Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Al Doilea Război Mondial. După 70 de ani. Ora de Istorie cu Radu Lipovan. Invitaţi: Alexandra Toader, Sorina Locovei şi Răzvan Locovei

Publicat de radulipovan, 12 mai 2015, 20:50 / actualizat: 10 februarie 2016, 16:29

Cu câteva zile în urmă, am marcat 70 de ani de la Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al II-lea Război Mondial – un eveniment relativ recent, pe scară istorică, a cărui undă de șoc o resimțim și astăzi.

Spectrul acestei conflagrații mondiale, considerate „cel mai mare și mai sângeros război neîntrerupt din istoria omenirii”, ne îngrozește și, fără să vrem, ne gândim la posibila sa reeditare.

Pornim de la o observație făcută de Agenția France Presse, care a remarcat că, anul acesta, celebrarea a șapte decenii de la înfrângerea nazismului a fost umbrită de noile amenințări ce planează asupra Europei. Spre deosebire de manifestările solemne desfășurate anul trecut, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la debarcarea Aliaților în Normandia și la care au participat numeroși șefi de stat, inclusiv președintele rus Vladimir Putin, acum fiecare țară a ales ceremonii mai degrabă naționale. Spre deosebire de celelalte țări europene, care aniversează sfârșitul războiului pe data de 8 mai, în Rusia această sărbătoare este stabilită pe 9 mai, datorită decalajului de fus orar din momentul semnării capitulării de către Germania nazistă.

Într-un gest menit să sublinieze ruptura față de Moscova, Guvernul de la Kiev a decis ca, anul acesta, să marcheze, în premieră, acest eveniment pe 8 mai, în loc de 9 mai.

O declarație tranșantă a fost făcută și de președintele Poloniei, Bronislaw Komorowski: „În Europa există, încă, forțe ce amintesc de perioadele cele mai sumbre ale istoriei europene din secolul XX, care se ghidează după logica zonelor de influență și încearcă să-și mențină vecinii într-o stare de dependență vasală”.

Astăzi, de la ora 21:03, Radu Lipovan și invitații săi, prof. dr. Sorina Locovei, prof. dr. Răzvan Locovei și cercetător științific Alexandra Toader, vă așteaptă la Ora de Istorie.

Ascultă integral emisiunea ORA DE ISTORIE cu Radu Lipovan:

Etichete:
(AUDIO) Istoricul Liviu Brătescu a lansat o nouă carte
Emisiuni duminică, 1 noiembrie 2026, 09:12

(AUDIO) Istoricul Liviu Brătescu a lansat o nouă carte

Reprezentanții Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în ziua de joi, 29 octombrie 2026, începând cu ora 12, au lansat...

(AUDIO) Istoricul Liviu Brătescu a lansat o nouă carte
31 oct, ora 18:00 – Radio Iași la 85 de ani și emisiunea Univers Muzical, realizată de Daniela Vlad/partea I
Emisiuni sâmbătă, 31 octombrie 2026, 16:31

31 oct, ora 18:00 – Radio Iași la 85 de ani și emisiunea Univers Muzical, realizată de Daniela Vlad/partea I

În prejma aniversării celor 85 de ani de radiofonie la Iași, ilustrăm în prima parte a ediției ideea prezenței radioului în locurile care...

31 oct, ora 18:00 – Radio Iași la 85 de ani și emisiunea Univers Muzical, realizată de Daniela Vlad/partea I
Sens Unic | Stres și agitație: ce plante ne pot ajuta să încetinim?
Emisiuni joi, 29 octombrie 2026, 13:35

Sens Unic | Stres și agitație: ce plante ne pot ajuta să încetinim?

Ce plante putem alege în perioadele aglomerate și care sunt mai potrivite pentru timpul zilei sau pentru seară? La „Sens Unic”, Alexandra...

Sens Unic | Stres și agitație: ce plante ne pot ajuta să încetinim?
(PROMO/AUDIO) Dobrogea de altădată, între meșteșuguri, credință și povești păstrate în inima muzeului – teme ale emisiunii TRADIȚII de joi, 29 octombrie, ora 21:03, Radio România Iași – cu Dumitru Șerban
Emisiuni joi, 29 octombrie 2026, 07:54

(PROMO/AUDIO) Dobrogea de altădată, între meșteșuguri, credință și povești păstrate în inima muzeului – teme ale emisiunii TRADIȚII de joi, 29 octombrie, ora 21:03, Radio România Iași – cu Dumitru Șerban

Stimați ascultători, mulți dintre dumneavoastră știți că – nu demult – în emisiunea Tradiții, am făcut popas în incinta Muzeului...

(PROMO/AUDIO) Dobrogea de altădată, între meșteșuguri, credință și povești păstrate în inima muzeului – teme ale emisiunii TRADIȚII de joi, 29 octombrie, ora 21:03, Radio România Iași – cu Dumitru Șerban
Emisiuni miercuri, 28 octombrie 2026, 21:43

Conexiuni autentice cu Cristina Spînu – Invitat, dr. Vasilica Toma, medic primar Pedodonție

Sănătatea orală este o componentă esențială a stării noastre generale de bine, iar un zâmbet sănătos ne influențează direct încrederea...

Conexiuni autentice cu Cristina Spînu – Invitat, dr. Vasilica Toma, medic primar Pedodonție
Emisiuni miercuri, 28 octombrie 2026, 11:21

Suceava va prelua titlul „Capitala Tineretului” în 2028! Miruna Poamăneagră și Paul Grosu, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Suceava va prelua titlul „Capitala Tineretului” în 2028! Orașul a intrat în competiție cu alte 10 localități din țară! Brașov,...

Suceava va prelua titlul „Capitala Tineretului” în 2028! Miruna Poamăneagră și Paul Grosu, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Emisiuni miercuri, 28 octombrie 2026, 09:28

(AUDIO) Academia Română, Filiala Iași, 80 de ani de excelență, tradiție și spirit creator. Meda Gâlea, despre o carte-document și povestea apariției sale (V)

În ziua de luni, 12 octombrie 2026, începând cu ora 11, în Aula Filialei Iași a Academiei Române, Bulevardul Carol I, Nr. 8, a avut loc...

(AUDIO) Academia Română, Filiala Iași, 80 de ani de excelență, tradiție și spirit creator. Meda Gâlea, despre o carte-document și povestea apariției sale (V)
Emisiuni marți, 27 octombrie 2026, 11:53

#StareaEducației (INTERVIU) Lucian Grigorescu, formator Teach for Romania: Cei mai mulți dintre tineri ies din facultate cu teoria foarte bine învățată, dar niciunul nu se confruntă cu toate provocările din școlile din medii vulnerabile. Practica pedagogică ar trebui să înceapă din anul întâi și să fie în medii diverse. Nu te pregătește nimeni să vezi copii care vin flămânzi la școală, desculț și care n-au sprijin de acasă.

Pregătirea teoretică nu este suficientă pentru profesorii care ajung să predea în comunități vulnerabile, unde sărăcia, lipsa sprijinului...