Agapia, o formă prescurtată a religiei ortodoxe
Publicat de Nicolae Tomescu, 26 august 2020, 13:31 / actualizat: 26 august 2020, 14:40
Agapia mi s-a revelat prin istorie, lumină și culoare, făcându-mă părtaș la emoția autentică…
Creația se hrănește din harul de a se tălmăci pe sine. Energia vitală a Agapiei străbate orice călător, îl răvășește chiar…
Cred că am scris, printre altele, pentru a strânge, la un loc, destine, lumea accesibilă și deschisă a strămoșilor (nu condiția lor de prizonieri ai perspectivelor imprecise). Cine se lipsește, cu totul, de ascendenții săi leapădă și mitologia, un palpit imemorial care face să tresară – să răzbată la suprafață – chipuri, gesturi, cultura, ritualuri, obiceiuri…
Dacă Mănăstirea Văratec se află așezată în inima Moldovei (așa cum afirmau documentele vechi), loc de popas pentru multe personalități ale vremii, Mănăstirea Agapia a constituit loc de refugiu pentru săracii care ajungeau pe meleaguri. Datorită adăposturilor croite de natură, aici și-au petrecut viața mulți pustnici, care au dat nume unor locuri – așa cum este poiana „Serghia” sau „Pahomia”, „Eufrosin” sau „Sihăstria”. Datele păstrate de Agapia arată evoluția întregii zone. Începând cu anii 1527-1546, sunt documente care atestă ridicarea „Agapiei vechi” de Petru Rareș[1]. După încercările din secolul al XVII-lea[2], Agapia a avut de suferit, fiind prădată și arsă[3] pe timpul ,,Eteriei”…
Atunci când rostim Agapia, nu putem să rătăcim amintirea lui Nicolae Grigorescu; poate că nimeni altul nu ar fi reușit mai bine decât el să surprindă, atât de plastic și de expresiv, lecția probității religioase. M-au atins câteva sonorități sculpturale[4], dar totul nu găsea relevanță în fața mesajului care se degaja din epicul închipuirii artistului român; în pictură izvorăște cântec de heruvimi, chiar dacă – în afara bisericii – siluete păduroase orânduiesc ceva obișnuit. Între 1859-1862, mănăstirea a fost reparată și pictată de Nicolae Grigorescu. Faptul că, în multe documente[5] abundă referiri atât la sat cat și la locuitorii săi, trădează ,,silueta” Agapiei – devenită așezare în strânsă legătură cu mănăstirea și care își va păstra importanța între satele țării, prin faima lăcașului de cult…
[1] Și nu de Petru Șchiopul – așa cum specifică alte surse…
[2] Mănăstirile Agapia și Văratec au fost expuse năvălirii barbarilor și turcilor. În Viața Lui Cantemir, Ion Neculce arăta că, între 1689-1693, când au năvălit leșii în țară, ei lăsau, la întoarcere, oști în cetatea Neamț, Secu, Agapia și Hangu…
[3] După cum ne spune inscripția existentă chiar deasupra ușii bisericii mari din mănăstire…
[4] Se spune că, în vremea bătrânei Helade, prin zori, cântau statuile de pe țărmurile Mării Egee, mângâiate de razele Soarelui…
[5] Zona încântătoare a atras multe personalități, regăsindu-se prin fereastra limpede deschisă de operele clasicilor literaturii noastre: Delavrancea, Vlahuță, Caragiale, Hașdeu (cu fiica sa, Iulia), frații Alexandru și lonel Teodoreanu, Garabet lbraileanu, Cezar Petrescu, Alexandru Philippide. Casele în care au locuit se află, și astăzi, la adăpost în Mănăstirea Agapia…
***
Urmează:
