Ascultă Radio România Iași Live

LUNA FRANCOFONIEI LA IAŞI

LUNA FRANCOFONIEI LA IAŞI

Publicat de dvlad, 9 martie 2017, 14:42


Institutul Francez din Iaşi organizează în luna martie o amplă serie de evenimente destinate unui public larg, prin care îşi propune să evidenţieze diversitatea Francofoniei şi rolul pe care prezenţa franceză l-a jucat la Iaşi de la înfiinţarea Centrului Cultural Francez în 1992 şi până astăzi. Anul acesta, sărbătoarea Francofoniei va aduce în prim-plan valori ale comunităţii ieşene, în contextul în care Institutul Francez sărbătoreşte 25 de ani de existenţă la Iaşi, perioadă în care colaborarea franco-română a făcut posibilă construirea unor proiecte de lungă durată, ce au contribuit la conturarea unui profil cultural puternic şi la dezvoltarea unor parteneriate solide.
Reputata pianistă Alina Pavalache revine la Iaşi pentru Concertul de Gală al Francofoniei

Cu sprijinul Primăriei Iaşi, Institutul Francez organizează pe data de 25 martie, începând cu ora 18.30, un Concert de Gală în sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii. Pianista ieşeană Alina Pavalache revine acasă cu un program muzical în cadrul căruia îi va avea drept invitaţi pe violonistul Marcian David şi pe soprana Gina Gloria Tronel. Cunoscută promotoare a muzicii enesciene, mai cu seamă prin „Întâlnirile internaţionale George Enescu” de la Paris, Alina Pavalache a contribuit decisiv, alături de Leontina Văduva şi Viorica Cortez, la promovarea muzicii româneşti în Franţa. Concertul de gală va fi urmat de Balul anual al Francofoniei, care va fi găzduit anul acesta de Palatul Roznovanu.

„În universul lui Matei Vişniec”
Secţiunea teatru a Lunii Francofoniei aduce o noutate în raport cu anii trecuţi, în sensul în care aceasta se va încadra într-un concept expoziţional. Astfel, vineri 17 martie, începând cu ora 18.30, trupa de teatru Mooz, coordonată de Mira-Maria Cucinschi, va prezenta în sala „Benjamin Fondane” a Institutului Francez spectacolul „Je suis qui, moi ?”, texte de Fernando Pessoa, Xavier Durringer şi Matei Vişniec. Premiera spectacolului va fi prefaţată miercuri, 15 martie, ora 17.00, în spaţiul expoziţional al Institutului Francez, de vernisajul expoziţiei „În universul lui Matei Vişniec”. Lorena Pleşu şi Andreea Andronic ne propun un periplu prin opera dramaturgului Matei Vişniec, cu accent asupra firelor prin care publicul asociază între ele imagini şi ţese poveşti.
Haikunoi, picnic poectic francofon
Secţiunea creaţie literară readuce la Iaşi pe data de 20 martie picnicul poetic francofon Haikunoi, care se desfăşoară simultan în mai multe oraşe din România şi reuneşte de fiecare dată principalii actori ai francofoniei. Tot în această secţiune se încadrează şi concursul organizat de Asociaţia Studenţilor Francofoni, „Echos francophones”, ajuns anul acesta la cea de-a XII-a ediţie.
Focus: romanul poliţist
Programată pentru perioada 24-25 martie, secţiunea cooperare universitară deplasează accentul asupra unui alt eveniment cu tradiţie, Colocviul Francofoniei, pe care Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi îl organizează în parteneriat cu Institutul Francez, Inspectoratul şcolar Iaşi, ARDUF, ARPF şi CRU. Tema de anul acesta, „Polar-isations”, conţine un joc de cuvinte referitor la romanul poliţist şi va aduce la Iaşi personalităţi ale lumii academice francofone din întreaga lume.
Invitatul Institutului Francez din Iaşi cu această ocazie este Romain Filstroff, iniţiatorul proiectului „Linguisticae”, un proiect de popularizare a noţiunilor de lingvistică prin joc. Romain Filstroff se va întâlni cu publicul din Iaşi în sala Fondane a Institutului Francez marţi, 21 martie, începând cu ora 18.00, şi va fi prezent la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava în perioada 22-24 martie.
Ziua elevului francofon
Luna Francofoniei cuprinde şi o secţiune dedicată elevilor, organizată de Clubul Elevilor Francofoni, în colaborare cu Institutul Francez. Concursul de desene „Dessinez la francophonie” este în desfăşurare până pe data de 22 martie şi încurajează elevii să sintetizeze în imagini reprezentări personale ale francofoniei. Pe data de 22 martie, Mediateca Institutului Francez îşi deschide porţile pentru a sărbători Ziua elevilor francofoni, cu jocuri, scenete, proiecţii de filme şi karaoke.
„Investir à Iaşi/Exporter en France”
Luna Francofoniei cuprinde în 2017 şi o secţiune economică, la iniţiativa Agenţiei Consulare a Franţei la Iaşi : „Investir à Iaşi/Exporter en France” este un eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Franceză la Palatul Roznovanu, cu sprijinul Primăriei Iaşi, pe data de 29 martie.
Balul mascat al Francofoniei
Evenimentul de încheiere al Lunii Francofoniei va fi anul acesta Balul Mascat al Francofoniei, organizat de Asociaţia Studenţilor Francofoni (ASFI) pe data de 30 martie în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Al.I. Cuza”. Invitaţia studenţilor francofoni este aceea de a intra în pielea altor personaje pentru o seară în care toate convenţiile sunt răsturnate.

Etichete:
Proiectul Muzica la Muzeu (4-19 septembrie) o aduce în ultima zi la București pe marea mezzosoprană Viorica Cortez
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 2 septembrie 2026, 18:48

Proiectul Muzica la Muzeu (4-19 septembrie) o aduce în ultima zi la București pe marea mezzosoprană Viorica Cortez

În cadrul proiectului „Muzica la Muzeu. O incursiune în lumea artelor” , Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și partenerii săi...

Proiectul Muzica la Muzeu (4-19 septembrie) o aduce în ultima zi la București pe marea mezzosoprană Viorica Cortez
Târgul de folk „Vasile Mardare” – ediția a XI-a, la Gura Humorului
Evenimente Radio Iaşi marți, 25 august 2026, 14:59

Târgul de folk „Vasile Mardare” – ediția a XI-a, la Gura Humorului

Târgul de folk „Vasile Mardare” continuă o poveste construită cu pasiune pentru muzica folk și pentru valorile sale autentice și duce mai...

Târgul de folk „Vasile Mardare” – ediția a XI-a, la Gura Humorului
(Video live) Festivalul-Concurs Internaţional de muzică populară „Mugurelul”, ediţia a XX-a, jubiliară
Evenimente Radio Iaşi marți, 25 august 2026, 13:35

(Video live) Festivalul-Concurs Internaţional de muzică populară „Mugurelul”, ediţia a XX-a, jubiliară

Programul de sâmbătă, 29 august 2026, va începe la ora 12.00 cu parada portului popular, pe ruta Bulevardul Victoriei – strada Dimitrie Pompeiu...

(Video live) Festivalul-Concurs Internaţional de muzică populară „Mugurelul”, ediţia a XX-a, jubiliară
VideoLive – Festivalul Internațional Volare ediția a XVII-a, 12-16 August 2026
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 12 august 2026, 12:28

VideoLive – Festivalul Internațional Volare ediția a XVII-a, 12-16 August 2026

E timpul pentru o nouă transmisiune video live pe radioiasi.ro şi pagina noastră de facebook  Radio Iaşi! Trei zile de Volare – voci minunate,...

VideoLive – Festivalul Internațional Volare ediția a XVII-a, 12-16 August 2026
Evenimente Radio Iaşi joi, 23 iulie 2026, 13:47

Artă fără bariere: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași lansează un program major de incluziune și excelență educațională prin proiectul „ArtEvolutis+”

Artă fără bariere: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași lansează un program major de incluziune și excelență...

Artă fără bariere: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași lansează un program major de incluziune și excelență educațională prin proiectul „ArtEvolutis+”
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 24 iunie 2026, 17:53

Festivalul Național „AMA Music Star” – ediţia a III, 26-27 iunie 2026

Acest eveniment se desfășoară în frumoasa sală de festivități a Colegiului Național de Artă ”O. Băncilă” din Iași. Participă...

Festivalul Național „AMA Music Star” – ediţia a III, 26-27 iunie 2026
Evenimente Radio Iaşi joi, 18 iunie 2026, 16:46

20 iunie, orele 18.00-20.00, Corala Cantores Amicitiae, 50 de ani de la înființare. Invitat la Univers Muzical, creatorul ei, profesorul și dirijorul Nicolae Gâscă

Cantores Amicitiae, un laborator al excelenței corale. Dragul nostru profesor Nicolae Gâscă ne-a transmis o întreagă moștenire de cânt și...

20 iunie, orele 18.00-20.00, Corala Cantores Amicitiae, 50 de ani de la înființare. Invitat la Univers Muzical, creatorul ei, profesorul și dirijorul Nicolae Gâscă
Evenimente Radio Iaşi joi, 18 iunie 2026, 15:14

Pe 23 iunie, de la ora 20:00, Grădina Botanică „Anastasie Fătu” va găzdui cea de-a treia ediție a concertului Noaptea de Sânziene

COMUNICAT DE PRESĂ Fundația Gaudium Animae readuce muzica clasică în inima Iașiului, cu a treia ediție a Nopții de Sânziene peste 500 de...

Pe 23 iunie, de la ora 20:00, Grădina Botanică „Anastasie Fătu” va găzdui cea de-a treia ediție a concertului Noaptea de Sânziene