#StareaEducației (INTERVIU) #StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție. Psihoterapeut Elena Filip: ”Este un fenomen social și psihologic, care a luat amploare odată cu dezvoltarea rețelelor sociale. Exprimă neliniștea și anxietatea pe care copiii și adolescenții o simt atunci când percep că ceilalți colegi pare că iau parte la evenimente, la oportunități diferite, iar ei le ratează.”

Publicat de andreeadaraban, 13 martie 2026, 11:18

Conform unui studiu al Organizației”Salvați Copiii România”, realizat anul trecut, aproape jumătate dintre copii, mai exact 48,3%, petrec peste șase ore pe zi în mediul digital, iar cea mai mare parte a acestui timp este alocată rețelelor sociale, unde simt presiune, suprastimulare și uneori respingere. Un alt studiu, realizat tot anul trecut, de Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, arată că doar un sfert dintre elevii chestionați, 23%, percep mediul online ca fiind puțin sau deloc sigur. De asemenea, potrivit aceluiași studiu, importanța pe care adolescenții o acordă rețelelor sociale este evidențiată de faptul că o treime dintre elevi consideră că este important sau foarte important pentru un tânăr de vârsta lor ca postările sale pe rețelele sociale să fie apreciate.

Radio România derulează în această lună campania #StaiSigurPeNet, o campanie de conștientizare, care aduce în prim plan riscurile reale ale consumului irresponsabil de internet și social media în rândul copiilor și adolescenților.

Tema pe care ne-am propus să o abordăm săptămâna aceasta este ”FOMO – frica de a nu fi în trend.  De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție”. Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre acest subiect cu Elena Filip, psihoterapeut la clinica EFT Hub din Iași și cu asistent universitar dr.Sergiu Bortoș, de la Departamentul de Sociologie al Facultății de Filozofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Andreea Daraban: Vă propun că înainte de a începe dialogul nostru să ascultăm câteva opinii ale unor elevi, legate de utilizarea rețelelor sociale.

 Reporter: Ai cont pe rețelele sociale?

Elev 1: Da. Pe Instagram, Facebook.

Reporter: Postezi des pe rețelele sociale?

Elev1: Da, La două luni, cam așa. Asta pentru mine înseamnă că e des.

Reporter: Ai colegi care postează zilnic?

Elev1: Da.

Reporter: De ce crezi că postează zilnic? Ce doresc să obțină?

Elev1: O reafirmare, cumva să aprecieze lumea ceea ce fac.

Reporter: Și tu ești pe rețelele sociale? Ai cont?

Elev 2: Da, am cont pe fiecare rețea de socializare. Pe TikTok, pe Instagram. Am și Snapchat, am și Facebook.

Reporter: Câți ani ai? Și în ce clasă ești?

Elev 2: Am 18 ani și sunt în clasa a XII-a.

Reporter:  Și de cât timp utilizezi rețelele sociale?

Elev 2: TikTok a fost, cred că primul, prin pandemie mi l-am instalat.  De prin gimnaziu le folosesc.

Reporter:  De ce stai pe rețelele sociale? Care este principalul scop? Elev 2: Păi, cred că e o chestie așa generală pentru generațiile noastre. Încerc să nu mai stau așa de mult că simt că îmi mănâncă viața. Dar stau că e o sursă de relaxare. Adică, dacă nu mai am ce să fac sau vreau să mă reconectez un pic cu mine, mai stau pe telefon.

Reporter:  Te afectează faptul că nu primești like-uri? Că nu ai suficient utilizatori?

Elev 2:  Nu, nu, în niciun caz, nu. Adică, vă dați seama, ne bucurăm dacă primim mai multe like-uri la un story sau la o postare, dar nu a fost niciodată să intru în depresie că n-am primit de la nu știu cine like.

Reporter|: Unfollow ai primit?

Elev 2:  Am primit și unfollow (râde), dar am și dat unfollow. Adică mi se pare că e o chestie așa de selectare naturală. Nu mă deranjează cu nimic, nefiind ăsta scopul meu principal. Adică mai mult postez pentru mine, să-mi rămân amintiri și să promovez proiectele de la Interact.

Reporter: Postezi zilnic?

Elev 2:  Nu, nu. Eu pe mine mă postez mai rar, dar vreau să promovez proiectele de la voluntariat mai des, cam o data, de două ori pe lună. Elev 3: Sunt în clasa a XI-a și am 17 ani.

Reporter: Te afectează dacă nu primești like-uri la postările tale, dacă primești un unfollow, de exemplu?

Elev 3: Nu, pe mine nu mă afectează dacă primesc un unfollow sau nu primesc like-uri la story. Nu mă afectează.

Reporter: Ce cauți pe aceste rețele sociale? Ce te interesează?

Eleva 4: De obicei, mă uit mai mult pentru entertainment, ca să zic așa, glume, diferite meme-uri, să vorbesc cu prietenii. Cred că toată lumea care postează pe Instagram vrea să-și facă contul într-un anumit fel, adică cum ar vrea să apară, să pară, de fapt, personalitatea lor.

Reporter: Practic își construiesc imaginea.

Eleva 4: Da, da.

Reporter: Deci nu este o realitate ceea ce vedem.

Eleva 4: Normal, cred că toată lumea vrea să posteze când arată cel mai bine. Adică nu m-aș posta, nu știu, dacă arăt mai rău sau mă simt rău. Nu m-aș posta în aceste ipostaze.

Reporter: Doar când te simți bine postezi. Doar când ai o stare bună.

Elev 4: Da, cam așa.

Reporter: Faceți postări care rămân sau doar story-uri?

Elev 4: Cred că mai mulți story-uri decât postări. Personal, postez o poză foarte, foarte rar. Adică o dată la un an, doi, trei, o poză care-mi place foarte, foarte mult și vreau să rămână acolo pe cont. Story-urile trec după 24 de ore, dar putem să le punem și în highlights, dacă vrem să rămână.

Reporter: De ce credeți că facem asta?

Elev 2: Cred că e chestia asta, de imagine. Dar cei care postează super, super des pe contul de main, bănuiesc, că sunt mai mici decât noi. Adică eu, cel puțin, așa văd eu că cei din gimnaziu, de a IX-a, a X-a maximum, se postează mult mai des. Entru că e acum în trend să te postezi, să fii activ și să te vad băieții sau fetele. Na, adică este și o modalitate de a agăța, să zicem.

Elev 1: De exemplu,  clasa a VIII-a postează de 15 zile încontinuu grupul, așa că putem să zicem că poate, nu neapărat fac acest lucru ca să-și construiască o imagine, ci doar pentru fun, pentru amuzament.

Reporter: În ce clasă ești?

Elev 5:  În clasa a XI-a.

Reporter: Utilizezi rețelele sociale?

Elev 5:  Da, destul de mult. Zilnic chiar, Instagram, TikTok, Facebook mai rar, WhatsApp.

Reporter:  Ce postezi în general?

Elev 5:  Eu, în general, nu prea postez. Îmi place să mă exprim în social media, dar îmi place mai mult să mă uit la alții, să văd ce postează.

Reporter:  Ai avut colegi care au făcut acele provocări virale de pe internet, gen Superman Challenge, de exemplu?

Elev 5:  Da, clar. Din fericire, nu prea s-au postat. Adică, dacă s-au postat, au fost private. Dar da, s-au mai făcut provocări și la noi în clasă, s-au mai filmat, dar tot așa, privat. Nimic public, doar pentru noi se rămână amintirile.

Reporter:  Ce crezi că îi determină pe copii să facă lucrul ăsta? De ce fac astfel de provocări? De ce urmăresc influencerii aceștia și vor să-i imite?

Elev 5:  Pentru că îi consideră niște modele. Se uită la ei, le văd lifestyle-ul, cum se postează, care nu mereu este același cu viața reală. Ei se postează într-un fel pe internet și copiii văd și vor și ei să fie ca acești mari influenceri și de asta urmează și trendurile și încearcă să se poarte ca ei și să cumpere aceleași produse pe care le promovează și tot așa.

Andreea Daraban: Iată, am ascultat opiniile tinerilor, am aflat de ce stau pe rețelele sociale. Doamna Elena Filip, sunteți familiarizată cu aceste păreri ale tinerilor? Putem spune că sunt general valabile?

Elena Filip:  Absolut. Ne este cunoscută realitatea aceasta a adolescenților din ziua de azi. De mult timp am observat cum mare parte din interacțiunile sociale s-au mutat în mediul online. Totuși mă bucură să aud că, iată, o parte dintre ei pun și limite în interacțiunea asta din mediul online. E drept că tehnologia e hiper-excitantă, vine cu doză de dopamină și cumva crește nivelul acesta de plăcere. Auzeam în rândul lor că folosesc rețelele pentru amuzament, ne face să ne simțim bine.  Tehnologia e un mijloc cumva de, cum spuneau și ei, de a-și construi imaginea, de a arăta celorlalți părți din sine și, în același timp își hrănesc puțin și nevoia asta de validare, de acceptare, de recunoaștere. Spunea un adolescent că a răspuns provocărilor grupului, dar nu a postat să vadă toată lumea. Cumva și-a dorit să se conformeze grupului, să se simtă acceptat, că preia din tendințele grupului. Da, și asta le hrănește nevoia asta de apartenență la grup.

Andreea Daraban: Vorbeam despre acest termen apărut în literatura de specialitate, FOMO – frica de a nu fi în trend. Îl studiați de multă vreme între specialiști?

Elena Filip: Da, iată FOMO este acronimul pentru Fear of Missing Out,  teama de a nu rămâne în afara trendului sau teama de a nu lua parte la evenimente importante. Este un fenomen social și psihologic în același timp, care a luat amploare odată cu dezvoltarea rețelelor sociale. Exprimă neliniștea și anxietatea pe care copiii și adolescenții o simt atunci când percep că ceilalți colegi pare că iau parte la evenimente, la oportunități diferite, iar ei le ratează. Acest fenomen a apărut sau s-a amplificat la începutul anilor 2000, atunci când s-au dezvoltat rețelele sociale și datorită unui specialist în domeniul marketingului, care își dorea să analizeze comportamentul consumatorilor. Acest fenomen exprimă nevoia asta de validare și de apartenență.

Andreea Daraban: Vorbeați despre această apartenență la grup. Domnule profesor, din perspectivă sociologică, adolescenții care petrec mult timp pe aceste rețele sociale, care intră în anumite comunități, aparțin cu adevărat unui grup sau doar își creează această iluzie a apartenenței?

Sergiu Bortoș: Am putea spune că e mai degrabă o aparență, o iluzie, dar cred că trebuie, înainte de orice, să ne gândim la percepția pe care ei o au asupra acestei apartenențe, pentru că acum n-aș vrea să cădem neapărat în ruptura asta dintre generații și să discutăm așa din perspectiva noastră, din perspectiva lor. Cred că trebuie să înțelegem generațiile, să încercăm, cumva, să înțelegem noua apartenență. Acum acest fenomen, FOMO, putem să-l legăm din punct de vedere sociologic de nevoia de apartenență socială. Socialul în generațiile noastre, mai mult sau mai puțin, era perceput la cercul de prieteni, la colegi de școală, colegi de facultate, familie, amici și așa mai departe. Cumva ăsta era socialul nostru, aia era zona în care căutam de cele mai multe ori validare. Acum, dacă încercăm să înțelegem noul peisaj în care apar rețelele sociale, suntem conectați non-stop, notificările apar de fapt ca un mijloc prin care suntem încontinuu conectați în acest flux de informații, iar apartenența socială se naște, de fapt, prin acea imagine publică pe care o transmitem în mediul online. Am putut să remarc în mărturiile tinerilor pe care i-ați intervievat tocmai această tendință de a cenzura, de a spune, ok, nu e chiar realitatea, ne delimităm. Chiar una dintre tinere a spus și am remarcat foarte bine, ”pe contul de main”.  Apare această delimitare foarte clară între contul principal, contul public, contul pe care e prezentă familia, sunt prezenți și rude mai îndepărtate, persoane pe care poate nu le cunoaștem, dar există și un cont pentru prieteni.  Putem să vedem pe Instagram, ”close friends”, acea secțiune de prieteni apropiați, unde se postează doar informațiile sau doar ideile sau doar conținuturile care sunt pentru acest cerc restrâns. Sau dacă nu, putem să vedem acel cont de ”F-Insta” care funcționează exact după același mecanism. Avem, de fapt, o formă de apartenență în care avem un control maxim, avem o tendință foarte mare de cenzură, dar pe de altă parte, ce mai putem să aducem în atenție e modul în care rețelele sociale exploatează aceste vulnerabilități.  Pandemia a amplificat și mai mult această tendință de a fi conectați continuu, de la o parte de plăcere până la obligația de a face școală online, de a lucra online, de a lucra de acasă.  Toate aceste lucruri, ne-au mutat complet în mediul online și de fapt sunt niște rutine de care nu ne mai putem debarasa.

Andreea Daraban: Iată un comportament care se schimbă. Fragilizează acest comportament relațiile dintre tineri, dintre semeni, în general? Putem vorbi despre o astfel de tendință? Suntem conectați, dar pare că suntem mai puțin conectați.

Sergiu Bortoș: Cu siguranță, și cred că ne-am putea folosi chiar de mărturiile elevilor pentru că apare de fapt aceași tendință de cenzură. Arătăm doar ceea ce vrem să arătăm, comunicăm doar ceea ce vrem să comunicăm și apare această realitate filtrată, realitate de pe rețelele sociale, pe care putem să o vedem și în spațiul public, dar poate și în mediul privat, unde interacțiunea nu e trăită poate cu aceeași putere, amploare.

Andreea Daraban: Am auzit copii care spuneau că, pentru ei, rețelele sociale nu înseamnă doar acel ”scrollat” la nesfârșit, ci înseamnă prezență, înseamnă să fii văzut, să nu fii uitat. Asistăm așadar la această schimbare de comportament pe care o putem încadra într-un fenomen social?

Sergiu Bortoș: Cu siguranță e un fenomen social care, am putea zice, că e parte din realitatea, din ceea ce trăim în viața de zi cu zi. Sunt practic schimbări care apar odată cu noile tehnologii și care ne schimbă complet rutina socială. Practic asta va fi noua normalitate, deși nu e poate un termen mult prea academic acesta și poate comporta foarte multe critici. Dar asta e lumea în care interacționăm și trebuie să înțelegem cumva noile, expectanțele, noile așteptări, noile reguli în care interacționăm de acum, mai departe.

Andreea Daraban: Doamna Filip, sunt copiii pregătiți emoțional pentru această hiperstimulare, pentru violența din mediul online, pentru viețile perfecte ale altora?

Elena Filip: Da, nu știu dacă sunt sută la sută pregătiți pentru asta. E important cumva să se aloce timp dezvoltării socio-emoționale, dezvoltării personale și aici cred că un rol important îl au și părinții, de a oferi spațiu, astfel încât, să îi implice în activități recreative, ce țin de dezvoltare personală, teatru, care, iată, le pot dezvolta foarte bine abilitățile socio-emoționale și, odată cu asta, și în mediul online pot face față mult mai ușor.

Andreea Daraban: E clar că interzicerea accesului lor pe aceste rețele nu e neapărat benefică, pentru că a interzice este foarte ușor, dar e nevoie de niște limite.

Elena Filip: Absolut. Educație fără reguli nu există.  Iar limitele, da, sunt importante și în mediul online. Aici și școala are un rol important în a implica copiii în sesiuni de informare în ceea ce prevește siguranța pe internet, dar un rol important îl au și părinții, care pot veni cu informații obiective, clare, astfel încât să-i ajute să prevină victimizarea în mediul online.

Andreea Daraban: Mai sunt și foarte multe provocări virale, una dintre ele, ”Superman Challenge”, despre care am auzit, iar  în urma acestor provocări, foarte mulți copii au ajuns în spital cu diverse fracturi. Cum ajung aceste platforme să-i țină captivi pe copii?

Sergiu Bortoș: Dacă ar fi să discutăm despre platforme, putem să înțelegem foarte bine că fluxul de informații nu curge deloc natural. Discutăm, de fapt, de o realitate curatoriată algoritmic. Sunt, de fapt, informațiile filtrate algoritmic, iar ceea ce credem noi că e un feed, un flux de informații natural, e, de fapt, foarte bine ales, cules de un algoritm care să ne livreze ceea ce vrem, astfel încât să rămânem captivi în acest spațiu. De asta poate crește foarte mult și timpul petrecut pe rețele sociale, timpul petrecut în fața ecranului. Algoritmii, de fapt, în felul acesta sunt concepuți, tocmai pentru a gratifica. Există, cumva, și o parte de noroc neașteptat în momentul în care dăm scroll în feed, așteptăm să vedem postări noi și mecanismul e, cumva, adictiv. E la fel ca la jocurile de noroc. Apăsăm butonul și așteptăm marele câștig. Așa putem să vedem, cumva, modul în care algoritmii mențin captivi utilizatorii. Pe de altă parte, în ceea ce privește răspunsurile tinerilor la provocările acestea virale, ar putea fi foarte bine legate de acea nevoie de validare socială. Ei, trăind în spațiul online și obținând validarea pe care anterior puteam să o vedem obținută de la familie, de la prieteni, poate un compliment, poate o apreciere, se mută în spațiul online, în vizibilitate, în vizualizări, în like-uri, în comentarii, în distribuiri.  Iar asta e, de fapt, partea care alimentează și mai mult această tendință de conformism social. Răspundem unor provocări, e în trend, e în tendință să facem ceva ce fac și alții și poate reușim să devenim vizibili, reușim să obținem validarea tuturor sau a unei bune părți din cei din online.

Andreea Daraban: Utilizarea problematică a rețelelor sociale de către copii reprezintă un factor de risc în ceea ce privește sănătatea mintală. Ce probleme ați observat la copiii care petrec foarte mult timp online, în special pe rețelele sociale?

Elena Filip: Sunt manifestări de ordine emoțional, dar și comportamental. E clar că utilizarea excesivă a ecranelor lasă urme în ceea ce privește sănătatea lor mintală, dar și calitatea vieților de zi cu zi. E important, cumva, ca părinții să fie activi și să urmărească, să observe imediat aceste simptome.

Andreea Daraban: Care sunt aceste simptome? La ce trebuie să fie atenți?

Elena Filip: Apare lipsa autocontrolului, e neliniștea, de ce nu, anxietatea, o stare accentuată de tristețe. Ei ajung să se compare foarte mult cu ceilalți. Așa apare un sentiment de inadecvare, de frustrare.

Andreea Daraban: Putem spune că aceste rețele sociale fragilizează structura psihică a copiilor?

Elena Filip: Absolut, că îi vulnerabilizează în direcția aceasta emoțională. Le scade stima de sine, pentru că, iată, în mediul online sunt expuși, în mod constant, vieților cosmetizate ale celorlalți. Și atunci pare că toți sunt foarte bine, fericiți, iar ei nu pot lua parte la astfel de experiențe. Și ajung să creadă că nu sunt la fel de importanți, de valoroși și că nu pot conta la fel de mult ca ceilalți.

Andreea Daraban: Domnule profesor, așa va fi viața noastră de acum înainte, în online? Sau facem distincție, la un moment dat, între online și viața reală?

Sergiu Bortoș: Din păcate, cred că va fi tot mai greu să facem această distincție între online și lumea reală, între fizic și digital, pentru că e greu să mai percepem granițele. Vedem cumva noua normalitate. Spuneam că normalitatea poate fi supusă criticii, tocmai pentru că normalitatea, din punct de vedere sociologic, e o medie. E o medie care se poate schimba și e cumva foarte laxă. Dar putem să vedem cum digitalul ne-a acaparat viața și cum trebuie să ne adaptăm, de fapt, lumii online. Aproape am uitat, cred, unii dintre noi, când se spuneam că nu ai Facebook, nu exiști. Deja am multiplicat la TikTok, Instagram, Snapchat și poate alte rețele sociale care iau naștere între timp. Dar, cumva, putem să vedem o nouă realitate a interacțiunilor sociale, o nouă lume la care va trebui să ne adaptăm.

Andreea Daraban: Doamna Elena Filip, cum reușim să menținem copii echilibrați și care să nu fie atrași sau să nu cadă în capcana aceasta a”like, share and subscribe”, că tot e la modă.

Elena Filip: Cred că aș veni cu o recomandare pentru părinți, aceea în care e important să rămână conectați cu copii lor, să se reconecteze, dacă e nevoie, în sensul în care e important să repare certurile și conflictele care oricum sunt firești și ele există. Prin reparare,  apare reconectarea. Atât timp cât rămân aproape și îi țin aproape pe copii, nevoia aceasta de validare, de apartenență, de acceptare, poate fi împlinită. Ei pot simți că și ei contează, că sunt văzuți, auziți și atunci nu mai tind să cerșească această nevoie stridentă din mediul online. Atât timp cât părinții aleg să le atingă aceste nevoi, emoțional ei sunt mult mai bine și în mediul online pot face față cu brio. Asta pe de-o parte. Pe de-altă parte, e importantă limitarea accesului prelungit la aceste ecrane, tot prin intervenția părinților de altfel. A apărut acum cumva ca un antidot la FOMO, și anume JOMO – ”join of missing out”, cumva e bucuria de a rămâne deconectat de rețelele sociale, oferindu-ți ție timp să te conectezi cu tine, cu relațiile autentice. Și e bine ca părinții să încurajeze partea aceasta de a explora activitățile de timp liber și de a-i sprijini pe copii să se bucure și de relațiile sau interacțiunile autentice care ne țin conectați unii cu alții.

Varianta audio a interviului:

Varianta în format video a interviului: 

”FOMO- frica de a nu fi în trend/ De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție.”