Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Publicat de Gabriela Rotaru, 27 octombrie 2026, 09:23
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ale cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
Pe Dealul Mitropoliei continuă pelerinajul la moaştele sale şi ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea.
Remus Rădulescu ne spune cine a fost Cuviosul Dimitrie: Cuviosul Dimitrie a fost un călugăr care a trăit la sud de Dunăre, în secolul al XIII-lea. Era originar din satul Basarabov, undeva lângă oraşul bulgăresc de astăzi Ruse. În tinereţe a fost cioban, dar s-a retras la un moment dat într-o mănăstire din apropiere, după ce s-a călugărit şi a ales ca şi chilie o peşteră pe malul râului Lom. Nu se ştie cât a trăit acolo, a fost găsit după moarte. Sătenii l-au descoperit printr-o minune. Călugărul s-a arătat în visul unei tinere bolnave şi i-a indicat locul unde va fi găsit. I-a spus că dacă se va atinge de trupul său, se va vindeca. Sătenii au săpat în locul indicat şi au găsit trupul întreg al Sfântului Dimitrie Basarabov. Moaştele lui au ajuns la Bucureşti în anul 1774, în timpul războiului ruso-turc. De atunci este ocrotitorul spiritual al Capitalei şi al Munteniei.
Liturghia oficiată astăzi de Patriarhul Daniel, împreună cu alţi 36 de ierarhi ortodocşi români, în aer liber, pe Dealul Patriarhiei, va fi transmisă în direct la Radio România Cultural şi Antena Satelor, începând cu ora 10:00 (Rador/ FOTO radioiasi.ro)