Radio Iași ’78. Sărbătoare, nu festivism…

Publicat de Nicolae Tomescu, 31 octombrie 2019, 12:53 / actualizat: 3 august 2021, 9:29

La 2 noiembrie 1941, răsunau – pentru prima dată în eter – cuvintele „Aici Radio Moldova”. Înzestrarea societăţii româneşti cu acest mijloc de propagandă poate fi interpretată şi în sensul următor: Nu numai peste meleagurile dintre Prut şi Bug, ci până departe, spre Soare-Răsare, până la hotarul culturii germane, etericele unde ale radioului ieşean au dus pe aripile lor graiul, gândurile, simţămintele româneşti.

În 1944, a amuţit „vocea destinată scopului”.

În 1956, la 1 mai, era revigorată, sub denumirea Radio Iaşi (funcţionând ca studio teritorial, fără personalitate juridică, în cuprinsul Radiodifuziunii Române). Vreau să cred că a însemnat/înseamnă vocea autorizată a Moldovei, salvarea de la uitare a unor clipe fără egal, gesturi şi trăiri, sincerităţi debordante, oameni născuţi pentru a se dărui. Vreau să cred că fiecare zi presupunea/presupune râvnă, responsabilitate, un uriaş efort de voinţă. Trag speranţa că, de fiecare dată, Radio Iaşi a renăscut din propria-i cenuşă, că vocea i-a fost auzită/este auzită, tot mai clar şi mai folositor… 

Între 1984 şi 22 decembrie 1989, regimul Ceauşescu i-a anulat dreptul de a emite, precum în cazul celorlalte posturi teritoriale.

Ce se întâmplă astăzi? Din punctul meu de vedere, efectul imediat al centralismului decizional privește fuga de responsabilitate; prin intermediul reglementării procedurale, se creează o birocraţie nefuncţională a avizelor; dincolo de pragul abject (strivirea autonomiei teritoriale), centralizarea devine butaforică, se încurcă în propria birocraţie; totul se transformă într-o capcană birocratică (care probează diluarea responsabilităţii în luarea deciziilor). Tot atât de adevărat, politicul preferă să controleze orice mișcare /vezi și „Publishing House” – Nicolae Tomescu; 6 zile, câte o întrebare pe zi (VI)/, absența încrederii reprezintă una dintre principalele lui trăsături; loialitatea se substituie competenţei, de aici leadership-ul cvasi-centralizator, în care „vârful” pare să fie garanţia normalităţii. Dar nu este, nici pe departe…

*

Oamenii cu un scop în viață sunt mai puternici decât orice grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă…

Oricât de mare ar fi uitarea, cel care desăvârșește imaginea este timpul…

Singura cale de a ieși în afara timpului o reprezintă munca și arta de a ști ce să faci…

Cei care văd, știu…

dr. Nicolae Tomescu

redactor-șef