Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) PNL nu susţine propunerea de modificare a legii de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice, pe care o consideră inoportună.

Publicat de , 25 februarie 2016, 14:23

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe, a declarat că această iniţiativă nu prezintă soluţii tehnice de redresare a situaţiei de la TVR, ci creează noi funcţii şi impune un mecanism de control editorial şi financiar al celor două instituţii, care funcţionează după aceeaşi lege.

Ionuţ Stroe a precizat că liberalii vor apela la toate pârghiile parlamentare pentru a împiedica adoptarea acestor modificări.

Ionuţ Stroe:”Perturbarea situaţiei TVR şi mai ales a Radioului în an electoral este extrem, extrem de periculoasă. Am spus-o, vom repeta în Parlament, vom solicita retrimiterea sau chiar respingerea acestei legi, pentru că o considerăm inoportună. Ba chiar aş putea spune că ascunde oareşce intenţii de control asupra Televiziunii şi Radioului Public. Spre deosbire de TVR, Radioul are un parcurs între bun şi foarte bun. Nu are datorii, fără probleme financiare. Este de neacceptat să judeci ambele situaţii cu aceeaşi monedă, pentru că, pactic, sunt situaţii, profiluri şi performanţe total diferite”.

Deputatul liberal Ionuţ Stroe a apreciat că situaţia dificilă în care se află Televiziunea Publică este cauzată de managementul defectuos şi nu de legea de organizare şi funcţionare a acesteia.

Liberalii propun crearea unui gup de lucru comun Parlament – Guvern – SRTV, care să identifice soluţii imediate.

PNL solicită, de asemenea, dezbaterea urgentă a raportului de activitate a Televiziunii Publice şi numirea unui Consiliu de Administraţie. (Rador/ FOTO evz.ro)

Etichete:
METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 10:20

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 26-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26...

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 06:32

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea...

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 10:25

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 25-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 25 ianuarie,...

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară
Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:47

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026, chiar şi în cazul unor crize internaţionale, fiind estimate creşteri nesemnificative de...

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:41

În România vremea se încălzeşte uşor

Vremea se încălzeşte uşor, după episoadele de ger care au marcat ultima perioadă. De mâine, valorile termice se vor situa peste cele normale...

În România vremea se încălzeşte uşor
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:30

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget

Ministerul Finanţelor urmează să prezinte săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget pentru acest an, în care o...

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget
Naţional sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 09:11

Guvernul ar putea acorda vouchere de 15.000 lei pentru proceduri de fertilizare în vitro (proiect)

Guvernul continuă să susţină financiar creşterea natalităţii şi ar putea aproba un program privind acordarea de vouchere pentru proceduri de...

Guvernul ar putea acorda vouchere de 15.000 lei pentru proceduri de fertilizare în vitro (proiect)
Naţional sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 06:36

24 Ianuarie/Preşedintele Nicuşor Dan, prezent astăzi la Focşani şi Iaşi; premierul – la Bucureşti

Preşedintele Nicuşor Dan se va afla sâmbătă, de Ziua Unirii Principatelor, la Focşani şi Iaşi, în timp ce premierul Ilie Bolojan va...

24 Ianuarie/Preşedintele Nicuşor Dan, prezent astăzi la Focşani şi Iaşi; premierul – la Bucureşti