Și societățile evoluate suferă de boli incurabile…

Publicat de Nicolae Tomescu, 28 mai 2018, 13:20

Japonia are cea mai îmbătrânită populație de pe Terra. Oamenii în vârstă se simt singuri, ignorați de familii și neintegrați în comunitate, motiv din cauza căruia au început să comită infracțiuni minore pentru a ajunge la închisoare[1]; consideră că primesc atenție, socializează și găsesc stabilitatea de care au nevoie[2]…

Drept consecință, autoritățile de la Tokyo se află în fața unei situații inedite. Plângerile penale împotriva persoanelor de vârsta a III-a și arestările în privința respectivei categorii sunt tot mai numeroase; femeile, îndeosebi, recurg la infracțiuni minore (furturi din magazine, 9 din 10 femei în etate pleacă din supermarketuri cu produse având valoare redusă, fără să plătească) pentru a ajunge la închisoare[3]; una din cinci deținute este trecută de 65 de ani[4]…

În general, aceste femei sunt vulnerabile din punct de vedere economic; jumătate (care suportă singurătatea) trăiește în sărăcie, prin comparație cu procentajul bărbaților aflați în aceeași situație – doar 29%… Instituțiile guvernamentale și sectorul privat nu au dezvoltat programe de reintegrare reală pentru pensionari… În 2016, Parlamentul din Japonia a adoptat o lege prin care seniorii recidiviști beneficiază de sprijin din partea serviciilor sociale; de atunci, parchetele și penitenciarele trebuie să lucreze împreună cu agențiile guvernamentale pentru a le acorda persoanelor vârstnice asistența de care au nevoie.

Problemele grave cu care se confruntă femeile japoneze de vârsta a III-a (cele care caută „confortul închisorii”) se află dincolo de atribuțiile sistemului…

[1] „Ele pot avea o casă. Pot avea familie. Dar asta nu înseamnă ca au un loc unde să se simtă acasă. Nu se simt înțelese; cred că sunt văzute doar ca niște persoane care se ocupă de treburile gospodăriei”, afirma Yumi Muranaka, directorul închisorii „Iwakuni”, aflată la 30 de mile de Hiroshima…

[2] În ultimele decenii, a scăzut dramatic interesul familiilor, interseul comunității față de seniorii japonezi… Între 1980-2015, numărul bătrânilor care trăiesc singuri a crescut de 6 ori, ajungând (astăzi) la 6 milioane… Un sondaj, comandat de guvernul nipon (2017), dezvăluia că dintre persoanele vârstnice care comit furturi neînsemnate din magazine jumătate locuiește în condiții de singurătate, 40% nu au familie sau vorbesc, rar, cu rudele…

