Ascultă Radio România Iași Live

Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual și-a desemnat la Palatul Cotroceni câștigătorii ediției 2026

Publicat de Andreea Drilea, 12 noiembrie 2026, 06:29


Evenimentul a primit Diploma de Înalt Patronaj a Președintelui României. În cadrul Galei a fost lansat oficial programul TRACE, care îi va sprijini, timp de trei ani, pe elevii din regiunile Nord-Est, Sud-Est și Centru să își aleagă informat drumul în educație și în carieră.

București, 10 noiembrie 2026. În prezența a peste 300 de elevi, profesori, angajatori, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile, Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual a premiat pe 9 noiembrie câștigătorii ediției 2026. Evenimentul a fost organizat la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, de Asociația Hands across Romania, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Tot în cadrul Galei a fost lansat oficial programul TRACE, susținut de UniCredit Foundation și implementat în perioada 2026–2029 de Asociația Hands across Romania și Asociația CSR Nest, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării. Începând din acest an, Gala face parte din TRACE.

Unul dintre momentele importante ale serii a fost înmânarea, în numele Președintelui României, a Diplomei de Înalt Patronaj acordate Galei. Diploma i-a fost înmânată Mihaelei Sandu, președinta Asociației Hands across Romania, de Diana Punga, consilier de stat pentru relația cu societatea civilă în cadrul Administrației Prezidențiale.

„Învățământul dual reprezintă o investiție strategică în viitorul tinerilor și în competitivitatea României. Excelența nu are o singură formă, iar succesul profesional nu are un singur drum” – Diana Punga, consilier de stat pentru relația cu societatea civilă, Administrația Prezidențială.

Desfășurată sub motto-ul „Dualul contează. Meseria construiește România viitorului”, Gala a premiat elevi, profesori, companii și parteneriate din învățământul tehnologic. Au fost depuse 65 de candidaturi din 21 de județe, evaluate de un juriu de 20 de experți. Pentru prima dată, Gala a fost deschisă și învățământului profesional și tehnic clasic, nu doar celui dual. Premiul special „Meseriașul publicului” a fost decis prin vot online, la care s-au înregistrat peste 13.000 de voturi unice.

Toată componenta de networking a Galei, de la catering la bar, a fost pregătită de elevi din învățământul dual de la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” din București și de la Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu” din Brașov, împreună cu Kolping Romania. Înainte de Gală, elevii de la „Mihai Bravu” au participat la un atelier de mixologie cu barmanul Eduard Ticu, venit din Italia pentru a le transmite experiența sa în mixologie și cocktailuri de autor (crafted cocktails), acumulată în Italia și în America.

„Pentru noi, Gala este un prilej de a aduce în atenția publicului o muncă prea puțin văzută: în atelier, la practică, în relația de zi cu zi dintre elev și mentor. Câștigătorii acestei ediții arată ce se poate obține atunci când școala și compania își asumă împreună formarea unui tânăr. Prin programul TRACE vrem ca tot mai mulți tineri să aibă această șansă. Nu pornim de la zero: lucrăm cu trei consorții care reunesc deja școli, companii și autorități locale, iar până în 2029 ne dorim ca cel puțin 60% dintre tinerii cu care lucrăm să continue studiile, să intre în învățământul dual sau să își găsească un loc de muncă” – Mihaela Sandu, președinta Asociației Hands across Romania.

 

 

 

Câștigătorii Galei, ediția 2026

„Meseriașul anului”:

Locul 1: Cristea George Gabriel – Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, București

Locul 2: Huțanu Andra Maria – Liceul Tehnologic Economic de Turism, Iași; Dobroni Raul – Liceul Tehnologic „Marmația”, Sighetu Marmației, Maramureș

Locul 3: Bilkhair Reeda – Liceul Tehnologic Agricol, Bistrița-Năsăud; Popa Ana Anastasia – Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu”, București; Sarközi Arthur Rahul – Liceul Tehnologic „Regina Maria”, Arad

„Profesorul mentor al anului”:

Locul 1: Matei Cristian – Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, București

Locul 2: Moișanu Robert – Liceul Tehnologic „Kronstadt”, Brașov; Lung Daniela – Colegiul Tehnic „Ana Aslan”, Cluj

Locul 3: Nichita Adina – Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu”, București; Lăcătuș Loredana – Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni, Suceava

„Compania care schimbă destine”:

Locul 1: Donalam SRL – Târgoviște

Locul 2: Pirelli Tyres Romania – Slatina, Olt; SC Antic Horologivm SRL – București

