Violonistul ieşean Adrian Berescu şi-a pierdut viaţa în urma unui grav accident de motocicletă

Publicat de Iuliana Bubuianu, 19 august 2011, 12:34 / actualizat: 1 septembrie 2014, 12:39

Adrian Berescu, prim violonist al Cvartetului „Ad Libitum“, în vârstă de 42 de ani, a decedat în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost implicat într-un accident rutier. A suferit multiple leziuni, în special la cap, fiind în stare foarte gravă. A fost transportat de urgență la spitalul din Făgăraş, dar medicii nu i-au mai putut salva viaţa. Vineri, la ora 11:25, prietenii violonistului Adrian Berescu au aprins lumânări în faţa Casei de Cultură a Studenţilor, unde pasionaţii de motociclete se întâlneau frecvent. Sâmbătă, în jurul orei 02:00 dimineaţa, a fost adus la Iaşi şi depus la Capela Cimitirului Eternitate.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=TMCQeicL-xg[/youtube]

In memoriam Adrian Berescu
8 august 1969 – 18 august 2011

Vestea dispariţiei lui Adrian Berescu a lovit fulgerător lumea muzicală ieşeană. Dispariţia sa este sfâşietoare şi încheie o întreagă epocă în care cvartetul Ad libitum a oferit publicului din Iaşi, din ţară şi din majoritatea capitalelor europene concertele sale uluitoare, care transformau lucrările interpretate în altceva decât fuseseră auzite înaintea lor, le dădea un suflu nou, cald, pasional, viu, sensibil şi absolut logic, născut dintr-o citire personală a partiturilor cunoscute… În Ad libitum pulsa deja stilul de interpretare al anilor şi deceniilor care vin…

Pe parcursul ciclului de concerte Haydn-Mozart-Bartok, mai precis în martie 2011, scriam un articol în revista Cronica, al cărui început îmi sună astăzi cutremurător.

„Omul nu e mai puternic decât destinul pentru că ar şti ce îl aşteaptă în viaţă. E minunat însă atunci când face alegerile potrivite propriului său adevăr.” Continuarea era: „Intuiţie, întâmplare, destin ? Cum să numim formarea cvartetului Ad libitum, în urmă cu 22 de ani, de către tinerii care erau atunci studenţi şi colegi ?”

Fragmentul dedicat lui Adi, pe care îl numeam “Un prinţ al cvartetelor româneşti”, spune prea puţin despre strălucirea pe care o împrăştia cu atâta eleganţă primul violonist, despre frumuseţea lui spirituală dar şi fizică, despre felul de a fi rebel şi nonconformist, felul lui de a trăi totul cu maximă intensitate, despre pasiunea pentru motor care mi se părea cumplit de riscantă… Şi acum mă întreb, oare această pasiune este atât de acaparantă încât nu te poate nimeni şi nimic convinge să renunţi la ea ?…

„…ideea mea de prinţ e legată şi de particularităţi mai excentrice, iar la Adrian există una arhicunoscută: pasiunea lui pentru motoare, materializată în existenţa faimoasei motociclete (vai, câtă ignoranţă, ştiu doar că e una din mărcile cele mai cunoscute din lume, dar n-aş putea să spun care…), casca lui cu coamă neagră făcută din peria unei mături, cu care un alt faimos excentric al baghetei româneşti de data aceasta – Ilarion Ionescu-Galaţi a şi intrat o dată pe scenă, toate acestea plus poate şi altele… Dar trebuie să ştiţi că asta e doar suprafaţa, pentru că altfel, Adrian e un om extraordinar, despre care colegii lui spun că sare oricând în ajutorul celorlalţi şi vine cu punctualitate la orice oră atunci când e vorba de repetiţii… Născut la Iaşi în 1969, absolvent al Liceului de Artă “Octav Băncilă”, Adrian este exact ceea ce are nevoie un cvartet la violina I: un violonist capabil să strălucească în multele ocazii în care scriitura de cvartet tratează formaţia ca pe o orchestră cu solist. În 2001, el a devenit al doilea concert maestru al filarmonicii. E greu să aminteşti şi alte trăsături fără să te repeţi de la un membru la altul. Pentru că nobleţe, acurateţe, precizie, personalitate – mai ales în frazele sau motivele solistice – are fiecare membru al cvartetului. Sunt o serie de trăsături care rămân personale, indispensabile în cvartet – sunetul fin, de calitate, plin de căldură, în care simţi că e prezentă o inimă, iar pe de altă parte sunt acele trăsături care dau personalitate cvartetului ca întreg şi care ţin de modul de înţelegere a lucrării interpretate, atingerea unor înălţimi, a unor tensiuni, coborârea în cel mai delicat pianissimo, tempo-ul abordat, tot ceea ce dezvăluie spiritul autorului într-un mod care ţine nu doar de şcoala din care s-a născut Ad libitum, ci şi de gândirea, simţirea şi forţa lor comună de a transforma notele în realităţi palpabile şi emoţionante.” Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Fragmentul audio este din Concertul dirijat la Filarmonica Moldova din Iaşi,
de Maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi pe 8 aprilie 2005,
în care Adrian Berescu a interpretat solo-ul de vioară din lucrarea “Şeherezada”
de Nikolai Rimski-Korsakov.

Daniela Vlad