Ascultă Radio România Iași Live

„Ecumenism și libertate religioasă” /dezbatere în „Pulsul Zilei” din 21 aprilie 2020

„Ecumenism și libertate religioasă” /dezbatere în „Pulsul Zilei” din 21 aprilie 2020

Publicat de Nicolae Tomescu, 20 aprilie 2020, 10:06

„Întreaga Casă a lui Dumnezeu”

 


Lucrul cel mai greu pe care-l poate încerca un om: să înceteze de a fi numai el însuşi, să devină – în chip trecător – un altul. Vi se par potrivite zilele de Paşti?
Am convingerea că orice oglindă deformează sau, mai clar, orice om care consideră credinţa lui drept oglindă nu-şi va respecta decât propria opinie. Iată de ce abordarea este ecumenică și vizează toleranța, libertatea religioasă…

Uşile se pot dechide cu aceeaşi cheie – a luminii, chiar dacă nu toate gândurile pot fi exprimate în aceeaşi limbă, aceeaşi biserică etc. Metaforele sau verbul simplu pot înflori în vocabular; oricum, emoţiile noastre sunt compatibile cu o gramatică unică (nu numai cea a ecumenismului)…

Dan Sandu, fost director al Institutului Ecumenic „Sfântul Nicolae” din Iași,

Lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași

Părintele Nicolae Dura, Dr. în Teologie, fost slujitor al Capelei și Parohiei Ortodoxe Române „Învierea Domnului” din Viena

 

Monseniorul Anton Lucaci – Biserica Romano-Catolică

Viorel RomanUniversität BremenDepartment of History, „Alumnus”

Accent polemic… grupuri religioase minoritare

+ ascultătoare din județul Vrancea (dovadă vie a toleranței)

           + Tőkés László Biserica Reformată

 

            Vocea fostului Episcop de stil vechi Ghenadie Băcăoanul (Dumnezeu să-l odihnească)

*

Bisericile „oficiale” au confecţionat o etichetă pentru grupurile religioase minoritare; având conotaţie vădit peiorativă, denumirea de sectă a fost întotdeauna un mijloc de excludere a unor credinţe din categoria căilor religioase considerate „respectabile”. Sunt oameni care atribuie un sens tehnic, nu polemic, fără a implica o judecată de valoare: din acest unghi îl voi interpreta. Mi-am limitat cercetarea la domeniul grupurilor explicit „religioase” (nu voi aborda, cel puţin astăzi, nebuloasa cercurilor esoterice, iniţiatice sau de meditaţie, cu toate că, uneori, ele înlocuiesc religia şi contribuie la crearea unei atmosfere favorabile dezvoltării diferitelor „secte”). Spuneam că nu a fost şi nu este uşor să hotărâm dacă un grup sau altul poate figura în acest tablou. Mai multe biserici baptiste, mennonite şi penticostale ţin de Consiliul ecumenic al Bisericilor (în acest caz, nu are vreun sens să vorbim de „neconformism”); în România, cultele baptist, penticostal, adventist de ziua a şaptea nu au devenit membre ale Consiliului ecumenic al Bisericilor…

Celălalt poate aparţine şi unei secte… Vreau să evit conotaţia peiorativă, alegând expresia mai neutră de „neconformism religios”. Caracteristica: se urmează o cale spirituală neconformistă în raport cu instituţiile religioase „oficiale” şi cu marile tradiţii religioase mondiale „recunoscute”. Paşii (dirijaţi de conştiinţă, de responsabilitate, de toleranţă etc.) ne-au purtat şi către Biserica Creştin Baptistă „Buna Vestire” din Iaşi, acolo unde ne-am întâlnit cu pastorul Florin Vasiliu… Credinţa adventistă recunoaşte, mai presus de orice, rolul de salvator al lui Iisus Cristos. Să vorbim despre percepţia şi trăirea adventiştilor în privinţa Paştelui, prin intermediul pastorului adventist Adrian Bocăneanu… Pentru a rămâne la domeniul evanghelic, putem semnala faptul că – dintre toate ţările Europei de Est – în România întâlnim cea mai importantă prezenţă penticostală. Privită, deseori, ca o manifestare de „exaltare” religioasă (în sensul peiorativ al termenului) are „vitalitate” – potrivit lui Jean Francios Mayer – şi „a reuşit să pătrundă în sânul marilor Biserici (…) ea propune o experienţă religioasă palpabilă…” Pe de altă parte, noţiunea de „sectă” se dovedeşte cu totul relativă şi strâns legată de un cadru socio-cultural. În Europa, mormonii sunt socotiţi, în general, sectă; dar ce sens poate avea asemenea noţiune în Utah – statul american în care ei alcătuiesc Biserica majoritară? Desigur, în România numărul credincioşilor mormoni este scăzut – chiar dacă apostolul Rusell Nelson a menit ţara predicării Evangheliei, reîncepându-se activitatea misionară. Un misionar mormon este invitat să se adreseze ascultătorilor Radio Iaşi…

*

Adevărul este că orice oglindă deformează sau, mai clar, orice om care consideră credinţa lui drept oglindă nu-şi va respecta decât propria opinie. Cert este că nu am stat „pe scaunul hulitorilor” (îmi îngădui să preiau din Pslamul 1 al lui David).

*

„Părinte milostiv, mi-am risipit zilele făcând multe lucruri. Dar acum nu vreau să trăiesc decât cum se cuvine! Pentru tot ce ar fi trebuit să fiu şi nu am fost, pentru tot ce ar fi trebuit să spun şi nu am spus, pentru tot ce ar trebuit să fac şi nu am făcut. Îţi cer iertare, Doamne!”

Etichete:
#StareaEducației (INTERVIU) Gabriela Bartic, director BRIO, despre reformarea admiterii la liceu: Sistemul de educație național ar trebui să egalizeze șansele copiilor, nu să lucreze doar cu vârfuri. Încă evaluăm cunoștințe și șabloane la examenele naționale. Cum anume decid că un copil care a luat 9,50 la română și 9,30 la matematică e bun pentru profilul Științe?
Emisiuni luni, 14 septembrie 2026, 13:24

#StareaEducației (INTERVIU) Gabriela Bartic, director BRIO, despre reformarea admiterii la liceu: Sistemul de educație național ar trebui să egalizeze șansele copiilor, nu să lucreze doar cu vârfuri. Încă evaluăm cunoștințe și șabloane la examenele naționale. Cum anume decid că un copil care a luat 9,50 la română și 9,30 la matematică e bun pentru profilul Științe?

Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a ar trebui regândită din temelii, iar orientarea elevilor către liceu ar putea fi făcută pe...

#StareaEducației (INTERVIU) Gabriela Bartic, director BRIO, despre reformarea admiterii la liceu: Sistemul de educație național ar trebui să egalizeze șansele copiilor, nu să lucreze doar cu vârfuri. Încă evaluăm cunoștințe și șabloane la examenele naționale. Cum anume decid că un copil care a luat 9,50 la română și 9,30 la matematică e bun pentru profilul Științe?
Soluții pentru creșterea calității în învățământ
Emisiuni luni, 14 septembrie 2026, 12:49

Soluții pentru creșterea calității în învățământ

Rezultatele PISA 2025 nu ar trebui să fie o surpriză. Ar trebui să fie un semnal pentru acțiune. Diana Certan, directoare executivă a...

Soluții pentru creșterea calității în învățământ
Codrii Iașilor – un adevărat paradis al ciupercilor. Mihai Diac (Codrii Iașilor) cu Dan Ursu Olar – Ursit, ghid educator despre ciuperci și pădure, la ”Pulsul Zilei” – 14.09.2026.
Emisiuni luni, 14 septembrie 2026, 11:51

Codrii Iașilor – un adevărat paradis al ciupercilor. Mihai Diac (Codrii Iașilor) cu Dan Ursu Olar – Ursit, ghid educator despre ciuperci și pădure, la ”Pulsul Zilei” – 14.09.2026.

