Ascultă Radio România Iași Live

Greva generală a angajaţilor de la Garda de Mediu a fost suspendată temporar

Greva generală a angajaţilor de la Garda de Mediu a fost suspendată temporar

Publicat de , 11 mai 2017, 06:41

Greva generală a angajaţilor de la Garda de Mediu a fost suspendată temporar după negocierile de ieri cu ministrul de resort, Gabriela Gavrilescu.

Ministrul a recunoscut că revendicările salariaţilor sunt îndreptăţite şi şi-a manifestat speranţa că problema va fi rezolvată prin noua lege a salarizării unitare.

Sindicaliştii vor însă un document scris şi semnat până la sfârşitul lunii prin care să se rezolve nemulţumirile legate în principal de salarii şi de dotările rudimentare, a explicat liderul sindicatului naţional din instituţie Valentin Neagoe.

Valentin Neagoe: În cazul în care nu se respectă acest principiu de negociere, suntem decişi să începem din nou acţiunea de grevă generală.

Reporter: Să înţeleg că această suspendare temporară a grevei va fi până în momentul intrării în vigoare a legii salarizării unitare.

Valentin Neagoe: Această suspendare temporară va fi periodic. Deci noi am stabilit nişte termene care dacă nu sunt respectate putem să declanşăm din nou greva.

Reporter: Care este primul termen?

Valentin Neagoe: Primul termen este sfârşitul lunii mai.

Realizator: Angajaţii Gărzii de Mediu au cele mai mici venituri dintre salariaţii instituţiilor de control. Salariu minim net fiind de 1500 de lei.

(Rador/ FOTO economica.net)

Etichete:
(AUDIO) Iași: Primarul Mihai Chirica propune eliminarea sălilor de jocuri de noroc din Iași
Fără categorie sâmbătă, 28 februarie 2026, 10:02

(AUDIO) Iași: Primarul Mihai Chirica propune eliminarea sălilor de jocuri de noroc din Iași

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, va iniția un proiect de hotărâre în vederea eliminării sălilor de jocuri de noroc din municipiu.  În...

(AUDIO) Iași: Primarul Mihai Chirica propune eliminarea sălilor de jocuri de noroc din Iași
Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63
Fără categorie sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:47

Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63

Laureatul Premiului Marin Constantin, ediția 2026, este actorul Victor Rebengiuc. Distincția, oferită anual de Corul Madrigal, a fost acordată...

Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63
„SUS E NUMELE MEU, ILA!” Scenarista Andreea Ionescu-Berechet își lansează astăzi, la Iași, primul roman 
Fără categorie joi, 26 februarie 2026, 10:01

„SUS E NUMELE MEU, ILA!” Scenarista Andreea Ionescu-Berechet își lansează astăzi, la Iași, primul roman 

Omul care aduce vestea „SUS E NUMELE MEU, ILA!” Scenarista Andreea Ionescu-Berechet își lansează astăzi, la Iași, primul roman ....

„SUS E NUMELE MEU, ILA!” Scenarista Andreea Ionescu-Berechet își lansează astăzi, la Iași, primul roman 
Iaşi: Lucrările de reabilitare şi modernizare a Filarmonicii ‘Moldova’, finanţate cu fonduri europene obţinute de Primărie
Fără categorie marți, 10 februarie 2026, 17:20

Iaşi: Lucrările de reabilitare şi modernizare a Filarmonicii ‘Moldova’, finanţate cu fonduri europene obţinute de Primărie

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica a anunţat că fondurile europene obţinute de municipalitate prin Programul Regional Nord Est 2021-2027 vor...

Iaşi: Lucrările de reabilitare şi modernizare a Filarmonicii ‘Moldova’, finanţate cu fonduri europene obţinute de Primărie
Fără categorie vineri, 6 februarie 2026, 15:06

In memoriam Adrian Grăjdeanu (1945-2026), fost redactor Radio Iași

Născut la 20 ianuarie 1945, în Mărășești, județul Vrancea, jurnalistul Adrian Grăjdeanu a trecut la cele veșnice la începutul lunii...

In memoriam Adrian Grăjdeanu (1945-2026), fost redactor Radio Iași
Fără categorie vineri, 6 februarie 2026, 12:06

ROBOR la trei luni a coborât vineri la 5,85%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut vineri la...

ROBOR la trei luni a coborât vineri la 5,85%
Fără categorie vineri, 6 februarie 2026, 12:04

Începe o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis

O nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis începe astăzi. Este derulată de Ministerul Finanţelor, iar dobânzile sunt de până la...

Începe o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis
Fără categorie vineri, 6 februarie 2026, 12:02

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare

Consiliul Judeţean Suceava a lansat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia Terminalului 3 de la Aeroportul Internaţional...

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare