Ascultă Radio România Iași Live

Ponta: Ministrul Transporturilor va prezenta Parlamentului noul Master-Plan de transport […] autostrada Iaşi – Târgu Mureş este prevăzută în document

Publicat de Lucian Bălănuţă, 2 februarie 2015, 20:00

Ministrul Transporturilor va prezenta Parlamentului noul Master-Plan de transport, a anunţat luni premierul Victor Ponta, în plenul Camerei Deputaţilor.

‘Ministrul Transporturilor va prezenta comisiilor reunite, şi dacă dvs. doriţi şi plenului, noul Master Plan de transport. Pentru prima dată România are un Master Plan întocmit în baza criteriilor de finanţare acceptate de Comisia Europeană, iar dezbaterea şi adoptarea acestui Master Plan, fără de care nu se poate aproba programul operaţional infrastructură mare, reprezintă pentru prima dată pentru România un cadru predictibil de dezvoltare a infrastructurii. Vreau să fac un apel special către toţi parlamentarii care reprezintă diverse regiuni, înţeleg în totalitate obligaţia faţă de alegători şi interesul public, dar vreau să studiaţi şi Master Planul. Dacă l-ar fi studiat colegii noştri din Iaşi ar fi văzut ca autostrada Iaşi – Târgu Mureş este prevăzută în Master Plan, dacă l-ar fi studiat colegii de la Timiş, ar fi văzut că este centura Timişoarei prevăzută în Master Plan, la fel ca şi autostrada Sibiu – Piteşti. Vă rog pe toţi parlamentarii să întrebe Ministerul Transporturilor pentru a se lămuri, în aşa fel încât dezbaterile politice sau politicianiste pe care le-am văzut să aibă un răspuns tehnic care cred că răspunde aşteptărilor în primul rând ale alegătorilor’, a afirmat premierul.

În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, Victor Ponta a arătat că anul 2015 este un an special, ultimul din exerciţiul 2007 – 2013 şi primul din noul cadru financiar. De aceea, a adăugat el, Guvernul va propune Parlamentului toate actele normative necesare pentru ca finalizarea cadrului anterior să poată să-şi atingă obiectivele şi pentru ca Romania să intre în noul cadru financiar mult mai bine pregătită.

Pentru Guvern, un rol special îl va avea pachetul legislativ referitor la achiziţiile publice.

‘Sunt absolut convins că toţi cei prezenţi azi aici ştiu foarte bine cât de multe inadvertenţe sunt în domeniul achiziţiilor publice, cât de mult durează toate procedurile în special în ceea ce priveşte investiţiile. Şi cred că fiecare deputat are cel puţin un caz din propriul colegiu cu proceduri începute în urmă cu un an, doi, trei, şi care se află încă pe rolul CNSC, fie pe rolul Curţii de apel, fie la autoritatea contractantă. Pachetul legislativ va cuprinde toate normele care au fost adoptate la nivel de directivă europeană şi vreau şi vă rog să ne sprijiniţi în implementarea cât mai rapidă a acestor norme, pentru a avea un sistem de achiziţii publice transparent şi eficient în mod special în ceea ce priveşte sistemul de prevenire şi combatere a conflictelor de interese. După cum ştiţi, am adoptat actele normative necesare. Dacă se va putea, acestea vor fi incluse in noua legislaţie privind conflictele de interese în aşa fel încât să avem un cadru foarte clar şi eficient de combatere a acestora’, a detaliat premierul.

În ceea ce priveşte domeniul agriculturii, Victor Ponta a anunţat că Guvernul va transmite către Parlament toate actele normative necesare pentru implementarea principiilor noii politici agricole comune şi implementarea programului naţional de dezvoltare rurală 2014- 2020 cu referire la continuarea proiectelor de creştere a subvenţiilor de dezvoltare a irigaţiilor şi de sprijinire a sectoarelor speciale, aşa cum este agricultura bio şi celelalte domenii în care România poate performa.

Un alt subiect special care se va afla pe masa Parlamentului se va referi la taxarea resurselor, legea redevenţelor.

‘Într-un context internaţional extrem de complicat (…), România are nevoie de o legislaţie predictibilă şi inteligentă în acelaşi timp, care să aibă ca prim scop încurajarea investiţiilor în domeniul resurselor naturale şi evident obţinerea cât mai multor resurse la bugetul de stat. Dar investiţii pe termen lung înseamnă atingerea obiectivului fundamental – independenţa energetică. (…) Vreau să încurajăm prin noul proiect legislativ investiţiile pe termen lung care să permită României să-şi folosească resursele naturale, în special din domeniul energiei, şi mă refer în special la investiţiile de conectare a României cu Republica Moldova şi cu ceilalţi vecini ai noştri. În directă conexiune cu legislaţia privind resursele naturale vom propune toate actele normative adoptate recent pe plan european referitoare la protecţia mediului şi la implementarea celor mai înalte standarde, cu rugămintea către Camera Deputaţilor să ia o decizie referitoare la un act normativ pe care îl aşteaptă foarte mulţi cetăţeni, şi anume Codul silvic’, a spus Ponta.

El a mai anunţat că Guvernul va transmite către Parlament Legea minelor, ‘un proiect mult aşteptat şi mult întârziat, din motive de dezbatere politică’.

Totodată, Guvernul va transmite Parlamentului informări şi proiectele legislative referitoare la participarea României la dezvoltarea pe plan european. ‘Mă refer în special la sprijinul pe care Guvernul României îl acordă proiectului Uniunii Energetice Europene şi la modificările legislative pentru accesarea planului de investiţii Junker. (…) În egală măsură, dezvoltarea relaţiilor economice cu SUA, în baza foii de parcurs stabilită cu Departamentul Comerţului, reprezintă o prioritate şi, în măsura în care nefiind vorba de o ţară care se supune legislaţiei UE, va fi nevoie de modificări legislative, în special pentru explorările off-shore Guvernul va propune Parlamentului aceste modificări’, a anunţat prim-ministrul.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 07:05

Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţiei...

Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului
Sesizare la Curtea Constituţională privind concediul medical
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 07:01

Sesizare la Curtea Constituţională privind concediul medical

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu măsura adoptată de executiv potrivit căreia, de la 1 februarie, prima zi...

Sesizare la Curtea Constituţională privind concediul medical
Programul „Tomata” continuă şi în 2026
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:56

Programul „Tomata” continuă şi în 2026

Programul „Tomata” continuă şi anul acesta, iar legumicultorii se pot înscrie până pe data de 15 aprilie la Direcţiile agricole....

Programul „Tomata” continuă şi în 2026
Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:55

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans pe 6 februarie, în contextul în care data obişnuită de plată, 8 februarie, este...

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta
Naţional marți, 3 februarie 2026, 12:40

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate prin lansarea a şapte programe dedicate, inclusiv pentru resurse minerale şi materii prime critice,...

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate
Naţional marți, 3 februarie 2026, 07:45

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a primit votul de încredere al conducerii partidului

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a primit votul de încredere al conducerii partidului, la capătul unei şedinţe importante şi pe alocuri tensionate a...

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a primit votul de încredere al conducerii partidului
Naţional marți, 3 februarie 2026, 06:08

Senatul a adoptat proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului

Senatul a adoptat cu majoritate de voturi proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului. Unul dintre iniţiatori, deputatul PNL...

Senatul a adoptat proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului
Naţional luni, 2 februarie 2026, 10:34

Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe mai multe artere rutiere

Se circulă în condiţii de iarnă pe autostrăzile A1 şi A2 şi pe drumurile din 15 judeţe. A nins consistent, începând de aseară, în...

Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe mai multe artere rutiere