Codrii Iașilor – un adevărat paradis al ciupercilor, un areal minunat al biodiversității amenințat de tăieri ilegale sau necontrolate,...

Codrii Iașilor – un adevărat paradis al ciupercilor. Mihai Diac (Codrii Iașilor) cu Dan Ursu Olar – Ursit, ghid educator despre ciuperci și pădure, la ”Pulsul Zilei” – 14.09.2026.
Ziua Înălțării Sfintei Cruci – 14 septembrie. Părintele Ion Dănuț Duca de la parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Albești, jud. Vaslui cu Mihai Florin Pohoață la ”Pulsul Zilei” –14.09.2026.
Emisiuni luni, 14 septembrie 2026, 11:36

Ziua Înălțării Sfintei Cruci – 14 septembrie. Părintele Ion Dănuț Duca de la parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Albești, jud. Vaslui cu Mihai Florin Pohoață la ”Pulsul Zilei” –14.09.2026.

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci amintește de două evenimente istorice majore legate de lemnul pe care a fost răstignit Isus Hristos....

Ziua Înălțării Sfintei Cruci – 14 septembrie. Părintele Ion Dănuț Duca de la parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Albești, jud. Vaslui cu Mihai Florin Pohoață la ”Pulsul Zilei” –14.09.2026.
Emisiuni luni, 14 septembrie 2026, 10:10

(AUDIO) La Colegiul Silvic „Bucovina” din Cîmpulung Moldovenesc, elevii învață să pună în practică informațiile de la școală

Omul care aduce vestea La Colegiul Silvic ”Bucovina” din Cîmpulung Moldovenesc, învățarea activă îi ajută pe elevi să folosească în...

(AUDIO) La Colegiul Silvic „Bucovina” din Cîmpulung Moldovenesc, elevii învață să pună în practică informațiile de la școală
Emisiuni duminică, 13 septembrie 2026, 11:55

Rarăul, laboratorul din vârful muntelui: schimbările climatice, cercetarea și viitorul comunităților montane. Invitat, profesorul Dan Lesenciuc, directorul Stațiunii de cercetare științifică și practică studențească “Ion Gugiuman” din Masivul Rarău. Emisiunea „Weekend cu prieteni” (13.09.2026)

La peste 1.500 de metri altitudine, Rarăul nu este doar una dintre cele mai spectaculoase zone montane din Bucovina, ci și un veritabil laborator...

Rarăul, laboratorul din vârful muntelui: schimbările climatice, cercetarea și viitorul comunităților montane. Invitat, profesorul Dan Lesenciuc, directorul Stațiunii de cercetare științifică și practică studențească “Ion Gugiuman” din Masivul Rarău. Emisiunea „Weekend cu prieteni” (13.09.2026)
Emisiuni duminică, 13 septembrie 2026, 09:00

Arta ca mărturie: de la poezia Luminiței Cioabă la pictura lui Eugen Raportoru – temă a emisiunii Viața Romilor de luni, 14 septembrie 2026, h 20:30, RADIO IAȘI cu Dumitru ȘERBAN

Primul invitat al ediției de luni (14 septembrie 2026, h 20:30, RADIO IAȘI) a emisiunii Viața Romilor este scriitoarea Luminița Cioabă. Am...

Arta ca mărturie: de la poezia Luminiței Cioabă la pictura lui Eugen Raportoru – temă a emisiunii Viața Romilor de luni, 14 septembrie 2026, h 20:30, RADIO IAȘI cu Dumitru ȘERBAN
Emisiuni sâmbătă, 12 septembrie 2026, 19:49

13 sept., orele 18.03-20.00, soprana Elena Moșuc, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Soprana Elena Moșuc, invitată în rolul Leonora din opera Trubadurul de Giuseppe Verdi, este și invitata noastră în emisiunea Univers Muzical...

13 sept., orele 18.03-20.00, soprana Elena Moșuc, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad