Ascultă Radio România Iași Live

Proiectele de lege privind reducerea numărului de parlamentari

Proiectele de lege privind reducerea numărului de parlamentari

Publicat de Andreea Drilea, 9 septembrie 2026, 06:00

Proiectele de lege privind reducerea numărului de parlamentari, iniţiate de AUR şi USR, vor fi introduse pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Solicitarea a fost făcută de parlamentarii celor două partide şi aprobată de plen şi cu voturile PNL.

Deputatul AUR, Mihai Enache: Este o solicitare pe care o tot facem de ani de zile, dar am văzut, ieri, două partide care s-au arătat dispuse să punem în aplicare referendumul românilor, care au spus că parlamentul trebuie să fie compus din maxim 300 de parlamentari.

Preşedintele Comisiei juridice, social-democratul Bogdan Ciucă, a declarat că la dezbatere ar trebui să participe şi reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente, iar pentru accelerarea discuţiilor solicită ca subiectul să fie analizat în şedinţe comune.

Bogdan Ciucă: Dacă vrem să ducem la capăt acest demers, va trebui să discutăm toate comisiile împreună, să rugăm Biroul Permanent să discute cu liderii politici şi să formeze o comisie în care să se discute subiectul ăsta şi să-l tranşeze politic.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că este nevoie de o majoritate parlamentară formată în jurul unor proiecte importante şi care să fie asigurată de reprezentanţi ai fostei coaliţii de guvernare. El atrage atenţia că altfel vor exista majorităţi conjuncturale în jurul celor de la AUR.

Kelemen Hunor: Să existe un vot de învestire din partea fostei coaliţii sau măcar cel puţin din partea PNL, PSD şi UDMR. Ar trebui să ajungem la un set minimal de acord pe câteva chestiuni simple, bugetul de anul viitor, investiţiile de anul viitor, deficitul pentru anul viitor şi, bineînţeles, câteva chestiuni legate de ce a mai rămas în suspensie, chiar se poate discuta şi de Legea salarizării înainte de buget.

Declaraţie consemnată de la parlament de reporterul RRA, Iulia Gherman.

Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Ministrul Muncii: Pensiile vor fi indexate din nou din 2027
Naţional duminică, 25 octombrie 2026, 07:48

Ministrul Muncii: Pensiile vor fi indexate din nou din 2027

Pensiile vor fi indexate din nou din 2027, după doi ani în care au fost îngheţate. Ministrul muncii, Florin Manole, a anunţat că pregăteşte...

Ministrul Muncii: Pensiile vor fi indexate din nou din 2027
Termenul de plată către beneficiarii PNRR ar putea fi prelungit
Naţional sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:59

Termenul de plată către beneficiarii PNRR ar putea fi prelungit

Actualul executiv ia în calcul prelungirea termenului în care se pot face plăți către beneficiarii proiectelor PNRR, iar în context,...

Termenul de plată către beneficiarii PNRR ar putea fi prelungit
România va trece la ora de iarnă
Naţional sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:49

România va trece la ora de iarnă

România va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00. Schimbarea...

România va trece la ora de iarnă
A şasea ediţie a Forumului Tinerilor Români de Pretutindeni
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 18:35

A şasea ediţie a Forumului Tinerilor Români de Pretutindeni

Peste 150 de tineri din România şi din diaspora vor participa timp de şase zile la cea de-a şasea ediţie a Forumului Tinerilor Români de...

A şasea ediţie a Forumului Tinerilor Români de Pretutindeni
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 18:29

Grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu

Un grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu, a avut astăzi o primă şedinţă la...

Grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 18:21

Premierul Luca Niculescu, discuție cu omologul ucrainean despre securitatea la Marea Neagră

Premierul Luca Niculescu a avut, astăzi, o convorbire telefonică aprofundată cu omologul său ucrainean, cu privire la situaţia de securitate din...

Premierul Luca Niculescu, discuție cu omologul ucrainean despre securitatea la Marea Neagră
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 15:11

(UPDATE) Navă lovită de o dronă în Marea Neagră. Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei au fost aduşi în Portul Constanţa

UPDATE ora 14:50 – Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei ‘Khoryv’ au fost aduşi în Portul Constanţa cu...

(UPDATE) Navă lovită de o dronă în Marea Neagră. Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei au fost aduşi în Portul Constanţa
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 13:55

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, contestaţia depusă de DIICOT şi a decis ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu...

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne în arest preventiv