Top 30… compoziții de muzică clasică
Publicat de Nicolae Tomescu, 15 ianuarie 2017, 08:22
Muzica cultă, savantă sau (mult mai des întrebuințat) clasică cuprinde totalitatea realizărilor muzicale proprii reprezentanților culturii înalte într-un spațiu geografic, de-a lungul unui interval însemnat de timp. Elaborarea de muzici culte respectă un număr de precepte impuse prin tradiție. Astfel, autorul este cunoscut prin numele lui (sau măcar printr-un pseudonim) și deține o cunoaștere temeinică a teoriei muzicale aplicate în cultura de care aparține. Deși fundamentate pe tradiție, muzicile culte sunt întotdeauna receptive la inovație sub o formă sau alta; în stadiile sale înaintate de evoluție, o muzică cultă poate nega chiar și o parte din legile sale fundamentale în scopul de a realiza noul. Astfel, supraviețuirea unei muzici culte impune păstrarea unei baze cât de restrânse privitoare la practica creației și a interpretării. În mod obișnuit, prin sintagma „muzică cultă” este vizată muzica ecleziastică și de concert dezvoltată în Europa vestică (perioadele: Renașterea/circa 1400-1600; Barocul/1600-1750; Romantismul/1827-cca.1910) și, apoi, răspândită în alte spații geografice (denumirea de muzică cultă se aplică și în cazul altor manifestări muzicale izolate de tradiția vest-europeană, care, în schimb, respectă normele mai sus amintite ale culturii înalte – spre exemplu, muzica cultă indiană, cea otomană, cea japoneză ș.a.m.d)…
*
Psihologii și psihiatrii sugerează conectarea simțurilor la muzica clasică. „Mozart Effect” (efectul Mozart), introdus de dr. Alfred A. Tomatis (folosea muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart drept stimul auditiv pentru pacienții pe care îi trata în legătură cu anumite stări psihice), și-a dovedit, în timp, puterea miraculoasă (reduce tensiunea acumulată chiar în cazul oamenilor care, de regulă, nu preferă genul muzical invocat). Ascultați un vals sau o rapsodie… În chip miraculos, veți dobândi calmul necesar pentru a găsi soluții…
Chiar dacă din clip lipsesc Liszt, Rachmaninoff, Chopin ș.a., preferința pentru muzica de calitate nu poate ține cont doar de educația clasamentului (relativ), ci, mai ales, de inteligența ascultării (efecte benefice). Într-o dimensiune superioară a argumentelor, nu există obstacol pentru a beneficia de efectele muzicii „grele”, nu este valabilă ideea potrivit căreia ai, neapărat, nevoie de o educație muzicală; ultima favorizează un contact mai lesnicios, dar oamenii inteligenți apreciază genul, indiferent de cultura lor muzicală…
