi de 7 – 10 grade. Apoi, temperaturile vor creşte de la o zi la alta, până la o medie de 14 – 16 grade, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod obişnuit. În privinţa regimului termic nocturn se remarcă aceeaşi tendinţă de creştere uşoară şi treptată a temperaturilor către jumătatea lunii, de la o medie între 1 şi 4 grade, în primele zile, spre valori de 6 – 9 grade. O răcorire a vremii este estimată şi pentru sfârşitul intervalului de prognoză. Precipitaţiile se vor semnala pe arii extinse în jurul datei de 7 octombrie, după care va urma o perioadă cu probabilitate redusă de precipitaţii, cu excepţia zilei de 14 octombrie, când acestea se pot semnala local.

Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menţionează ANM. (agerpres/FOTO freeimagescollection.com)

Etichete:
Regizorul ieșean Cristian Mungiu intră în istoria cinematografiei după câștigarea celui de-al doilea Palme d’Or cu filmul „Fjord”
Naţional duminică, 24 mai 2026, 11:16

Regizorul ieșean Cristian Mungiu intră în istoria cinematografiei după câștigarea celui de-al doilea Palme d’Or cu filmul „Fjord”

Regizorul român Cristian Mungiu a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026 pentru lungmetrajul „Fjord”. Este al...

Regizorul ieșean Cristian Mungiu intră în istoria cinematografiei după câștigarea celui de-al doilea Palme d’Or cu filmul „Fjord”
(AUDIO) Guvernul accelerează evaluarea proiectelor PNRR înaintea negocierilor cu Bruxelles-ul
Naţional sâmbătă, 23 mai 2026, 17:10

(AUDIO) Guvernul accelerează evaluarea proiectelor PNRR înaintea negocierilor cu Bruxelles-ul

Premierul Ilie Bolojan a declarat astăzi, la Iași, că principala urgență administrativă a României este accelerarea absorbției fondurilor din...

(AUDIO) Guvernul accelerează evaluarea proiectelor PNRR înaintea negocierilor cu Bruxelles-ul
Angajatorii încep să posteze joburi pentru vară. Domeniile cu cele mai multe poziții deschise sunt retailul, construcțiile, industria alimentară / HoReCa și turismul
Naţional vineri, 22 mai 2026, 07:11

Angajatorii încep să posteze joburi pentru vară. Domeniile cu cele mai multe poziții deschise sunt retailul, construcțiile, industria alimentară / HoReCa și turismul

Peste 10.000 de joburi au fost postate de la începutul lunii mai și până acum pe eJobs.ro și alte aproape 1.500 pe iajob.ro, aceasta fiind...

Angajatorii încep să posteze joburi pentru vară. Domeniile cu cele mai multe poziții deschise sunt retailul, construcțiile, industria alimentară / HoReCa și turismul
Poliția Română reacționează în urma investigației Recorder privind numirile prin împuternicire în funcțiile de conducere
Naţional vineri, 22 mai 2026, 06:54

Poliția Română reacționează în urma investigației Recorder privind numirile prin împuternicire în funcțiile de conducere

Procentajul funcţiilor de conducere ocupate prin împuternicire la nivelul Poliţiei Române este în prezent de peste 9%, în scădere faţă de 1...

Poliția Română reacționează în urma investigației Recorder privind numirile prin împuternicire în funcțiile de conducere
Naţional joi, 21 mai 2026, 12:20

ASOCIAȚIA Salvați Copiii Iași: Proiect cultural Creative Healing: Arta nu vindecă boala, dar creează spațiul adecvat care susține vindecarea emoțională și construiește punți între diferite segmente ale societății

Creative Healing 3: Arta nu vindecă boala, dar creează spațiul adecvat care susține vindecarea emoțională și construiește punți între...

ASOCIAȚIA Salvați Copiii Iași: Proiect cultural Creative Healing: Arta nu vindecă boala, dar creează spațiul adecvat care susține vindecarea emoțională și construiește punți între diferite segmente ale societății
Naţional joi, 21 mai 2026, 07:35

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena

Circa 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica joi, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, dintre care peste 1,1 milioane de...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena
Naţional joi, 21 mai 2026, 07:31

Sondaj Undelucram.ro: Peste jumătate dintre angajații români sunt nemulțumiți de salariu: 57% sunt deschiși să își schimbe locul de muncă. 64% ar face-o pentru un salariu mai mare

Sondaj Undelucram.ro: Peste jumătate dintre angajații români sunt nemulțumiți de salariu: 57% sunt deschiși să își schimbe locul de muncă....

Sondaj Undelucram.ro: Peste jumătate dintre angajații români sunt nemulțumiți de salariu: 57% sunt deschiși să își schimbe locul de muncă. 64% ar face-o pentru un salariu mai mare
Naţional joi, 21 mai 2026, 06:58

Creştinii sărbătoresc, astăzi, Înălţarea Domnului

Creştinii sărbătoresc, astăzi, Înălţarea Domnului, momentul când Iisus Hristos S-a ridicat la cer de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, la...

Creştinii sărbătoresc, astăzi, Înălţarea Domnului