Rainer Maria Rilke: „Toţi care Te caută Te încearcă“…
Publicat de Nicolae Tomescu, 28 decembrie 2021, 19:05
Rainer Maria Rilke rămâne unul dintre cei mai sensibili poeți care au scris în limba germană, unul dintre cei mai importanți ai secolului al XX-lea…
Născut în Praga (4 decembrie 1875), cetățean austriac până la 42 de ani, petrecându-și o mare parte din viață în Germania, Franța și Elveția, cu multe călătorii în întreaga lume (Spania, Belgia, Olanda, Italia, Danemarca, Suedia, Rusia, Africa de Nord ș.a.), toate experiențele i-au îmbogățit și desăvârșit stilul liric…
„În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea
şi-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca oricum.
Împrejurul lui Dumnezeu, turn străvechi, zbor mereu,
de mii de ani tot zbor fără-ncetare;
şi nu ştiu încă bine ce sunt:
o vijelie, un vultur, ori un cântec mare.“
„Cel mai citit poet de limbă germană, după Goethe“ (așa îl denumește Dumitru Marian, în prefața volumului de poezii Cartea imaginilor), Rilke a scris 12 volume de poezii publicate în timpul vieții, la care se adaugă 6 postume, dar și povestiri, un roman, studii privitoare la artă și cultură; a impresionat, inclusiv prin mulțimea scrisorilor adunate în peste 40 de volume de corespondență, precum și prin cele câteva zeci de mii de recenzii, cronici, traduceri în germană (îndeosebi din limbile franceză, portugheză, italiană, rusă)…
„Și noaptea vine cu podoabe
pe tivu-albastrului veșmânt; –
cu mâini ca de madonă, slabe,
un vis ea îmi oferă bland.
Apoi de datorie-și cată
lin prin oraș cu pas firav,
și-și ia, ca pentru vis răsplată,
un suflet de copil bolnav.“ („Visuri“)
Până la vârsta de șase ani, Rilke fusese crescut precum o fată (din cauza caracterului dominant al mamei), fotografiile sale timpurii arătându-ni-l cu părul lung și îmbrăcat cu rochiță… La presiunea tatălui (care cunoscuse eșecul), tânărul înzestrat pentru poezie și desen a urmat, din 1885, cursurile unei instituții de învățământ militar cu profil real (Școala de cadeți din Sankt Pölten) necesare carierei de ofițer; l-au traumatizat exigențele instrucției cazone și experiența unei societăți exclusiv masculine… Destul de neajutorat în viață, a avut nevoie de femei-mamă /cazul Lou Andreas-Salomé/, deopotrivă de legături amoroase năvalnice /cazul pictoriței Lou Albert-Lasard/ și de căsătoria cu sculptorița Clara Westhoff… A fost copleșit, o perioadă îndelungată, de griji materiale…
„În bani, poporul le zdrobeşte
căci banul lumea stăpâneşte,
în noi maşini sunt modelate
voinţei lor îngenuncheate;
dar de noroc, ei nu au parte.“
Potrivit unei „legende“, trandafirul, floarea preferată a lui Rilke, ar fi grăbit moartea geniului; o înțepătură, pricinuită de un spin, i-ar fi declanșat o septicemie fatală; diagnosticul oficial al medicilor a fost… „leucemie“;
„Un singur trandafir – toți trandafirii
chiar și acesta; de-neînlocuitul
în sine și în șir desăvârșitul
spunându-ne întregul mers al firii.
Pricepi astfel speranțele și drumul
și clipele fugare de-ncântare,
ce-nchipuie continua plecare
când lunecăm ușor ca fumul.“ („Trandafirii VI“)
Rilke intra în veșnicie, de la 29 decembrie 1926 (sanatoriul „Valmont sur Territet“/lângă Montreux/ fiind ultima scurtătură a vieții pământești, înmormântarea trupului având loc pe 2 ianuarie 1927, în cimitirul din Raron/Cantonul Wallis)…
„Mare e moartea
peste măsură.
Suntem ai ei
cu râsul în gură.
Când, arzătoare, viaţa
ne-o credem în toi,
moartea, în miezul fiinţei,
plânge în noi.“
(„Epilog“)
