Ascultă Radio România Iași Live

Ziua internaţională împotriva fracturării hidraulice

Publicat de Andreea Drilea, 11 octombrie 2014, 07:30 / actualizat: 11 octombrie 2014, 8:51

Astăzi, este Ziua internațională împotriva fracturării hidraulice, sau Global Frackdown, o zi în care se organizează în toată lumea (inclusiv în România) proteste și manifestări menite să tragă un puternic semnal de alarmă asupra acestei tehnologii extrem de periculoase de extragere a hidrocarburilor neconvenționale, fracturarea hidraulică.

Global Frackdown se află la a treia ediție și implică în fiecare an sute de orașe și comunități de pe toate continentele, care se alătură acestui apel la rațiune adresat elitelor politice și economice ale lumii. Acestea par să se comporte din ce în ce mai mult de parca ar exista o planeta B pe care să se poată refugia când această planetă va fi iremediabil distrusă, și asta mai ales datorită amenințării extreme a fracturării hidraulice, dar și a altor tehnologii.

Întrucât anul acesta a fost marcat de proteste puternice ale societății civile europene privind negocierile intransparente, nedemocratice privind cele 3 tratate bilaterale SUA-UE, Canada-UE privind liberalizarea totala a comerțului și serviciilor intre cele doua blocuri, data de 11 octombrie marchează în Europa și un moment în care fracturarea hidraulică și TTIP&CETA&TISA sunt din nou puse pe tapet. Și expuse ca ceea ce sunt deja: lovituri de grație la adresa standardelor europene atinse până acum în privința protecției mediului și a protecției sociale.”

Și anul acesta, România se alătură protestului global împotriva fracturării hidraulice. Fiecare oraș/comună este invitată să își arate creativitatea, capacitatea de organizare pentru evenimente de orice natură: artistică, culturală, informativă, de protest, toate în registru pașnic.

Până acum și-au anunțat participarea mai multe orașe din țară și din diaspora, așteptăm și alte orașe și comunități să li se alăture.

Încă o dată, mobilizări de genul acesta sunt menite să dovedească cât de penibile și de lipsite de orice legătură cu realitatea sunt afirmații precum cea a lui Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru Industrie din Camera Deputaților, privind sprijinirea de către Moscova a protestelor împotriva gazelor de șist, dar și ale lui Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO, cu aceleași acuzații.

Aveți mai jos lista orașelor din țară și din diaspora unde se organizează evenimente cu ocazia Zilei internaționale împotriva fracturării hidraulice, dar și linkul către harta evenimentelor organizate în toată lumea (date disponibile la data transmiterii acestui mesaj, lista este în continuare deschisă.)

Global, întreaga lume: http://www.globalfrackdown.org/events-2014/
Global, România&Diaspora: http://tinyurl.com/mmwwkrv

Bucuresti 1: http://tinyurl.com/nqh35ks
Bucuresti 2, protest Green Peace: http://tinyurl.com/oqra3lb
Cluj: http://tinyurl.com/km2mrhc
Brasov: http://tinyurl.com/lrvlbwb
Timisoara: http://tinyurl.com/kfkpcyt
Iasi: http://tinyurl.com/lef6y4t
Ploiești: http://tinyurl.com/m4hfezw
Brasov: http://tinyurl.com/mzfnwnl
Piatra Neamt: http://tinyurl.com/okupd64
Sibiu: http://tinyurl.com/mzfnwnl

Oradea: http://tinyurl.com/pwnc53m

DIASPORA

Milano: http://tinyurl.com/mj2jbtk
Paris: http://tinyurl.com/noyfrez
Madrid: http://tinyurl.com/nmttpyp
Bruxelles: http://tinyurl.com/pkaz6jo
Londra: http://tinyurl.com/pg2rcy7

New York: http://tinyurl.com/qcltnhq

De asemenea, un număr de oraşe vor organiza acţiuni care nu presupun realizarea unui eveniment pe facebook, ale cărăr acţiuni vor fi documentate după producerea lor.

Semnalează-ne evenimentul tău la: farafracturare@gmail.com

Echipa ”Dezvoltare fără fracturare”
www.farafracturare.ro (comunicat „Dezvoltare fara fracturare”/FOTO fracturare.ro)

 

Etichete:
Peste 790.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae
Naţional sâmbătă, 6 decembrie 2025, 07:00

Peste 790.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae

Peste 790.000 de persoane îşi sărbătoresc astăzi onomastica, de Sfântul Nicolae. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală pentru...

Peste 790.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae
Un comisar şef de la Poliţia Economică Giurgiu a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de lei mită
Naţional sâmbătă, 6 decembrie 2025, 06:00

Un comisar şef de la Poliţia Economică Giurgiu a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de lei mită

Un comisar şef de la Poliţia Economică Giurgiu a fost reţinut astăzi de procurorii anticorupţie după ce a fost prins în flagrant în timp ce...

Un comisar şef de la Poliţia Economică Giurgiu a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de lei mită
Guvernul a aprobat o listă cu 17 companii de stat care vor intra într-un proces de reformă
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 18:39

Guvernul a aprobat o listă cu 17 companii de stat care vor intra într-un proces de reformă

Guvernul a aprobat astăzi o listă cu 17 companii de stat care vor intra într-un proces de reformă, la finalul căruia se va stabili care dintre...

Guvernul a aprobat o listă cu 17 companii de stat care vor intra într-un proces de reformă
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care introduce reguli mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 18:36

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care introduce reguli mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat astăzi legea care introduce reguli mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare...

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care introduce reguli mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 18:34

Ministerul Educaţiei: Reglementări privind temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a semnat astăzi ordinul care reglementează temele pentru acasă în învăţământul...

Ministerul Educaţiei: Reglementări privind temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 16:10

CCR discută săptămâna viitoare sesizarea ICCJ în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor

Curtea Constituţională a Românei urmează să discute pe 10 decembrie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ) în legătură...

CCR discută săptămâna viitoare sesizarea ICCJ în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 14:34

Solidaritate record la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun: Fonduri de peste 1 milion de euro, pentru restabilirea dreptului la educație al copiilor vulnerabilizați de sărăcie

Solidaritate record la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun: Fonduri de peste 1 milion de euro, pentru restabilirea dreptului la...

Solidaritate record la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun: Fonduri de peste 1 milion de euro, pentru restabilirea dreptului la educație al copiilor vulnerabilizați de sărăcie
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 13:38

Balerină a Operei ieșene își face debutul literar la Târgul de Carte Gaudeamus

Elena Manuela Nechita, balerină de ansamblu la Opera Națională Română Iași, își face debutul literar la ediția din acest an a Târgului de...

Balerină a Operei ieșene își face debutul literar la Târgul de Carte Gaudeamus