Turneul Național Rapsodiile cu Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie ajunge în zona Moldovei
Turneul Național Stradivarius, ediția 18, „RAPSODIILE” cuprinde 22 de concerte. Iată datele din zona Moldovei: 22 Iunie ORA 19.00 VATRA DORNEI Casa de Cultură 23 Iunie ORA 16.00 MIHĂILENI, BOTOȘANI Căminul Cultural 24 Iunie ORA 18.00 RĂDĂUȚI Mănăstirea Bogdana 25Iunie ORA 19.00 IAȘI Palatul Culturii 26 Iunie ORA 19.00 PIATRA NEAMȚ Teatrul Tineretului

Publicat de dvlad, 20 iunie 2025, 19:11
În fiecare an, Violonistul Alexandru TOMESCU, creatorul Turneului Stradivarius, cel mai amplu și mai longeviv turneu de concerte din România, duce în toate regiunile țării sunetul celei mai bune muzici, măiestrit interpretată pe Vioara STRADIVARIUS Elder-Voicu – Obiect de Patrimoniu Național, Categoria Tezaur, căreia îi alătură și cele mai frumoase povești, fiind convins că adevărata valoare se dezvoltă, asemenea muzicii, prin angajamente pe termen lung și întâlniri care rezistă timpului.
„RAPSODIILE” – numele acestui turneu ajuns la ediția a XVIII-a, înseamnă MUZICA ce ne inspiră și ne apropie de frumos și, nu în ultimul rând, prezintă Atitudine, Valori si, mai presus de orice, apropiere și deschidere față de publicul tradițional, dar și de cel mai tânăr și neexperimentat.
Turneul se desfășoară în perioada 10iunie-12iulie 2025, cu un număr de 22concerte, astfel:
10 Iunie ORA 19.30 ORADEA Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae
11 Iunie ORA 19.30 TIMIȘOARA DOMUL CATOLIC
12 Iunie ORA 19.00 CRAIOVA FILARMONICA OLTENIA
13 Iunie ORA 20.00 TÎRGU JIU Parcul Coloanei fără sfârșit
14 Iunie ORA 20.00 PEȘTIȘANI, GORJ Casa muzeu „Constantin Brâncuși”
16 Iunie ORA 19.00 CLUJ-NAPOCA Opera Națională Română
17 Iunie ORA 19.30 SEBEȘ Casa memorială “Lucian Blaga” – Lancrăm
18 Iunie ORA 19.00 BRAȘOV Biserica Neagră
20 Iunie ORA 16.00 SIBIU Catedrala Luterană, la Deschiderea ediției 32 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
21 Iunie ORA 19.00 BISTRIȚA Ateneul – Centrul Cultural Municipal George Coșbuc
22 Iunie ORA 19.00 VATRA DORNEI Casa de Cultură
23 Iunie ORA 16.00 MIHĂILENI, BOTOȘANI Căminul Cultural
24 Iunie ORA 18.00 RĂDĂUȚI Mănăstirea Bogdana
25Iunie ORA 19.00 IAȘI Palatul Culturii
26 Iunie ORA 19.00 PIATRA NEAMȚ Teatrul Tineretului
27 Iunie ORA 20.00 GHIMEȘ Biserica Romano-Catolică
30 Iunie ORA 19.00 BUCUREȘTI Cercul Militar Național
1 Iulie ORA 19.00 BUCUREȘTI Sala Radio
2 Iulie ORA 19.00 BUCUREȘTI (Jilava, Ilfov) Casa Bună – Grădiniță
3 Iulie ORA 19.00 CONSTANȚA Cazinoul
5 Iulie ORA 11.00 CARAIMAN Platoul din fața Cabana Caraiman
12 Iulie ORA 19.00 JIDVEI, ALBA Castelul Bethlen-Haller
2025 este anul dedicat lui GEORGE ENESCU, care, după vorbele lui Yehudi Menuhin, era „una dintre adevăratele minuni ale lumii. Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe”.
Creațiile sale sunt o perspectivă muzicală cu fațete multiple – Idiomul muzical enescian reprezintă confleunța a trei tradiții distincte: stilul simfonic austro-german pe care l-a întâlnit la Viena, abordarea mai senzuală a armoniei și timbrului preluată de la profesorul său Fauré la Paris și muzica populară română, cu improvizațiile sale exotice, pe care a cunoscut-o în copilărie.
GEORGE GERSHWIN – „geniul american” a marcat scena americană la începutul secolului XX. Scurta, dar prolifica sa carieră creativă se află la granița dintre muzica clasică, jazz, blues, influențe latine și afro-americane, între sălile simfonice de concert și exuberanța teatrelor de pe Broadway, în perioada lor de aur.
Rhapsody in Blue : geniala sa compoziție a fost creată în doar trei săptămâni (în ianuarie 1924), la început fiind intitulată American Rhapsody. Cu o durată de 16 minute, a fost concepută inițial pentru pian și big band, ulterior re-orchestrată pentru ansamblu simfonic.
Premiera absolută a avut loc la NewYork (1924), cu un success remarcabil, intrând în repertoriul simfonic al orchestrelor din întreaga lume. În 1984, deschiderea Jocurilor Olimpice de la Los Angeles a avut loc pe lucrarea lui Gershwin interpretată de 84 de pianiști simultan.
Alexandru TOMESCU:
Turneul Național de anul acesta este dedicat Rapsodiilor – celebrele lucrări ale lui George Enescu, puse în oglindă cu nu mai puțin cunoscuta Rhapsody in Blue de George Gershwin. Chiar dacă sunt diferite ca stil muzical – muzica folclorică versus jazz, în esența lor aceste lucrări iconice sunt unite prin spiritul lor liber, inovator, care a uimit și încântat generații de melomani.
La mai bine de o sută de ani de la momentul premierelor lor, ducem mai departe povestea acestor bijuterii muzicale, aducându-le în fața voastră într-o formulă nouă, inedită: aranjament pentru vioară și chitară, semnat chiar de Dragoș Ilie, partenerul meu în acest Turneu Stradivarius.
Este fără îndoială un demers foarte îndrăzneț, să îți asumi redarea întregii palete de culori sonore de care dispune orchestra simfonică pe corzile viorii și ale chitarei. Pot să vă spun însă că bucuria de a cânta, de a da viață în mod direct acestor muzici exuberante și pline de energie este copleșitoare!
Abia aștept să vă împărtășesc toate aceste trăiri și emoții în turneul nostru.
Este o mare bucurie să îl am alături de mine pe Dragoș Ilie, un artist remarcabil, alături de care am susținut deja zeci de concerte și am înregistrat cel mai nou disc – Paganini Magic.
Dragoș a avut curajul sa spună DA provocării Rapsodiilor – prin urmare, va așteptăm cu tot dragul la concertele din Turneul Stradivarius!
Dragoș ILIE:
Mi s-a spus că e imposibil! Orchestra este mult prea mare pentru a fi cântată la două instrumente. Și poate aș fi crezut, asta dacă nu îmi plăceau provocările și dacă provocarea nu ar fi fost lansată chiar de Alexandru Tomescu. Nu pot decât să-i mulțumesc pentru încredere. După câteva luni de scris, șters, reascultat, reinterpretat, simt ca și cum Rapsodiile s-au rescris singure. Este un program cu dublă însemnătate personală, reprezintă două lumi, două idealuri, care ajung să se împlinească într-un vis, aș spune unul împlinit.
Prima lume definește aproape un deceniu din viața mea, timp formativ pe care l-am petrecut în Statele Unite. Muzica ne vorbește despre entuziasm, energie și, bineînțeles, jazz.
O lume cosmopolită, ce caută noi răspunsuri, frenezia anilor ‘20, așa numiții “Roaring ’20’s”.
“Rhapsody in Blue”, acest b a n g muzical, cu valențe de big band, cu virtuozitatea pianului și a orchestrei, a redefinit muzica nord-americană și, în special, relația dintre lumea jazz și cea clasică. Bineînțeles, lucrarea a trebuit să fie regândită pentru cele două instrumente: chitara și vioara. Sursele de inspirație au fost două transcripții: pentru vioară-pian și pentru două chitare, dar și multă imaginație pentru a le aduce împreună. Îmi amintesc momentul când am ascultat pentru prima dată Preludiile lui George Gershwin, fiind tot în America, în interpretarea profesorului meu, Andrew Zohn. Vă puteți imagina câtă bucurie îmi face astăzi, să le putem prezenta în fața dumneavoastră.
A doua lume, cea a lui George Enescu, devine un sinonim direct cu acasă. Noi, românii, suntem deosebit de norocoși să-l avem pe acest muzician de căpătâi, care nu doar a pus muzica românească în Pantheonul global al Artei, dar ne-a lăsat moștenire poate cea mai reprezentativă sinteză a spiritului românesc: cele două Rapsodii Române.
Nu a fost ușor să încep aranjarea partiturilor pentru orchestră (la care s-au adăugat și versiunile pentru pian), în primul rând pentru faptul că lucrările în sine, deși atrag auditoriul de la primele secunde, sunt deosebit de sofisticate, cu multe substraturi care par imposibil de distilat pe cele 10 corzi de care dispunem, dar și pentru că, în fața muzicii lui George Enescu, nu poți decât să te înclini. A fost nevoie de curaj, dar cred că a fost mai mult dragostea pentru muzica lui Enescu, pe care am putut să o aduc și instrumentului meu, chitara.
Iată două lumi care caută să redefinească esența: Enescu și muzica românească, Gershwin și cea a muzicii jazz. Alături de Alexandru Tomescu, cred că Rapsodiile prind o viață nouă, se reinventează în acest proces, poate chiar ne reinventează și pe noi înșine. Sunt onorat, ca de fiecare dată, să-i fiu alături pe scenă și să continuăm frumoasa colaborare începută încă din Turneul Stradivarius – “Paganini Magic”, în anul 2022. În mai multe moduri, de acea întâlnire se leagă și întoarcerea mea permanentă acasă, în România.
Sper ca Rapsodiile să vă inspire sufletul și să vă dea curajul de a vă reinventa.
Vă doresc audiție plăcută
Program
CONCERT VIOARĂ & CHITARĂ CLASICĂ
- ALEXANDRU TOMESCU
VIOARA STRADIVARIUS ELDER-VOICU - DRAGOȘ ILIE
CHITARĂ CLASICĂ
RAPSODIILE – GEORGE ENESCU & GEORGE GERSHWIN
Three Preludes – George Gershwin (Ar. Andrew Zohn)
- Allegro ben ritmato e deciso
2. Andante con moto e poco rubato
3. Allegro ben ritmato e deciso
Rhapsody in Blue – George Gershwin (Ar. Kupinski/Huillet, edit Dragos Ilie)
Rapsodia Română nr. 2 op 11- George Enescu (Ar. Dragos Ilie)
Rapsodia Română nr. 1 op 11- George Enescu (Ar. Dragos Ilie)
#BackstagePass este seria de evenimente conexe în cadrul Turneului Stradivarius, cu întâlniri ale artiștilor cu publicul și lansarea discului „Paganini Magic”, care cuprinde Sonatele lui Paganini, interpretate de Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie.
Lansarea discului a avut loc la Sibiu, pe 19iunie, iar Ia Iași, are loc în ziua concertului, 25iunie, de la ora 12:00, la Cărturești, Palas Mall.
Va avea loc o lansare și pe 1 iulie, ora 11:00, la București, Carusel.
Detaliile despre turneu la https://www.turneulstradivarius.ro/