Ascultă Radio România Iași Live

Indonezia: A fost găsită cutia neagră a avionului prăbuşit în estul ţării; Nu există supravieţuitori

Publicat de , 18 august 2015, 09:10

Echipele de salvare au găsit cutia neagră a avionului prăbuşit duminică în districtul Oksibil, provincia indoneziană Papua, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, J.A. Barata, relatează Reuters şi Xinhua.

‘La ora locală 13.40 a fost găsită cutia neagră a avionului companiei Trigana Air’, a anunţat purtătorul de cuvânt al ministerului.

El a indicat că echipele de salvare au găsit marţi cadavrele celor 54 de persoane care s-au aflat la bordul avionului prăbuşit într-o regiune muntoasă izolată din estul Indoneziei, precizând astfel că nu există supravieţuitori.

Anterior, Agenţia naţională pentru căutare şi salvare (BASARNAS) anunţase că avionul ATR-42-300 a lovit probabil un vârf după care s-a prăbuşit într-o prăpastie din zona Muntelui Tangok, districtul Bintang, în apropiere de Oksibil.

Avionul de linie al companiei indoneziene Trigana Air Service a decolat duminică de pe aeroportul Sentani, în capitala provinciei Papua, Jayapura, cu destinaţia Oksibil, şi a dispărut de pe ecranele radarelor în aproximativ 12 minute după ce solicitase permisiunea de coborâre pentru aterizare, în timp ce condiţiile meteo erau nefavorabile.

Avionul turbopropulsor transporta 44 de adulţi, 5 copii şi 5 membri ai echipajului. (Agerpres/ FOTO libertatea.ro)

Etichete:
IGSU: Nou transport de materiale trimise de România în sprijin pentru Republica Moldova
Internaţional luni, 16 martie 2026, 10:26

IGSU: Nou transport de materiale trimise de România în sprijin pentru Republica Moldova

Autorităţile române au trimis în Republica Moldova un nou transport de echipamente şi materiale de intervenţie pentru gestionarea situaţiei...

IGSU: Nou transport de materiale trimise de România în sprijin pentru Republica Moldova
Măsuri luate pentru atenuarea efectelor creşterii preţului combustibilor
Internaţional luni, 16 martie 2026, 08:53

Măsuri luate pentru atenuarea efectelor creşterii preţului combustibilor

Preţul barilului de petrol Brent, extras din Marea Nordului, este în creştere pe pieţele internaţionale în această dimineaţă, aproape 105...

Măsuri luate pentru atenuarea efectelor creşterii preţului combustibilor
În Orientul Mijlociu au avut loc noi atacuri
Internaţional duminică, 15 martie 2026, 11:18

În Orientul Mijlociu au avut loc noi atacuri

Noi atacuri au lovit Orientul Mijlociu duminică, în timp ce preşedintele Donald Trump a cerut ţărilor să trimită nave de război pentru a...

În Orientul Mijlociu au avut loc noi atacuri
 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Internaţional duminică, 15 martie 2026, 09:26

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale

Primul tur al alegerilor locale are loc în Franţa duminică, primarii fiind aleşi în 35.000 de comune din întreaga ţară. Rezultatele vor servi...

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Internaţional vineri, 13 martie 2026, 08:15

Zeci de răniţi într-un atac cu rachetă asupra Israelului

Zeci de persoane au fost rănite într-un atac cu rachetă asupra Israelului în primele ore ale zilei de vineri, au anunţat serviciile de urgenţă...

Zeci de răniţi într-un atac cu rachetă asupra Israelului
Internaţional vineri, 13 martie 2026, 06:01

Zeci de nave şi marinarii lor sunt blocaţi în jurul Strâmtorii Ormuz

Strâmtoarea Ormuz este o arteră-cheie pentru transportul maritim global, dar izbucnirea bruscă a războiului în Iran a lăsat multe nave şi pe...

Zeci de nave şi marinarii lor sunt blocaţi în jurul Strâmtorii Ormuz
Internaţional joi, 12 martie 2026, 10:38

Israelul a emis un nou avertisment de evacuare în Liban

Israelul a emis un avertisment urgent pentru locuitorii din Qasr Naba, în regiunea Baalbek din Liban, cerându-le să evacueze zona. Purtătorul de...

Israelul a emis un nou avertisment de evacuare în Liban
Internaţional joi, 12 martie 2026, 10:10

Atacuri iraniene raportate în Irak, Bahrain şi Oman

Atacurile iraniene continue au provocat incendii în regiune. Două petroliere au fost cuprinse de flăcări în apropierea portului Basra din sudul...

Atacuri iraniene raportate în Irak, Bahrain şi Oman