Stalin: „Nu am încredere în nimeni, nici măcar în mine”

Publicat de Nicolae Tomescu, 5 martie 2020, 08:05

Iosif Vissarionovici Djugaşvili, supranumit „Stalin”, s-a născut[1] în oraşul georgian Gori, Tiflis Governorate, din Imperiul Ţarist…

Scund[2], cu o constituţie fragilă[3], introvertit[4], practicând aşa-numita virtute a tăcerii[5], rezervat, rece[6], răzbunător  şi ranchiunos[7], intolerant[8], lipsit de empatie[9], nu se va încrede nici­odată în nimeni (convins fiind că în spatele acţiunilor, a „uralelor”, a cuvintelor „măgulitoare”, domnește minciuna, chiar şi atunci când ele vin din partea celor mai fideli colaboratori)…

Până să ajungă președintele Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și o figură centrală a lumii comuniste[10], a fost bolşevicul obscur[11] şi itinerant[12], chiar delincvent[13], propagandistul Partidului Comunist[14], redactorul ziarului „Pravda”[15], numit, după revoluţia din 25 Octombrie/7 noiembrie 1917, „comisar al Poporului pentru Naţionalităţi”, „comisar al Poporului pentru Inspecţia Muncitorească şi Țărănească”[16], membru în „Comitetul Executiv Central Panrus” și secretar[17] al Comitetului Central al Partidului Comunist…

Dacă ar fi să-i credem destăinuirile (în sens de fapte tăinuite, nedescoperite sau informații disparate), ar fi „suferit” din cauza morţii primei soţii[18]. După 12 ani de la moartea acesteia, Stalin s-a agăţat de Nadejda (fiica lui Serghei Alliluiev, un revoluţionar în a cărui casă se refugiase în anii anteriori revoluţiei), mai tânără cu 23 de ani decât el; chiar şi căsătoriţi (cu doi copii – Vasili şi Svetlana[19]), au avut o relație agitată, încărcată de gelozii reciproce[20] şi de reproşuri, deşi Nadejda (înscrisă în Partidul Bolşevic) a părut că-şi adoră soţul[21]…

Stalin a murit (la vârsta de 73 de ani) în Kuntsevo Dacha, după un dineu întins pe durata întregii nopţi[22], alături de ministrul de interne Lavrenti Beria şi viitorii premieri Gheorghi Malenkov, Nicolai Bulganin şi Nikita Hruşciov[23]; a suferit, după cele mai multe probabilităţi[24], un atac cerebral; sfârşea omul pentru care nu ar trebui să existe iertare.

[1] Data naşterii lui Stalin constituie o enigmă (la începutul „carierei” de revoluţionar, renegându-și ziua oficială a nașterii, şi-a „fixat” o alta, motivele alegerii sale rămânând necunoscute)… A fost al patrulea copil al unei familii sărace (primii trei fraţi au murit la vârste fragede), fiul Ekaterinei Gheorghievna (cunoscută drept Keke) şi al cizmarului Vissarion Ivanovici; tatăl și bunicul lui Stalin erau țărani, au practicat, din tată în fiu, meseria amintită; şi-a petrecut copilăria printre țăranii georgieni și tătari din Gori; Stalin a rămas orfan de tată la vârsta de 11 ani (niciun regret, câtă vreme putem scrie despre o persoană violentă, suferind de alcoolism, brutală şi absentă din viaţa fiului), mama a adunat 76 perioade de timp cuprinzând 12 luni, într-o casă modestă, păstrându-şi credinţa; îşi iubea diabolicul fiu rămas în viaţă (a dorit să-l vadă preot, manifestându-şi regretul că nu a absolvit „Seminarul” din Tbilisi/Stalin hotărâse să nu se prezinte la examene, fiind exmatriculat; mama sa a susţinut, până la moarte, că Stalin s-a retras din „motive de sănătate”, dar, în dosarele seminarului, există notificarea „exmatriculat pentru absenţe de la cursuri – motive necunoscute”; se poate vorbi şi despre implicarea acestuia în mişcarea georgiană de rezistenţă împotriva controlului ţarist)….

[2] 1,62 metri…

[3] Se pare că ar fi avut şi virusul tuberculozei… Oricum, Stalin s-a născut cu anumite malformaţii: două degete de la piciorul drept erau lipite, iar braţul stâng ar fi fost mai scurt decât cel drept; la şapte ani a cunoscut vărsatul de vânt (care i-a lăsat semne permanente pe faţă)…

[4] În singura discuţie publică la care a participat, Ekaterina Gheorghievna l-a descris pe Stalin prin următoarele cuvinte: „A fost întotdeauna un copil bun, niciodată nu am avut motive să-l pedepsesc. Învăţa sârguincios, tot timpul îl vedeai citind şi discutând, încerca să înţeleagă tot. A mers la şcoală de la vârsta de opt ani”… Versiunea mamei este contrazisă, oarecum, de fapte: Stalin a rămas repetent de două ori, reușind să încheie primul ciclu şcolar la vârsta de 16 ani (nu la 14, cum ar fi trebuit); promovând, totuși, examenul de admitere, se înscria la „Seminarul Superior de Teologie Ortodoxă” din Tbilisi…

[5] „Capacitatea as­cultării” de o manieră falsă (aşteptând, de fapt, ca ceilalţi să-și exprime opiniile şi sentimen­tele)… Mai este şi faptul că a dezvoltat o înclinaţie spre solitudine, fiind, din fire, taciturn; ajunsese „să se închidă” ore întregi pentru a studia cărţi permise de autorităţile bisericeşti; a scris, în georgiană, poezii pe teme romantice şi convenţionale; mediul închis al seminarului era îndepărtat şi imun la ideile revoluţionare care se răspândeau în Rusia ţaristă…

[6] Disciplina interioară şi autocontrolul asupra sentimentelor şi reacţiilor au devenit regula de viaţă prin care Stalin a obţinut eliminarea tuturor adversarilor politici. Fiica lui, Svetlana, scria: „Tata era exact opusul … nu era nici înfocat, nici deschis, nici emotiv, nici sentimental”…

[7] Opozanţii şi liderii politici care se plasau pe coordonatele anti-Stalin, erau arestaţi de NKVD/ poliția secretă (după ce s-a folosit de organizaţie, a început epurările şi aici), finalmente executaţi; „crimele politice” s-au aplicat şi asupra Armatei Roşii…

[8] Crimele săvârşite din ordinul lui Stalin poartă denumirea de „Marea Epurare” sau „Marea Teroare”; s-a acţionat sub trei forme – Gulagul, deportările în masă şi execuţiile sumare; erau asasinaţi oameni influenţi, din rândurile Partidului Comunist, acuzaţi de sabotaj, terorism, trădare; teroarea a fost extinsă, după cum scriam, şi în zona militară, în alte sectoare ale societăţii civile sovietice; condamnații erau trimiși în Lagăre de Muncă „Gulag”, iar „cei mai puţin importanţi” erau exilaţi; au fost deportate milioane de oameni aprţinând minorităţilor etnice…

[9] Inclusiv faţă de cei mai apropiaţi prieteni şi în raport cu rudele… Ce să mai spunem despre industrializarea forţată, care a presupus mutarea unor oameni în regiuni îndepărtate şi neprimitoare ale U.R.S.S., bogate în materii prime necesare dezvoltării marilor centre industriale, oamenii fiind nevoiţi să-şi părăsească locurile natale?

[10] S-a scris, în atâtea împrejurări, despre influenţa lui Stalin asupra Europei de Est – păstrată până la sfârşitul vieţii sale; doar Iugos­lavia a vrut să desfidă controlul sovietic; celelalte ţări au devenit state-satelit; Stalin şi-a consolidat autoritatea asupra lor, încura­jând epurările/„metodă” favorită şi eficientă/…

[11] O parte din biografia găsită, după începutul revoluţiei ruse, la departamentul moscovit al poliţiei, priveşte bolşevicul obscur (la acea vreme): „Djugaşvili, I.V., ţăran din ţinutul şi din districtul Tbilisi, satul Didi-Lilo, ortodox, contabil.”

[12] Discuţia despre viaţa de clandestin, sub pseudonimul revoluţionar „Koba”, rezidă în faptul că nu avea domiciliu fix, dormea şi mânca pe la prieteni, dădea lecţii particulare, trăia de pe o zi pe alta muncind ca agent itinerant, mai întâi al grupului social-democrat de la Tbilisi, apoi al facţiunii sale bolşevice…

[13] Aşa-numitele activităţi de strângere de fonduri pentru bolşevici presupuneau jafuri asupra unor bănci sau trenuri/din perspectiva autorităţilor, Stalin era un „bandit georgian”…

[14] Stalin s-a înscris în Partidul Social Democrat al Muncii; a sprijinit organizarea rezistenţei împotriva ţarismului; arestat pentru organizarea unei greve, petrecând un an şi jumătate în închisoare, era deportat în Siberia; a evadat şi a continuat să organizeze greve şi demonstraţii în Tiflis; în următorii ani, a fost arestat de patru ori, reuşind de fiecare dată să evadeze… De notat şi rolul jucat de hazard în viaţă, în istoria omenirii: Stalin a intrat pe scena politică din pură întâmplare/se afla, împreună cu un grup numeros de exilaţi politici, la o vizită medicală pentru înrolare la Krasnoiarsk, atuci când regimul ţarist intrase în descompunere (odată cu Revoluţia din Februarie 1917, a pornit, imediat, către Sankt Petersburg)…

[15] Stalin se mutase la Sankt Petersburg, devenind editor la publicația „Pravda”; arestat din nou şi exilat pe viaţă în Siberia, s-a întors după abdicarea ţarului Nicolae al II-lea, reluându-şi postul de editor; a publicat un articol prin care respingea noul guvern provizoriu, numindu-l „contrarevoluționar” pe premierul Alexander Kerensky şi îndemnându-i pe ţărani să se revolte… Mai târziu, culmea cinismului, în vederea înăbuşirii rezistenţei ţăranilor faţă de procesul colectivizării, Stalin a decretat „lichidarea culacilor ca clasă”/deportarea, în Siberia sau în Kazakhstan, a milioane de ţărani şi a famililor acestora, în aşa-numitele „colonii de reeducare prin muncă”…

[16] A fost şi director al „Inspectoratului Muncitoresc comunist-bolşevic”; în respectiva calitate politică, supraveghea activitatea tuturor departamentelor guvernamentale. Stalin a devenit o verigă indispensabilă în lanţul constituit de Partidul Comunist şi conducerea guvernamentală sovietică; funcţiile i-au oferit posibilitatea de a numi funcţionari oficiali în partid şi guvern; s-a folosit de autoritatea sa pentru a-şi plasa susţinători fideli în poziţii importante…

[17] Stalin a fost ales Secretar General al Comitetului Central al Partidului Comunist la Congresul al XI-lea al partidului; devenea, astfel, „omul de legătură”, cu acces la dosarele personale ale tuturor membrilor de partid; era responsabil de înregistrarea şi transmiterea politicii partidului, funcţia dovedindu-se esenţială pentru preluarea puterii, garantându-i controlul absolut asupra nomenclaturii şi asupra cadrelor de partid: a profitat pentru a-şi pune la punct un eşafodaj în lupta pentru putere (declanşată în ultimul al vieţii lui Lenin/la 3 aprilie 1922 Stalin îi succede lui Vladimir Ilici Lenin la conducerea Rusiei Sovietice); Stalin s-a situat pe o poziţie centrală între cei consideraţi principalii prota­gonişti/Troţki, Zinoviev şi Kamenev/; poziţia sa a devenit una sigură, având grijă să înlă­ture orice opoziţie (la nivelul partidului, în rândurile popu­laţiei)…

[18] Lui Iremaşvili (un fel de „confesor” fără sutană)  i-ar fi mărturisit: „Creatura asta îmi îndulcea inima de piatră; ea a murit şi, odată cu ea, ultimele mele sentimente de tandreţe faţă de oameni”; Iakov, fiul lor, a fost crescut de familia soţiei; Stalin l-a detestat, nu l-a privit ca pe un fiu; Iakov a murit, ca prizonier, în lagărul de la Sachsenhausen, aruncându-se într-un gard de sârmă ghimpată…

[19] Cei doi copii au rămas în grija guvernantelor şi a administratorilor casei/după moartea mamei; Vasili a căzut în patima alcoolului; iniţial, Svetlana s-a bucurat de atenţia lui Stalin; relaţia lor a devenit „stană de piatră”, odată cu amestecul dictatorului în alegerile sentimentale ale fiicei sale; ambii copii îl vor renega (după 1953)…

[20] Nadejda s-a sinucis, gelozia fiind, se pare, catalizatorul; oficial s-a vorbit despre un atac de apendicită….

[21] Îl „venera”, încă din copilărie…

[22](de fapt, patru zile mai târziu)…

[23] Cu o oră şi 10 minute înainte de declararea morţii oficiale a lui Stalin (5 martie 1953), Lavrenti Beria, Nikolai Bulganin, Gheorghi Malenkov, Nikita Hruşciov au hotărât să împartă puterea; cum altfel s-ar explica protocolul secret al şedinţei comune a Plenarei CC al PCUS, al Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. şi al Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S.?

[24] Rapoartele secrete ale medicilor care l-au văzut în ultimele zile de viaţă arată că aceştia l-au tratat pentru o intoxicare cu un fel de cocktail de otrăvuri (anterior, medicul personal al lui Stalin se implicase într-un complot, fiind arestat și torturat); un grup de cercetători ruşi şi americani a enunţat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva şobolanilor (provoacă fluidizarea sângelui, hemoragii şi atacuri cerebrale); cum acest tip de otravă este insipid, varianta poate fi trecută în categoria celor plauzibile; certitudinea ar apărea doar dacă s-ar face autopsia cadavrului…