Locul 3: Dante International (eMAG) – Joița, Giurgiu

„Parteneriat educație–industrie de excelență”:

Locul 1: Colegiul Tehnic „Petru Mușat” – Suceava

Locul 2: Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” – Ditrău, Harghita

Locul 3: Colegiul Economic al Banatului Montan – Reșița, Caraș-Severin

„Meseriașul publicului”:  Toma Gheorghe-Iulian – Liceul Tehnologic Profesional „Kronstadt”, Brașov

Premiul pentru „Meseriașul anului” a fost înmânat de Florian Constantin Papuc, câștigătorul categoriei în 2025, care lucrează astăzi la Hamilton ca tehnician CNC și este trainer, inclusiv pentru elevii din învățământul dual. Trofeele au fost realizate, ca și la prima ediție, de elevii din învățământul dual de la Hamilton și Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” din Timișoara.

Ce s-a discutat la Cotroceni

Gala a fost precedată de conferința „Demnitatea meseriei: condițiile reale ale rutei duale — practică, finanțare, recunoaștere europeană”, moderată de jurnalistul TVR Mihai Rădulescu. În deschidere, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a prezentat prin mesaj video prima strategie europeană pentru învățământul profesional și tehnic. Ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, ministrul delegat Sorin Ionescu, reprezentanți ai Parlamentului, ai CNDIPT, ANC, ANPCDEFP, ai Consiliului Județean Bihor și ai companiilor au discutat despre bursa tehnologică, finanțarea campusurilor duale după PNRR, revizuirea a 200 de calificări, recunoașterea ocupației de tutore de practică și competențele de bază ale elevilor care ajung în liceele tehnologice.

„Mediul în care se naște un copil îi influențează profund șansele de reușită la școală. Diferențele de oportunități dintre mediul rural și cel urban alimentează tensiuni în comunități, iar investițiile în învățământul dual pot contribui la reducerea acestor decalaje. Prin colaborarea dintre școli și angajatori tinerii pot învăța o meserie căutată și pot face mai ușor trecerea de la școală la viața profesională. Trebuie să schimbăm felul în care familiile și comunitățile privesc această alegere. Într-o economie care are nevoie de profesioniști calificați, învățământul dual oferă un parcurs cu perspective reale de angajare” – Sorin Costreie, ministrul Educației și Cercetării.

Conferința a pornit de la vocea elevilor. Ionuț Raul Gheorghe, elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic „Nikola Tesla”, specializarea electrician, a spus ce le-ar cere decidenților:

„Diploma mă ajută să mă angajez repede, acolo unde alții au nevoie de ani de facultate ca să capete o calificare practică, și îmi lasă deschis drumul spre o facultate tehnică. Le-aș cere decidenților să investească în meseriași, ca inteligența artificială să nu ne lase fără locuri de muncă. Meseria practică este esențială. Dacă nu susținem liceele duale, peste 10–20 de ani nu vom mai găsi electricieni sau instalatori calificați” – Ionuț Raul Gheorghe, elev, Liceul Tehnologic „Nikola Tesla”.

TRACE: trei ani pentru alegeri informate în educație

Programul TRACE (Transition, Resilience, and Informed Choices in Education), susținut de UniCredit Foundation, se desfășoară în perioada septembrie 2026 – septembrie 2029 în regiunile Nord-Est, Sud-Est și Centru. Prin orientare școlară și profesională, mentorat și colaborare cu angajatorii, programul își propune să ajungă la 11.250 de elevi cu vârste între 13 și 17 ani din 90 de școli, 750 de cadre didactice, consilieri și tutori de practică și 1.125 de părinți.

Declarațiile integrale ale invitaților și cifrele ediției se găsesc în fact sheet-ul atașat.

Gala a fost realizată alături de partenerii Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerț Elveția–România (CCE-R), Kolping Romania, Continental Anvelope, Hamilton, Asociația Română a Apei (ARA), Crama ARAMIC, Fain Catering, MyContinental București și Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR). Partenerii media ai ediției sunt AGERPRES, News.ro, Monitorul de Cluj și Școala9. Pentru mai multe informații despre Gală, vă rugăm vizitați: https://handsacross.ro/gala-2026/

Fact sheet Gala 2026

Persoana de contact: Anda Sebesi, Director Comunicare, Asociația CSR Nest & Communication Specialist în cadrul programului TRACE, anda.sebesi@csrnest.ro; mobil: 0721.213.789

Despre Hands across Romania

Asociația Hands across Romania a fost înființată în 2005 și este astăzi unul dintre promotorii învățământului tehnologic dual din România, lucrând cu elevi, școli și companii prin educație, comunicare și advocacy. Din 2016, ajungem anual la peste 15.000 de elevi și părinți din toată țara, prin sesiuni de informare și ateliere vocaționale, campanii pentru rutele profesionale și formarea diriginților și consilierilor școlari. Suntem membru fondator al Alianței pentru Învățământ Dual din România, membri ai European Alliance for Apprenticeships (EAfA), Pact for Skills și EU Children’s Participation Platform și facem parte din Consiliul Director al FONPC. Mai multe detalii: www.handsacross.ro

Despre Asociația CSR Nest

Misiunea Asociației CSR Nest este de a promova sustenabilitatea în societate, mediul de afaceri și sectorul public, cu scopul de a crea comunități mai reziliente și mai durabile. În cei 16 ani de existență, Asociația CSR Nest a implementat proiecte educaționale în peste 80 de școli în beneficiul a mai mult de 50.000 de elevi și a derulat campanii de informare și conștientizare în peste 40 de orașe din România, ajungând astfel la circa 2 milioane de beneficiari direcți și indirecți. Totodată, a implicat mai mult de 40 de autorități locale în dezvoltarea și implementarea de soluții pentru un mediu mai curat. Pentru mai multe detalii, vizitați www.csrnest.ro.

 

Răzvan Dincă, PDG al SRR: Digitalizare 2.0 la Radio
Naţional miercuri, 11 noiembrie 2026, 06:26

Răzvan Dincă, PDG al SRR: Digitalizare 2.0 la Radio

Senatorii și deputații au validat, în plenul reunit, propunerile pentru funcțiile de președinte – director general ai Radioului și...

Răzvan Dincă, PDG al SRR: Digitalizare 2.0 la Radio
Prosumatorii vor beneficia de compensarea lunară a energiei livrate în rețea
Naţional miercuri, 11 noiembrie 2026, 06:25

Prosumatorii vor beneficia de compensarea lunară a energiei livrate în rețea

Prosumatorii vor beneficia de compensarea lunară a energiei livrate în rețea, potrivit noii metodologii aprobate de Autoritatea Națională de...

Prosumatorii vor beneficia de compensarea lunară a energiei livrate în rețea
Nicușor Dan: Situația financiară a României trebuie privită cu calm
Naţional miercuri, 11 noiembrie 2026, 06:20

Nicușor Dan: Situația financiară a României trebuie privită cu calm

Nivelul de trai al populației a scăzut în ultimul an, iar lunile fără un executiv au însemnat pierdere de timp prețios, a recunoscut...

Nicușor Dan: Situația financiară a României trebuie privită cu calm
Radio România are un nou Consiliu de Administraţie
Naţional marți, 10 noiembrie 2026, 18:56

Radio România are un nou Consiliu de Administraţie

UPDATE – Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului României a validat noii membri ai Consiliilor de Administrație de la Radio și...

Radio România are un nou Consiliu de Administraţie
Naţional marți, 10 noiembrie 2026, 10:53

Pacienţii pot afla mai uşor unde pot beneficia de tratamente cu ajutorul unui instrument informatic lansat de CNAS

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a lansat un instrument informatic prin care pacienţii pot afla mai uşor unde pot beneficia de...

Pacienţii pot afla mai uşor unde pot beneficia de tratamente cu ajutorul unui instrument informatic lansat de CNAS
Naţional marți, 10 noiembrie 2026, 10:51

Patru medici de la Spitalul Pantelimon, trimişi în judecată pentru că au provocat decesul unor pacienţi

Patru medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de...

Patru medici de la Spitalul Pantelimon, trimişi în judecată pentru că au provocat decesul unor pacienţi
Naţional marți, 10 noiembrie 2026, 05:49

Uniunea Europeană va accelera lucrările la Centrul de Securitate Maritimă de la Marea Neagră

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis astăzi la București că Uniunea va accelera lucrările la Centrul de Securitate...

Uniunea Europeană va accelera lucrările la Centrul de Securitate Maritimă de la Marea Neagră
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 16:20

Călin Georgescu va fi plasat în arest la domiciliu, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti

UPDATE – Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu să fie plasat în arest la domiciliu...

Călin Georgescu va fi plasat în arest la domiciliu, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti