Analiză Tranzacțională (V)

Publicat de Nicolae Tomescu, 4 iulie 2016, 08:30

SCENARII

Eric Berne concepea teoria scenariilor, împreună cu un grup de cercetători, la mijlocul anilor ’60. Ideea originală a fost dezvoltată şi acum formează, alături de stările eului, centrul teoriei AT.

La bază, scenariul este un plan de viaţă, construit în copilărie sub influenţa părinţilor, pe care îl păstrăm fără a conştientiza fenomenul, folosindu-l  pentru a ne conduce viaţa. Un punct-cheie al teoriei AT insistă asupra faptului că un scenariu este decizional. În calitate de copii am luat decizii specifice, ca răspuns la experienţa noastră de viaţă. Aceste decizii se referă la întrebările de bază: “Cine sunt eu?”,“Cine sunt ceilalţi oameni?”,“Care este scopul nostru?”. Scenariul poate fi schimbat, întrucât se bazează pe deciziile noastre.

Un aspect important al teoriei scenariului este acceptarea faptului că, fără a fi conştienţi, ne justificăm scenariul prin redefinirea realităţii, astfel încât să se încadreze în convingerile noastre despre viaţă. Deşi, la început, pare greu de crezut, odată acceptat faptul că în cadrul scenariului simţim siguranţa a ceva familiar, ne vine mai uşor să înţelegem de ce, sub stress, preferăm să alegem siguranţa aparentă a lumii pe care o cunoaştem decât să înfruntăm teama de necunoscut.

Woollams a sugerat o legătură directă dintre stress şi scenariu. El afirmă că, pe măsură ce stressul se accentuează, creşte probabilitatea de “a intra în scenariu”. În momentele de stress scăzut, suntem mai autonomi decât atunci când ne aflăm în momente foarte stresante.

Alţi teoreticieni corelează scenariul cu trupul. Ei consideră că scenariul este purtat în muşchi şi schelet. Multe persoane ştiu acest lucru intuitiv şi avem expresii gen: “Pe faţa ei sunt înscrise problemele pe care le are în viaţă”, “Are o expresie onestă” etc.

AT oferă o metodă de demascare a mesajelor parentale şi a deciziilor asociate din copilărie care formează un scenariu, prin intermediul analizei structurale a stărilor eului. Demascând această matrice a mesajelor, putem începe procesul “montării unui nou spectacol pe scenă”. Un exemplu de matrice de scenariu este prezentată mai jos:

STROKES

Eric Berne a descris nevoia noastră de stimuli precum “Foame de stimulare”. Pe măsură ce creştem, cantitatea de contacte fizice pe care le schimbăm cu ceilalţi se diminuează, deşi nevoia noastră de stimuli nu scade. Stimulii de care au nevoie adulţii sunt atât fizici cât şi mentali. Berne a introdus expresia de stroke pentru a desemna stimulii care ne sunt necesari şi a remarcat că ne câştigăm stroke-urile prin înlocuirea contactelor fizice cu recunoaşterea din partea celorlalţi. Această recunoaştere ne poate fi dată sub formă de zâmbete, saluturi, complimente ş.a.m.d. Berne a folosit termenul “foame de recunoaştere” pentru a descrie nevoia de relaţii sociale.

Stroke-urile pot fi verbale sau nonverbale, pozitive sau negative, condiţionale sau necondiţionale.

Stroke-urile verbale variază de la un simplu schimb (de exemplu:“Salut”) la conversaţii lungi. Stroke-urile pozitive şi negative sunt, în esenţă: “Te iubesc” sau “Te urăsc”. Stroke-urile necondiţionale sunt cele oferite pentru ceea ce eşti, iar cele condiţionale pentru ceea ce faci. Astfel, “Te iubesc” este un stroke pozitiv necondiţional iar “Îmi place ultimul raport pe care mi l-ai trimis” trădează un stroke pozitiv condiţional.

Copii fiind, am ştiut că este nesănătos să nu primim stroke-uri; drept urmare, preferam să primim stroke-uri negative decât să nu primim nimic. Dacă am avut nevoie de stroke-uri şi nu am primit unele pozitive, s-ar putea să fi învăţat să căutăm stroke-uri negative. Acordarea de stroke-uri poate întări un comportament, acesta fiind un lucru pe care trebuie să-l avem în vedere în calitate de manageri. Dacă oferi mai multe stroke-uri negative decât pozitive poţi contribui la creşterea stressului în departamentul tău, îi poţi aduce pe oamenii care vor repeta comportamente negative la punctul de a-şi pierde locul de muncă. Poate că sunt oameni care au ajuns să aştepte stroke-uri negative, nicidecum pozitive, şi se află în căutarea lor. Nu trebuie să continuăm acest comportament; putem aduce schimbări în comportamentul nostru, al celorlalţi, revăzând modele constante de stroke-uri şi consimţind să le schimbăm în moduri care să ne fie mult mai utile.

STRUCTURAREA TIMPULUI

Eric Berne a identificat şase metode de bază  pe care le folosim pentru a ne structura timpul, în vederea obţinerii de stroke-uri: izolarea, ritualurile, petrecerea timpului (pastime), activitatea, jocurile, intimitatea (proximitatea).

Izolarea este posibilă oricând şi implică propriul stroking, de aceea şi un risc scăzut.

Ritualul reprezintă o formă de comportament (ritualizat), ca de exemplu să saluţi în fiecare zi un vecin. Deoarece schimbul devine previzibil, riscul este scăzut – la fel ca şi intensitatea stroke-ului.

Trecerea timpului (pastime) înseamnă acele conversaţii politicoase, superficiale, în care te angajezi la o petrecere sau când cunoşti o persoană nouă. Adeseori, oferă cadrul pentru cei care se angrenează în jocuri de politeţe. Drept consecinţă, riscul nu este mare, la fel şi intensitatea stroke-ului.

Activitatea desemnează orice formă de muncă sau comportament orientat spre un scop (de exemplu: practicarea unui sport). Riscul este relativ crescut, la fel sunt şi potenţialele stroke-uri.

Pe ansamblu, jocurile (şi sentimentele parazitare) implică schimbul de stroke-uri negative; riscul este foarte crescut, iar intensitatea stroke-urilor – mare.

Intimitatea (proximitatea) este definită ca o întâlnire a stărilor Copil Liber ale eului. Astfel, riscul este extrem de crescut dar valoarea stroke-urilor ajunge, de asemenea, foarte mare.

În contextul amintit, riscul se referă la starea noastră de bine psihologic, de a primi stroke-uri care confirmă credinţele scenariale despre propria persoană, despre alţii şi despre viaţă. În starea Adult a eului nostru putem găsi modalităţi de a face faţă răspunsurilor altora; ele ar putea confirma scenariul nostru şi, prin urmare, ne-ar ajuta să evităm stressul care induce sentimente neplăcute.