Analiza Tranzacțională (I)

Publicat de Nicolae Tomescu, 30 iunie 2016, 08:30

Ne dezvoltăm ca indivizi, implicându-ne în grupuri şi sisteme sociale cu ajutorul cărora învăţăm despre noi prin relaţia cu ceilalţi. Procesul începe de la o vârstă fragedă, în familie, şi se extinde la grupurile în care intrăm de-a lungul vieţii.

Pentru a ne putea adapta, jucăm diferite roluri care se potrivesc existenţei noastre sociale şi profesionale. Astfel, învăţăm să ne atingem scopurile şi să ne înţelegem cu oamenii din mediul în care activăm.

Tendinţa noastră este aceea de a deveni fideli rolurilor şi şabloanelor de comportament pe care le-am învăţat de timpuriu, de a ne ghida după tipurile de relaţii interumane pe care le-am “verificat” anterior.

Cu toate acestea, în situaţii noi, este mult mai eficient să ne mobilizăm resursele interioare pentru a ne adapta comportamentul; trebuie să renunţăm la rolurile şi atitudinile pe care le folosim îndeobşte.

Cu cât vom fi mai capabili să ne validăm propiul potenţial de schimbare şi să ne asumăm roluri clare şi adecvate, cu atât vom dispune de mai multă energie pentru a face faţă situaţiilor care apar în viaţa de zi cu zi, înţelegându-ne pe noi înşine în relaţie cu ceilalţi.

Libertatea de exprimare şi comportament spre care tindem poate fi atinsă prin intermediul Analizei Tranzacţionale.

“Libertatea îţi dă puterea de a împlini proiectele tale, iar puterea îţi dă libertatea de a zădărnici proiectele altora.”

(Eric Berne, creatorul Analizei Tranzacţionale)

CE ESTE ANALIZA TRANZACŢIONALĂ (AT)?

În primul rând, AT este o teorie explicativă a personalităţii umane. Ea crează şi dezvoltă concepte care ne ajută să înţelegem ce suntem noi, oamenii, sub aspectul structurilor psihice şi reacţiilor comportamentale.

În al doilea rând, AT este o teorie a comunicării umane. Ea crează tehnici şi instrumente care pot ameliora capacitatea de comunicare intra şi interumană. Corectând unele deficienţe psihice şi comportamentale, măreşte capacitatea de convieţuire şi comunicare în cuplu şi în grup. În acest sens, are bune aplicaţii în diplomaţie, în practica vânzărilor, în negocierea afacerilor, ca şi în studiul şi armonizarea relaţiilor din interiorul organizaţiilor.

În al treilea rând, AT este o teorie a psihopatologiei umane care furnizează clinicilor de nevrotici psihoterapii de natură să regleze echilibrul psihic interior, să corecteze anumite stări psihice, psihosomatice şi comportamentale, să amelioreze capacitatea de integrare în grup şi societate.

În al patrulea rând, AT constituie un instrument de lucru subtil şi eficace în managementul resurselor umane şi în marketingul avansat.”

(prof.univ. dr. Ştefan Prutianu, Comunicare şi negociere în afaceri, Editura Polirom, Iaşi, 1998)

STĂRILE EULUI

Cel mai important concept al AT, stările eului, încearcă să ofere o explicaţie  capacităţii umane de a ne schimba cu mare uşurinţă, devenind – dintr-un moment în altul – personalităţi distincte.

Eric Berne a definit starea eului: “un model constant de sentimente şi experienţe direct relaţionat cu un model corespunzător de comportament”…

Avem trei stări ale Eului care corespund modelelor constante, separate, distincte de sentimente şi comportamente: starea Părinte a eului, starea Adult a eului şi starea Copil a eului.

Pentru a le distinge de părinţi, adulţi sau copii reali, literatura AT foloseşte prima literă cu majusculă.

Iată diagrama simplificată a stărilor eului:

Starea Părinte a eului reprezintă o colecţie de comportamente, gânduri şi sentimente pe care le-am preluat de la “cei care au avut grijă de noi”; ultima expresie, utilizată pentru a arăta că Părintele este preluat îndeosebi de la cei care ne dau viaţă, poate include atitudinile fraţilor şi surorilor mai mari, bunicilor, profesorilor etc.

Starea Adult a eului desemnează un set de comportamente, gânduri şi sentimente care sunt reacţii directe la “aici” şi “acum”. Termenul Adult nu se referă la vârsta matură.  Şi copiii mici au starea Adult a eului.

Starea Copil a eului înseamnă o colecţie de comportamente, gânduri şi sentimente, “înregistrări” ale experienţelor din copilărie şi ale modului în care am răspuns la aceste experienţe.

Să ne imaginăm un şef de serviciu care, într-o singură zi, va apare în faţa patronului drept eficace şi serviabil, nervos şi autoritar în relaţiile su subordonaţii, dezgustat şi descurajat din perspectiva secretarei.

Stările eului, sisteme de gândire, emoţii şi comportament, legate de etape diferite ale dezvoltării unui individ sau grup, “motivează” aplicaţia propusă: probabil, şeful de serviciu a acţionat faţă de patron ca A(Adult), faţă de subordonaţi ca P(Părinte) iar faţă de secretară ca un C(Copil).

“… Profesioniştii competenţi sunt acei oameni care îşi folosesc mai mult Adultul pentru a se interesa de fapte, decât Părintele Normativ ca să emită judecăţi, aşa cum fac enorm de multe cadre, conducători şi angajaţi…” Rene de Lassus, Analiza Tranzacţională, Editura Teora, 2000)

PATOLOGIA STRUCTURALĂ A STĂRILOR EULUI

Contaminarea

Contaminarea are loc atunci când se produce confuzia între conţinutul stării Copil şi/sau Părinte a eului cu cel aparţinând Adultului. Părintele sau Copilul, fiind “amestecat” în Adult, a contaminat abilitatea de a trata adecvat aspectele legate de situaţia în cauză. Diagrama prezintă contaminarea de către Copil, contaminarea de către Părinte şi dubla contaminare.

Excluderea

Excluderea apare atunci când un individ alege să nu-şi folosească una sau mai multe stări ale eului. Excluderea este înfăţişată în diagrama de mai jos.

P
A
C
Excluderea Părintelui
P
A
C
Excluderea Adultului
P
A
C
Excluderea Copilului

Când excludem două din cele trei stări ale eului, starea eului rămasă este denumită constantă sau exclusivă. În realitate, întâlnim rareori pe cineva cu o stare a eului într-adevăr exclusivă. De regulă, acest fenomen se manifestă ocazional; s-ar putea să preferăm  evitarea stării Copil în situaţii percepute ca ameninţătoare…

dr. Nicolae Tomescu, Redactor Șef Radio Iași