Ascultă Radio România Iași Live

Vaslui: Directorul DGASPC vrea asistenţi sociali în toate comunele

Publicat de , 9 martie 2015, 17:19

Directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, Ionel Armeanu Ştefănică, consideră că există ‘o criză fără precedent’ de asistenţi sociali în comunele judeţului.

El a precizat că este necesară implicarea factorilor decizionali de la nivel central pentru deblocarea posturilor de asistenţi sociali dar şi pentru creşterea salariilor pentru această categorie de personal.

‘Vreau să cred că în perioada următoare se se întâmpla ceva la nivel social în comunele judeţului, astfel încât să ajungem măcar la nivelul din 2009, când aveam şi câte trei asistenţi sociali în anumite comune. Acum abia mai avem câte unul, iar o mulţime de primării funcţionează fără să aibă pe nimeni angajat pe acest post. Primăriile au fost nevoite, odată cu criza, să taie din posturi şi s-a început cu asistenţa socială. Nu puteau pleca din primării chiar primarii sau viceprimarii, de contabil este nevoie, aşa cum trebuie să existe agent agricol sau agent fiscal. Aşa că au trebuit să plece asistenţii sociali’, a declarat pentru AGERPRES Ionel Armeanu Ştefănică.

Acesta a subliniat că mulţi dintre asistenţii sociali s-au îndreptat către alte domenii mai bine plătite. Armeanu a afirmat că sunt necesare măsuri imediate pentru rezolvarea situaţiei, mai ales că judeţul Vaslui se confruntă cu serioase probleme de ordin social, iar activitatea de asistenţă socială trebuie să fie făcută de persoane specializate.

Din cauza lipsei de personal din primării s-a ajuns ca în aceste instituţii munca asistenţilor sociali să fie făcută de agenţii agricoli, de contabili sau chiar de primari, a menţionat sursa citată. (Agerpres/ FOTO)

Etichete:
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind trimiterea acordului cu Mercosur la Curtea de Justiție a UE
Prim plan miercuri, 21 ianuarie 2026, 16:14

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind trimiterea acordului cu Mercosur la Curtea de Justiție a UE

Parlamentul European a decis astăzi trimiterea acordului comercial dintre Uniunea Europeană și țările Mercosur la Curtea de Justiție a UE, ceea...

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind trimiterea acordului cu Mercosur la Curtea de Justiție a UE
Spania: Sindicatul mecanicilor de locomotivă cheamă la grevă naţională în urma seriei recente de accidente feroviare
Prim plan miercuri, 21 ianuarie 2026, 14:48

Spania: Sindicatul mecanicilor de locomotivă cheamă la grevă naţională în urma seriei recente de accidente feroviare

Cel mai mare sindicat al mecanicilor de locomotivă din Spania a chemat miercuri la grevă naţională pentru a cere asigurarea siguranţei pe...

Spania: Sindicatul mecanicilor de locomotivă cheamă la grevă naţională în urma seriei recente de accidente feroviare
Fermierii din Vrancea cer autorităţilor extinderea sistemului de irigaţii din regiune
Prim plan miercuri, 21 ianuarie 2026, 14:45

Fermierii din Vrancea cer autorităţilor extinderea sistemului de irigaţii din regiune

Fermierii din Vrancea cer autorităţilor extinderea de urgenţă a sistemului de irigaţii din regiune, după o perioadă lungă de secetă. Prezent...

Fermierii din Vrancea cer autorităţilor extinderea sistemului de irigaţii din regiune
(AUDIO) Ceremonia de reînhumare a rămășițelor domnitorului Grigore Alexandru Ghyka  va avea loc la începutul lunii aprilie, la Iași
Prim plan miercuri, 21 ianuarie 2026, 14:16

(AUDIO) Ceremonia de reînhumare a rămășițelor domnitorului Grigore Alexandru Ghyka  va avea loc la începutul lunii aprilie, la Iași

Ceremonia de reînhumare a rămășițelor domnitorului Grigore Alexandru Ghyka  va avea loc la începutul lunii aprilie, la Iași.  Anunțul a...

(AUDIO) Ceremonia de reînhumare a rămășițelor domnitorului Grigore Alexandru Ghyka  va avea loc la începutul lunii aprilie, la Iași
Prim plan miercuri, 21 ianuarie 2026, 14:10

(AUDIO) Palatul Culturii din Iași a găzduit, astăzi, conferința „Moldova în epoca domnitorului Grigore Ghica – modernizare și unionism”

Palatul Culturii din Iași a găzduit, astăzi, conferința „Moldova în epoca domnitorului Grigore Ghica – modernizare și unionism”....

(AUDIO) Palatul Culturii din Iași a găzduit, astăzi, conferința „Moldova în epoca domnitorului Grigore Ghica – modernizare și unionism”
Prim plan miercuri, 21 ianuarie 2026, 12:03

(AUDIO) Protest al fermierilor la Strasbourg, în ziua votului privind acordul UE–Mercosur

Sute de tractoare blochează transportul public în jurul Parlamentului European, în contextul votului de astăzi, când eurodeputații ar putea...

(AUDIO) Protest al fermierilor la Strasbourg, în ziua votului privind acordul UE–Mercosur
Prim plan miercuri, 21 ianuarie 2026, 11:25

CCR/Sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan pe legea privind utilizarea plajei Mării Negre – amânată pentru 4 martie

UPDATE – Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru data de 4 martie sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan asupra legii...

CCR/Sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan pe legea privind utilizarea plajei Mării Negre – amânată pentru 4 martie
Prim plan miercuri, 21 ianuarie 2026, 11:20

(AUDIO) Teatrul Luceafărul din Iași lansează, astăzi, proiectul „Teatrul trece Bacul”

Teatrul Luceafărul din Iași lansează, astăzi, proiectul „Teatrul trece Bacul”, dedicat elevilor care se pregătesc pentru examenul de...

(AUDIO) Teatrul Luceafărul din Iași lansează, astăzi, proiectul „Teatrul trece Bacul”