„La Moara cu noroc”, una dintre nestematele cinematografiei româneşti

Publicat de Nicolae Tomescu, 25 ianuarie 2022, 21:00

Premiera filmului (în regia lui Victor Iliu, cu Ioana Bulcă și Constantin Codrescu în distribuție) a avut loc pe data de 26 ianuarie 1955, la Cinema „Patria” (fostul cinema „Aro”)/acolo unde fusese programată, în 1943, premiera altei capodopere românești, „O noapte furtunoasă” (regizor: Jean Georgescu)…

„Când am realizat La moara cu noroc s-a vorbit despre o influenţă a western-ului, acest gen cinematografic atât de intim legat de tradiţiile culturale şi istoria poporului american. Toate existau în nuvela pe care Slavici a scris-o cu mult înainte de afirmarea western-ului, în spiritul unui realism critic evoluat.” (Victor Iliu, 1956)

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=DzoWJL_8-qQ[/youtube]
*

Ioan Slavici, născut la Şiria (18 ianuarie 1848), în judeţul Arad, s-a stabilit, mai târziu, în Bucureşti…

Împreună cu I. L. Caragiale şi George Coşbuc, a editat revista „Vatra”. În timpul Primului Război Mondial, a colaborat la ziarele „Ziua” şi „Gazeta Bucureştilor”.

Slavici a exprimat păreri antisemite, afirmând în lucrarea sa Soll şi Haben–Chestiunea Ovreilor din România că aceştia reprezintă „o boală”, că „ar trebui aruncaţi în Dunăre”; articolele virulente scrise de Slavici împotriva evreilor, pe tot parcursul vieţii sale, l-au adus în situaţia de a fi citat, consistent, în „Raportul Final al Comisiei Internaţionale asupra Holocaustului în România” (coordonat de Elie Wiesel, în 2004), ca „sursă principală a antisemitismului hiper-violent” din anii ’30-’40 ai secolului al XX-lea; alături de Slavici, au fost menţionaţi şi alţi scriitori iconici ai secolului XIX românesc, precum Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, B.P. Haşdeu, filosoful Vasile Conta şi istoricul Nicolae Iorga…

Din cauza diverselor puncte de vedere politice exprimate în publicaţii (de-a lungul timpului), Ioan Slavici a fost un „abonat” al închisorilor epocii, fapt reflectat chiar într-o lucrare memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în 1921. Austro-ungarii îl considerau „spion al românilor” în Transilvania; mai târziu, Slavici „devine un spion al germanilor în România”/astfel era „gratulat” de autorităţi, din cauza convingerilor sale; critica autorităţile maghiare, dar era ataşat de împăratul austriac; susţinător al lui Carol I, care dorea o alianţă cu Puterile Centrale, Slavici se situa împotriva alianţei cu ruşii… Obosit şi persecutat, în 1925, Slavici  s-a refugiat la fiică (aceasta trăia în Panciu-Vrancea, aducându-i aminte de Şiria lui natală).

La 17 august 1925, scriitorul a plecat din viaţa cunoscută, fiind înmormântat la Schitul „Brazi”…

Ne-a lăsat moștenire Mara (1906), Din 2 lumi, Cel din urmă Armaș (1923), Din bătrâni (1902), Corbei, Din păcat în păcat, Moara cu noroc; nuvelele Popa Tanda, Scormon, Gura satului, Budulea Taichii, Comoara, O viață pierdută, Vatra părăsită, O jertfă vieții, Pădureanca, Crucile roșii, La crucea din sat, Spiru Călin; teatru – Bogdan Vodă, Gaspar Graziani (1888), Toane (1874); povești – Doi feți cu stea în frunte, Păcală în satul lui, Spaima zmeilor, Rodul tainic, Zâna Zorilor, Ileana cea șireată,  Florița din codru, Ioanea mamei, Petrea prostul, Limir-Împărat, Băiet sărac, Împăratul șerpilor, Doi frați buni, Băiat sărac și horopsit, Nărodul curții, Negru împărat, Peștele pe brazdă, Stan Bolovan, Boierul și Păcală; memorii – Fapta omenească. Scrisori adresate unui tânăr (1888-1889), Închisorile mele (1921), Amintiri (1924), Lumea prin care am trecut (1926, postum)…