Ascultă Radio România Iași Live

Iași: 25 martie, de la ora 18:00, Sala Voievozilor – Palatul Culturii, Concert Caritabil „Suflete al meu”

Iași: 25 martie, de la ora 18:00, Sala Voievozilor – Palatul Culturii, Concert Caritabil „Suflete al meu”

Publicat de dvlad, 17 martie 2026, 16:47


Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Asociația Culturală Ecouri Artistice și Asociația Pelerinii Faptelor Bune, alături de  Mănăstirea Godoncourt – Franța și Colegiul Național de Artă Octav Băncilă din Iași organizează

Concertul caritabil intitulat „Suflete al meu” și dedicat strângerii de fonduri pentru sprijinirea familiei Bâcă din satul Domnița, comuna Țibana, județul Iași.

Fondurile vor fi folosite pentru materialele necesare reparației casei, dar și pentru haine, alimente și obiectele necesare copiilor la școală sau grădiniță, pentru a-i ajuta pe cei mici să simtă că acel cămin este „acasă”.

Prima care a făcut un pas spre sprijinirea tatălui care crește singur cei patru copii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani a fost învățătoarea Gabriela Bucătaru, căreia îi suntem recunoscători pentru demers și pentru faptul că ne-a adus la cunoștiință acest caz. Iar prima dată, a fost înainte de Crăciun, când am înțeles mai bine care sunt nevoile lor.

Am decis să sprijinim această familie prin campania „Un acasă mai bun”, pe care o lansăm cu acest prilej. Ne dorim să putem oferi cât mai multor familii un ,,acasă mai bun”, iar cei care putem să facem un gest cât de mic pentru ceilalți, le vom ajuta lor să-și întărească credința, iar nouă ne vom pune în suflet o bucurie și o lumină blândă și caldă, numai bună pentru a ne pregăti sufletele pentru Învierea Domnului.

Evenimentul are loc pe 25 martie 2026 de la ora 18:00, la Sala Voievozilor de la Palatul Culturii din Iași.

Concertul este susținut de elevii Juan Luis Jimenez Vînău, Eva Lorena Bătrânu, Sofia Teodora Enoiu și Prof. Sabina Sabareze de la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă din Iași, Corala Protos – Protopopiat 1 Iași dirijor pr. Teodor Zugravu, Corul Mini Byzantion – dirijor Adrian Sîrbu și interpretele de muzică tradițională Ana Nuță și Alexandra Matache.

Prezintă Monahia Doroteea Ștefanache, stareța Mănăstirii Godoncourt din Franța.

Donația minimă este de 50 de lei.

Pentru rezervarea locului, puteți accesa https://forms.office.com/r/n82zZy2cU4

 

 

Vă așteptăm cu drag,

Asociația Pelerinii Faptelor Bune

Soprana Rodica Vică în Indiile Galante la Iași și în turneul internațional BrancuSING
Evenimente Radio Iaşi vineri, 6 martie 2026, 17:50

Soprana Rodica Vică în Indiile Galante la Iași și în turneul internațional BrancuSING

Opera-balet Les indes galantes de Jean-Philippe Rameau revine pe scena lirică ieșeană pe 6 și 7 martie, de la ora 18:30, cu o nouă...

Soprana Rodica Vică în Indiile Galante la Iași și în turneul internațional BrancuSING
(AUDIO) Iași: Invitații Filarmonicii Moldova în Concertul Simfonic din 6 martie: pianista Luiza Borac și dirijorul Gottfried Rabl
Evenimente Radio Iaşi joi, 5 martie 2026, 18:51

(AUDIO) Iași: Invitații Filarmonicii Moldova în Concertul Simfonic din 6 martie: pianista Luiza Borac și dirijorul Gottfried Rabl

Marea pianistă româncă Luiza Borac vine la Iași în concertul din 6 martie al Filarmonicii Moldova. Ea a lansat recent un dublu album cu muzică...

(AUDIO) Iași: Invitații Filarmonicii Moldova în Concertul Simfonic din 6 martie: pianista Luiza Borac și dirijorul Gottfried Rabl
Classix 2026: Cum a fost Voces del Amor din 2 martie 2026
Evenimente Radio Iaşi joi, 5 martie 2026, 16:19

Classix 2026: Cum a fost Voces del Amor din 2 martie 2026

Voces del Amor 2 martie 2026 – Casa de Cultură a Studenților Iași Ensemble Bayona (Spania) Eros Jaca – violoncel & director artistic...

Classix 2026: Cum a fost Voces del Amor din 2 martie 2026
Melodie, Dor, Magie – Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu, la Iași
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 25 februarie 2026, 21:04

Melodie, Dor, Magie – Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu, la Iași

Melodie, Dor, Magie a fost o dăruire totală de rafinament, bun gust și farmec răspândit prin toți porii artistici ai invitaților serii de 24...

Melodie, Dor, Magie – Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu, la Iași
Evenimente Radio Iaşi joi, 19 februarie 2026, 17:17

(audio) 24 febr, orele 15:00, Vernisajul Expoziției de Arte Vizuale Brâncuși, 150 de ani de la naștere, la sediul Radio Iași

Pe 19 februarie, de ziua nașterii lui Constantin Brâncuși, au fost invitate în emisiunea Pulsul Zilei doamnele Maria Morteci și Claudia...

(audio) 24 febr, orele 15:00, Vernisajul Expoziției de Arte Vizuale Brâncuși, 150 de ani de la naștere, la sediul Radio Iași
Evenimente Radio Iaşi sâmbătă, 14 februarie 2026, 16:43

14 feb, orele 18.03-20.00, mezzosoprana Ruxandra Donose invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu, turneu naţional în cinci orașe din România Între 17 și 24 februarie 2026...

14 feb, orele 18.03-20.00, mezzosoprana Ruxandra Donose invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Evenimente Radio Iaşi luni, 9 februarie 2026, 18:23

A plecat dintre noi violistul Bogdan Bișoc, membru al Cvartetului Ad libitum

Violistul Bogdan Florin Bișoc a plecat la Domnul duminică, 8 februarie. Născut în 1968, Bogdan a fost membru fondator al Cvartetului Ad libitum,...

A plecat dintre noi violistul Bogdan Bișoc, membru al Cvartetului Ad libitum
Evenimente Radio Iaşi sâmbătă, 7 februarie 2026, 19:19

8 feb., orele 18.03-20.00: despre Classix Festival 2026, cu Dragoș Andrei Cantea, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Ediția 2026 Classix Festival are loc între 1 și 8 martie. Pentru detalii consultați site-ul...

8 feb., orele 18.03-20.00: despre Classix Festival 2026, cu Dragoș Andrei Cantea, la Univers Muzical cu Daniela Vlad