Ascultă Radio România Iași Live

După zece ani de procese, Marian Vanghelie scapă de condamnarea de 11 ani în dosarul mitei de 30 milioane euro

19 martie 2025, 13:40 / actualizat: 19 martie 2025, 17:18

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a scăpat de condamnarea de 11 ani şi 8 luni închisoare primită la instanţa de fond, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, după ce Curtea de Apel Bucureşti a dispus miercuri achitarea sau încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor.

Potrivit deciziei instanţei, Vanghelie a fost achitat pentru abuz în serviciu şi spălare de bani, iar pentru infracţiunea de luare de mită, judecătorii au constatat că faptele s-au prescris, fiind aplicate în acest sens deciziile Curţii Constituţionale şi Instanţei supreme, care au avut ca afect închiderea a peste 10.000 de dosare penale.

‘În baza art. 396 alin. 5 Cpp, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cpp, achită pe inculpatul Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (52 de acte materiale săvârşite în perioada 2007-2012). În baza art. 396 alin. (1) şi (6) Cpp, raportat la art.16 alin.(1) lit.f) Cpp, art. 154 alin.(1) lit. b) Cpp şi art. 5 Cpp, cu referire la art.155 alin. (1) Cod penal, interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr.67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art.396 alineat 5 rap. la art. 16 lit. b) teza I cu aplicarea art. 4 Cod de procedură penală, dispune achitarea inculpatului Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani’, se arată în hotărârea instanţei, care este definitivă.

Trimis în judecată în 2015 de către DNA sub acuzaţia că a primit mită în valoare de 30 milioane euro, procesul lui Vanghelie a durat aproape zece ani, perioadă în care în dosar s-au perindat 10 judecători.

Vanghelie a beneficiat de decizia Curţii Constituţionale din mai 2022 privind prescrierea faptelor, dar şi de hotărârile Instanţei supreme, care a stabilit mai întâi că decizia CCR se aplică retroactiv până în anul 2014, după care a dispus că, în cazul faptelor de corupţie, termenul de prescripţie curge nu de la data primirii mitei, ci de la data pretinderii acesteia.

De condamnări au scăpat şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar, şi anume Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie, care primise la instanţa de fond 8 ani închisoare), omul de afaceri Marin Dumitru (4 ani închisoare cu executare) şi Sorin Ştefan Ciocan (3 ani cu suspendare).

Instanţa a respins acţiunea civilă formulată de Primăria Sectorului 5, însă judecătorii au dispus confiscarea specială a sumei de 13.731.094 lei de la Marian Vanghelie.

În iulie 2015, Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.

Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un ‘comision’ de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).

Concret, foloasele necuvenite, solicitate şi primite de Vanghelie de la Marin Dumitru, au constat în predarea de sume de bani lichizi; încheierea şi executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăţi comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal; cedarea părţilor sociale şi, implicit, a patrimoniului, unei societăţi comerciale către persoane indicate de Vanghelie; transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Vanghelie; achitarea cheltuielilor prilejuite de campaniile electorale; oferirea de bunuri de valoare (ceasuri); încheierea de contracte de sponsorizare cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea susţinerii financiare a organizării unor manifestări publice aducătoare de capital electoral pentru Vanghelie; achitarea de sume de bani unor persoane care au întocmit liste cu semnături pentru susţinerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare; suportarea costurilor unor lucrări de renovare la obiective indicate de Vanghelie; suportarea costurilor de renovare a unor magazine aparţinând unei societăţi comerciale controlate de Vanghelie; achitarea costurilor aferente unor petreceri private.

Conform DNA, în vederea atribuirii acestor contracte şi pentru a facilita efectuarea plăţilor aferente acestora, Vanghelie fie nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, fie şi le-a îndeplinit în mod defectuos, vătămând drepturile patrimoniale ale Sectorului 5, prin cheltuirea ‘în mod nejustificat’ a resurselor băneşti aflate la dispoziţia unităţii administrativ-teritoriale.

Pentru ca societăţile comerciale controlate de către Marin Dumitru să dispună de resursele băneşti necesare asigurării foloaselor patrimoniale necuvenite solicitate de către Vanghelie, contractele de achiziţii publice au fost încheiate la preţuri mult superioare faţă de valoarea reală a serviciilor prestate.

În acest fel, costurile reale de execuţie a lucrărilor şi implicit valoarea efectivă a acestor lucrări au fost de cel mult 60% din valoarea contractelor.

Ca atare, prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5 este de 295.207.000 de lei, susţineau procurorii.

Potrivit acestora, o parte considerabilă din sumele de bani şi din celelalte foloase patrimoniale necuvenite primite drept mită au fost supuse unor ample operaţiuni de spălare de bani, prin circuite financiare fictive, desfăşurate de Marian Vanghelie, Mircea-Sorin Niculae, Laura Ciocan şi Sorin-Ştefan Ciocan, având rolul de a disimula produsele obiect al infracţiunilor.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog
Naţional miercuri, 7 octombrie 2026, 08:35

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, a invitat partidele parlamentare la dialog pentru formarea majorităţii şi se pregăteşte să înceapă...

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog
Secretar de stat în Min. Energiei: Preţuri record la electricitate, dacă situaţia din Orientul Mijlociu se prelungeşte
Naţional marți, 6 octombrie 2026, 15:46

Secretar de stat în Min. Energiei: Preţuri record la electricitate, dacă situaţia din Orientul Mijlociu se prelungeşte

România va fi influenţată de creşterea preţurilor la electricitate de pe piaţa europeană, unde sunt aşteptate niveluri record dacă situaţia...

Secretar de stat în Min. Energiei: Preţuri record la electricitate, dacă situaţia din Orientul Mijlociu se prelungeşte
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu
Naţional marți, 6 octombrie 2026, 12:31

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat marţi decretul privind desemnarea lui Luca-Alexandru Niculescu în calitate de candidat la funcţia de...

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu
Reacţiile pe scena politică au apărut imediat după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Naţional marți, 6 octombrie 2026, 10:39

Reacţiile pe scena politică au apărut imediat după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier

Reacţiile pe scena politică au apărut imediat după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier. Partidele au anunţat că vor...

Reacţiile pe scena politică au apărut imediat după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Naţional marți, 6 octombrie 2026, 07:52

Nicuşor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, după consultările de la Cotroceni cu toate partidele...

Nicuşor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Naţional marți, 6 octombrie 2026, 07:48

MApN: O nouă alertă aeriană în proximitatea fluvială a României

În noaptea de 5 spre 6 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat două ţinte aeriene care evoluau...

MApN: O nouă alertă aeriană în proximitatea fluvială a României
Naţional luni, 5 octombrie 2026, 21:05

Luca Niculescu, desemnat premier de către președintele Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă de consultări cu...

Luca Niculescu, desemnat premier de către președintele Nicușor Dan
Naţional luni, 5 octombrie 2026, 17:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, după consultările cu preşedintele pe tema...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier