Ascultă Radio România Iași Live

Iohannis: România este interesată să-şi valorifice avantajele de care dispune în domeniul energetic

Publicat de Andreea Drilea, 2 septembrie 2015, 15:36

Preşedintele Klaus Iohannis a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanţii ExxonMobil şi OMV Petrom, context în care a exprimat interesul României de valorificare a avantajelor în domeniul energetic, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii, care a avut loc în contextul asocierii celor două companii pentru explorarea şi exploatarea resurselor de ţiţei şi gaze naturale din Marea Neagră, au fost discutate perspectivele economice şi de investiţii ale asocierii ExxonMobil-OMV Petrom, precum şi provocările comerciale pe termen mediu şi lung ale acestui proiect.

‘Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat potenţialul major al României în domeniul resurselor energetice, precum şi interesul ţării noastre de a-şi valorifica, în mod sustenabil şi competitiv, avantajele de care dispune în domeniul energetic’, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, reprezentanţii celor două companii au subliniat importanţa stabilităţii şi predictibilităţii în plan fiscal şi legislativ, astfel încât investiţiile majore, care au fost şi vor fi efectuate în continuare în spaţiile maritime ale României, să beneficieze de o perspectivă clară pe termen mediu şi lung.

În context, au fost menţionate beneficiile mutuale ale explorării şi exploatării resurselor din zona Mării Negre, cu precădere în contextul geopolitic şi economic actual.

(Agerpres/FOTO arhivă capital.ro)

Etichete:
Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:55

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans pe 6 februarie, în contextul în care data obişnuită de plată, 8 februarie, este...

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta
Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate
Naţional marți, 3 februarie 2026, 12:40

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate prin lansarea a şapte programe dedicate, inclusiv pentru resurse minerale şi materii prime critice,...

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate
Liderul PNL, Ilie Bolojan, a primit votul de încredere al conducerii partidului
Naţional marți, 3 februarie 2026, 07:45

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a primit votul de încredere al conducerii partidului

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a primit votul de încredere al conducerii partidului, la capătul unei şedinţe importante şi pe alocuri tensionate a...

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a primit votul de încredere al conducerii partidului
Senatul a adoptat proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului
Naţional marți, 3 februarie 2026, 06:08

Senatul a adoptat proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului

Senatul a adoptat cu majoritate de voturi proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului. Unul dintre iniţiatori, deputatul PNL...

Senatul a adoptat proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului
Naţional luni, 2 februarie 2026, 10:34

Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe mai multe artere rutiere

Se circulă în condiţii de iarnă pe autostrăzile A1 şi A2 şi pe drumurile din 15 judeţe. A nins consistent, începând de aseară, în...

Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe mai multe artere rutiere
Naţional luni, 2 februarie 2026, 07:02

Astăzi începe prima sesiune parlamentară din acest an

Astăzi începe prima sesiune parlamentară din acest an. Conducerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor vor avea şedinţe separate, în care...

Astăzi începe prima sesiune parlamentară din acest an
Naţional duminică, 1 februarie 2026, 11:30

Meteorologii au prelungit codul galben de ger

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 01-02-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Meteorologii au prelungit codul galben de ger
Naţional duminică, 1 februarie 2026, 08:50

Recomandări ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioadele cu temperaturi foarte scăzute

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă avertizează că prognoza meteo indică temperaturi foarte scăzute până miercuri, pe 4...

Recomandări ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioadele cu temperaturi foarte scăzute