[3] „Închisoarea este ca o oază pentru mine, un loc pentru relaxare și confort. Nu am libertate, dar nici nu am nimic de care să mă tem. Aici sunt mulți oameni cu care vorbesc. Am trei mese pe zi. Fiica mea mă vizitează o dată pe lună și îmi spune: «Nu îmi pare rău pentru tine. Ești patetică». Cred că are dreptate”, declara o femeie de 78 de ani. A furat o băutură energizantă, cafea, ceai, un bol cu orez și un mango. A treia oară a fost condamnată la 1 an și 5 luni de închisoare. „Acum locuiesc singură. Eram obișnuită să stau împreună cu familia fetei mele și mi-am cheltuit toate economiile având grijă de un ginere abuziv și violent”, mărturisea F, de 89 de ani. A furat orez, căpșuni și medicamente pentru răceală. A fost condamnată la un an și jumătate de închisoare. Chiar dacă au un cămin, se simt, uneori, inutile. „Mă simțeam foarte singură. Soțul meu îmi dădea mulți bani și oamenii îmi spuneau ce norocoasă sunt, dar nu bani voiam. Nu m-au făcut deloc fericită. Prima dată când am furat a fost acum 13 ani. Am intrat într-o librărie și am luat o carte. Am fost prinsă, dusă la secție și interogată de un ofițer de poliție. A fost așa drăguț. A ascultat tot ce am avut de spus. Am simțit că sunt ascultată pentru prima oară în viața mea. La sfârșit, el m-a luat ușor de braț și mi-a spus: «Înțeleg că te-ai simțit singură, dar să nu mai faci asta». Nu vă pot spune cât mă bucur acum că lucrez în fabrica închisorii. Alaltăieri, când am primit complimente pentru cât de eficientă și meticuloasă sunt, am înțeles bucuria de a munci. Îmi pare rău că nu am lucrat niciodată. Viața mea ar fi fost diferită. Mă bucur mai mult de viața mea în închisoare. Când am ieșit a doua oară, am promis că nu mă voi mai întoarce. Dar, când am fost afară, am devenit nostalgică după timpul petrecut aici”, povestea N, de 80 de ani, femeia cu soț, doi băieți și șase nepoți. A furat hârtie igienică, crochete și un evantai. A treia oară sentința a fost de 3 ani și 2 luni închisoare… Altele spun că se simt inutile, iar închisoarea le oferă șansa de a face ceva folositor. „Când eram tânără nici nu mă gândeam să fur. Tot ce am, am obținut muncind din greu. Am lucrat într-o fabrică de cauciuc timp de 20 de ani și ca îngrijitoare la un spital. Am fost mereu strâmtorați cu banii, dar tot am reușit să-l trimitem pe fiul nostru la colegiu. Soțul meu a făcut un atac cerebral cu 6 ani în urmă și de atunci este la pat. Suferă și de demență, halucinații și paranoia. A trebuit să-i acord multă îngrijire psihică și emoțională pentru vârsta mea. Dar nu am putut să vorbesc despre stresul meu cu nimeni pentru că mi-a fost rușine. Am fost închisă pentru prima oară când aveam 70 de ani. Când am furat, aveam bani în portofel. Atunci m-am gândit la viața mea. Nu mai voiam să merg acasă și nu aveam nicăieri altundeva unde să mă duc. Ajutorul pe care îl primesc în închisoare a fost singura cale. Viața mea este mult mai ușoară aici. Pot fi eu însămi, pot să respir, chiar dacă este temporar. Fiul meu îmi spune că sunt bolnavă și ar trebui să fiu internată într-un spital de boli psihice. Dar nu cred că sunt bolnavă. Cred că am furat din cauza anxietății”, se confesa T (80 de ani, soț și doi copii). Furase icre de cod, semințe și o tigaie. A patra oară instanța s-a pronunțat pentru 2 ani și jumătate de închisoare… „Soțul meu a murit anul trecut. Nu am avut copii, așa că am rămas total singură. Am fost la supermarket să cumpăr legume și am văzut un pachet cu carne de vită pe care am vrut să-l cumpăr, dar nu mi-l permiteam. Așa că l-am luat”, iată explicația altei deținute.. „A fost greu când am realizat că va trebui să trăiesc cu 1.000 yeni/circa 9 dolari/ pe zi. Nu mă așteaptă nimic bun afară” (K, de 74 de ani, cu soț și o fiică; a fost condamnată a treia oară)… Motivările sentințelor sunt secrete…

[4] Costurile cresc într-un ritm alarmant… Cheltuielile medicale anuale legate de îngrijirea vârstnicilor au ajuns la peste 6 miliarde yeni (ceva mai mult de 50 milioane dolari) în 2015, superioare cu 80% deceniului anterior… A fost angajat personal specializat pentru a-i ajuta pe deținuții vârstnici să-și facă baie și să meargă la toaletă, dar numai pe timpul zilei, noaptea, sarcinile sunt îndeplinite de gardieni, ceea ce a provocat nemulțumirea ultimilor (o treime a gardienilor care lucrează în închisorile de femei renunță la serviciu în maximum 3 ani)…