Producătorii de cartofi vor beneficia din nou de un sprijin din partea Ministerului Agriculturii
Publicat de Gabriela Rotaru, 9 octombrie 2026, 07:50 / actualizat: 9 octombrie 2026, 8:53
Controalele în teren pentru acordarea sprijinului destinat cultivatorilor de cartofi au fost finalizate, peste 2500 fermieri urmând să primească până la 300 de euro pe hectar, a anunţat ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, într-o postare pe o reţea de socializare.
Schema de ajutor de minimis, reluat după un an de pauză, are un buget de aproape 27 de milioane de lei.
Tánczos Barna: Producătorii de cartofi vor beneficia din nou de un sprijin din partea Ministerului Agriculturii. După o pauză de un an de zile am reluat susţinerea producătorilor de cartofi, în mod special pentru a reduce decalajele dintre cantităţile consumate în ţară şi cele produse şi a reduce importul sau aducerea din străinătate, din alte state membre ale Uniunii Europene, a unor cantităţi semnificative de cartofi. 300 euro pe hectar, peste 2500 de fermieri, peste 12.000 de hectare sprijinite. Din păcate, nu este subvenţia pe care ne-am fi dorit-o. Noi propusesem 800 sau 700 de euro pe hectar pe an, dar şi aşa este un rezultat pozitiv.
Producătorii eligibili trebuie să cultive o suprafaţă de minimum 0,3 hectare cu cartofi de consum, să obţină o producţie de cel puţin 12 tone pe hectar şi să fie înscris şi în Registrul Agricol. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)