Ascultă Radio România Iași Live

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, condamnat definitiv la 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare

Publicat de Andreea Drilea, 17 octombrie 2014, 16:30 / actualizat: 17 octombrie 2014, 20:11

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, condamnat definitiv la 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare. 

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani şi şase luni închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată pentru deturnare de fonduri.

Iniţial, Mihai Necolaiciuc a fost achitat de Judecătoria Sectorului 1 în ianuarie 2014, însă judecătorii de la Curtea de Apel au admis vineri recursul procurorilor DNA şi l-au condamnat pe Necolaiciuc la patru ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Din această pedeapsă se va scădea perioada petrecută de Necolaiciuc în arest preventiv, respectiv 17 iunie 2009-18 octombrie 2011.

În acelaşi dosar, Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice în cadrul CFR, a fost condamnată definitiv la trei ani închisoare cu executare.

Pe latură civilă, instanţa a admis în parte acţiunea Ministerului Transporturilor şi i-a obligat pe Mihai Necolaiciuc şi Viorica Olăeru să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente SC CNCF – CFR SA suma de 8.459.972 lei către Ministerul Transporturilor.

În plus, cei doi vor plăti câte 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Mihai Necolaiciuc şi Viorica Olăeru au fost trimişi în judecată de DNA pe 12 mai 2011, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în formă continuată (66 acte materiale).

Procurorii au reţinut că, în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru realizarea ‘Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor’, contract ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori.

‘În ceea ce priveşte CN CFR, finanţarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane euro. Clauzele contractuale stipulau ca banii să fie utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi pentru realizarea lucrărilor de natura celor menţionate anterior. Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei’, arăta DNA.

În aceste condiţii, potrivit procurorilor DNA, în perioada decembrie 2001-ianuarie 2003, Mihai Necolaiciuc, în calitate de director general CN CFR, şi Viorica Olăeru, director al Direcţiei Economice din cadrul aceleiaşi companii, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au utilizat suma de peste 8,6 milioane lei, aproximativ 2.755.000 euro, provenită din creditul acordat de către BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

‘Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăţi comerciale, fiind achitate, în mod preferenţial, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende, etc.’, explicau procurorii.

Mihai Necolaiciuc mai este trimis în judecată în alte trei dosare penale. (Agerpres/FOTO stiri.ro)

Etichete:
Moţiune simplă la Senat împotriva Dianei Buzoianu: 100.000 de cetăţeni – fără apă; ei vă cer să plecaţi de la minister
Naţional luni, 15 decembrie 2025, 06:06

Moţiune simplă la Senat împotriva Dianei Buzoianu: 100.000 de cetăţeni – fără apă; ei vă cer să plecaţi de la minister

Senatul va dezbate şi vota luni moţiunea simplă iniţiată de AUR intitulată ‘Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnaţi la...

Moţiune simplă la Senat împotriva Dianei Buzoianu: 100.000 de cetăţeni – fără apă; ei vă cer să plecaţi de la minister
Luni va fi dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură împotriva guvernului
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 09:29

Luni va fi dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură împotriva guvernului

Parlamentarii se reunesc mâine după-amiază în şedinţă comună pentru a dezbate şi supune votului moţiunea de cenzură împotriva guvernului,...

Luni va fi dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură împotriva guvernului
Majorarea salariului minim pe economie este impusă de reglementările europene (analist economic)
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 09:23

Majorarea salariului minim pe economie este impusă de reglementările europene (analist economic)

Nivelul salariului minim pe economie va fi decis în zilele următoare, potrivit unui anunţ făcut de guvern. În ultima reuniune a Consiliului...

Majorarea salariului minim pe economie este impusă de reglementările europene (analist economic)
Nu se schiază încă pe pârtiile importante din România
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 09:11

Nu se schiază încă pe pârtiile importante din România

Este al doilea sfârşit de săptămână al iernii, în care nu se schiază pe pârtiile importante din România. Deşi în anii anterior...

Nu se schiază încă pe pârtiile importante din România
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 08:33

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare

Noul mers al trenurilor a intrat astăzi în vigoare şi va fi valabil până la 12 decembrie 2026. Vor fi o serie de noutăţi în plan naţional...

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 09:32

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat, în săptămâna pe care o încheiem, peste 2.000 de amenzi, în valoare de...

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:32

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România

Institutul Naţional Cantacuzino anunţă că a detectată şi la noi în ţară tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional şi...

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme

UPDATE ora 23:00 – Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis că, în urma dezinfecției rețelei de apă a...

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme