4 august 1851: David Livingstone a ajuns pe cursul superior al fluviului Zambezi

Publicat de Nicolae Tomescu, 3 august 2019, 20:20

David Livingstone (1813-1872), exploratorul, misionarul și ardentul militant anti-sclavie, a devenit un erou al epocii victoriene – pentru descoperirile sale epice în inima Africii (neexplorate, până atunci)…

Tatăl celui născut pe 19 martie 1813, în Blantyre, Lanarkshire din Scoția, a fost învățător și profesor de confesiune protestantă, care a interpretat Biblia „literă cu literă”; influența religioasă a tatălui a jucat un rol-cheie în conturarea personalității tânărului David; acesta din urmă a crescut cu aspirația de a deveni el însuși misionar; de la o vârstă fragedă, s-a dovedit a fi fascinat de geologie, știință și lumea naturală; era îngrijorat de posibilitatea ca știința să intre în conflict cu religia; după ce a citit Filosofia unui viitor stat (Thomas Dick), a „reușit”, chipurile, să le împace. Din cauza sărăciei familiei sale, David Livingstone a fost nevoit să lucreze într-o moară (locală) de bumbac, de la vârsta de 10 ani până când a împlinit 26. În ciuda orelor dedicate muncii, a găsit timpul necesar studiului; în plus, s-a cristalizat acea etică protestantă clasică, iar experiența l-a determinat să nutrească respect și empatie pentru muncitori (mai târziu, față de sclavi). În 1836, a fost admis la Colegiul „Anderson” din Glasgow – pentru a se pregăti în calitate de misionar medical; izbucnirea războiului din China a schimbat destinația prevăzută, Livingstone călătorind pe „continentul negru” pentru a lucra ca misionar. Cu entuziasm, și-a întărit idealul de a deveni un misionar creștin, pornind în căutarea descoperirilor științifice, comerțului eliberat de patimi și abolirii sclaviei[1]. Desigur, a realizat cât se poate de rapid dificultatea de a converti la creștinism[2]. De asemenea, supraviețuise miraculos după ce a fost „răpit” de un leu. În 1845, s-a căsătorit cu Mary[3], cea mai mare fiică a doctorului Robert Moffat. După perioada inițială, David Livingstone și-a îndreptat din ce în ce mai mult atenția către explorarea continentului african. Demnă de respect a fost descoperirea(prima făcută de către un occidental) a marii cascade „Mosi-oa-Tunya” („fumul care arde”). Livingstone a redenumit-o „Victoria”, în cinstea reginei.

Între 1854-1856 a efectuat prima călătorie transcontinentală de succes din Africa/dinspre Luanda către Oceanul Atlantic până la Quelimane/în apropierea Oceanului Indian.

Livingstone s-a bucurat de un mare succes ca explorator, datorită capacității sale de a asigura continuitatea legăturilor cu șefii tribali locali; călătorea, ușor, fără soldați, iar această abordare – dincolo de logica absurdă a confruntărilor – îl făcea oarecum binevenit. A avut, deopotrivă, o capacitate de a empatiza cu africanii[4]. De-a lungul expedițiilor, și-a tonificat evanghelismul creștin, a predicat un mesaj consonant cu menirea lui, dar nu a forțat șefii tribali să accepte acest lucru. Colegii din propriile expediții[5] l-au criticat pentru „conducerea și judecata săracă” – supuse unor dispoziții diferite și intolerante la critică. Alți membri, plasați printre slujitorii lui Livingstone, și-au exprimat, mai târziu, admirația pentru determinarea fără preget în fața dificultăților și bolilor.

La sfârșitul anilor 1850, a demisionat din „Societatea Misionară”/Londra pentru a dedica mai mult timp explorărilor. A fost bine receptat de către comisia de la „Royal Geographic Society” și acest lucru a ajutat la finanțarea explorării fluviului Zambezi (considerată, de mulți, ca fiind un eșec răsunător, nu numai pentru că fuseseră întâmpinate numeroase dificultăți).

În 1866, Livingstone s-a întors în Africa având misiunea de a descoperi sursa Nilului; nu a atins, niciodată, acest obiectiv, dar a contribuit la completarea detaliilor despre Lacul Tanganyika și Lacul Mweru. Livingstone a ajutat, de asemenea, la identificarea lacului Malawi și a lacului Ngami; din păcate, în această expediție a pierdut ajutoare – din cauza bolii sau a dezertetărilor tot mai frecvente; ironia soartei, purtând semnul furtunilor iscate, l-a făcut să depindă de ajutorul comercianților de sclavi.

A petrecut ultimii șase ani ai vieții sale „departe de lumea dezlănțuită”, refuzând să-și părăsească Africa iubită. Cu un an înaintea morții, era întâmpinat (Livingstone fusese pierdut în inima Africii preț de șase ani) de corespondentul „New York Herald”; se afirmă că Henry Morton Stanley l-a descoperit pe Livingstone în orașul Ujiji, pe malul lacului Tanganyika, la data de 27 octombrie 1871, prin renumitul schimb de replici:. „Dr. Livingstone, presupun?”; „Da, și mă simt recunoscător că sunt aici să vă urez bun venit.” După ce suferise o varietate de afecțiuni tropicale pe tot parcursul vieții sale expediționare, Livingstone a murit, „îngenuncheat în rugăciune”, din cauza dizenteriei, în 1872, la vârsta de 59 de ani. Trupul său a fost dus în Anglia și îngropat în „Westminster Abbey”; cu toate acestea, însoțitorii africani locali nu au renunțat la o parte din Livingstone: „Puteți avea trupul, dar inima lui aparține Africii !”

[1] „Nu poate dragostea lui Cristos să poarte misionarul acolo unde comerțul cu sclavi poartă comerciantul?” (David Livingstone)… Una dintre cele mai mari realizări a privit „stârnirea sprijinului public” împotriva sclaviei, cu scrierile sale foarte apreciate (Călătorii misionare și cercetări în Africa de Sud/1857). „Și dacă ceea ce divulg cu privire la sclavia ujijiană teribilă ar trebui să conducă la suprimarea comerțului cu sclavi din Coasta de Est, voi considera acest lucru ca o problemă mai mare decât descoperirea tuturor surselor de la Nil împreună” (Livingstone, într-o scrisoare adresată editorului „New York Herald”)…

Referință: Pettinger, Tejvan. Biografia lui David Livingstone, Oxford, www.biographyonline.net, 6 mai 2012; actualizată la 26 ianuarie 2018…

[2] În 1840, s-a bucurat de un singur caz de convertire reală…

[3] Mary trăise în Africa de când avea patru ani, dar nu a împărtășit interesul soțului ei în materie de explorare. Deși au avut șase copii, David Livingstone a petrecut puțin timp cu familia, mai ales către sfârșitul vieții (oricum era prea târziu din perspectiva soției, aceasta suferea de alcoolism)…

[4] În general, Livingstone a fost amintit cu căldură de africanii nativi – ajutând la îmbunătățirea relațiilor dintre aceștia și Marea Britanie…

[5] John Kirk a spus despre Livingstone: „Nu pot ajunge la nicio altă concluzie decât că dr. Livingstone nu mai este în mintea lui și pare un lider nesigur”…