Radu Tudoran, unul dintre cei mai mari prozatori români

Publicat de Nicolae Tomescu, 17 noiembrie 2020, 08:40

Pe numele său real Nicolae Bogza[1], născut, în Blejoi, pe 8 martie 1910, a folosit Prahova drept sursă de inspiraţie[2] pentru o parte a scrierilor sale…

În 1938, „Tudoran” părăsea cariera militară[3] și debuta cu un reportaj [4], iar în 1940 îi era publicată și prima carte /Oraşul cu fete sărace…

Geo Bogza, fratele său, a făcut închisoare în 1934 şi în 1937[5]; Radu Tudoran, în schimb, a scris articole în care critica extremismul de dreapta şi politica sovietică[6]; tocmai pentru a se întreţine, traducea în ritm frenetic şi s-a retras în Brăila – începând construcţia unei goelete pe care intenționa să o boteze „Speranţa” şi cu care dorea să plece în călătorii; nu a reuşit să-și împlinească visurile din cauza instaurării comunismului[7], dar a continuat să lucreze la romanele sale; în 1954, apărea Toate pânzele sus!, în care se concentrează toată dragostea pentru aventură şi pentru călătoriile pe mare[8].

Radu Tudoran a scris 15 romane[9], plus ciclul Sfârşit de mileniu…

A murit pe 18 noiembrie 1992[10], nu înainte de a călători în lume (pe mări şi oceane)…

[1] Geo Bogza i-a fost frate mai mare (născut pe 6 februarie 1908, la rândul său scriitor, jurnalist, maestru al reportajului şi teoretician al avangardei)… În 1938, Nicolae Bogza a îmbrățișat pseudonimul literar de Radu Tudoran, tocmai pentru a evita asocierea cu talentul fratelui său…

Tatăl celor doi, de la care se presupune că Radu Tudoran a moştenit pasiunea călătoriilor pe mare, era funcţionar al Marinei comerciale…

[2] Dan Gulea, profesor şi scriitor prahovean, consideră, în volumul Pluviografii, că Tudoran descrisese, în Flăcări, povestea febrei petrolului din anii 1920 (zona Câmpina), iar în romanul-frescă Sfârşit de mileniu /din care au apărut şapte volume/ trama privește un loc de lângă sau chiar din Ploieşti…

Radu Tudoran este cel care a consacrat renumele oraşului lui „Ce bei?, aluzie la faptul că, în Ploieştiul interbelic, se găsea o cârciumă la aproximativ 200 de locuitori. Dan Gulea spune că savurosul episod apare în volumul Retragerea fără torțe: „Capitala judeţului meu, unde am mers prima oară să învăţ carte, era supranumită oraşul lui «Ce bei?». «Ce bei?», spuneau oamenii, în loc de bună ziua, când se întâlneau pe stradă. Şi intrau la cârciumă, îi vedeam încă din zorii zilei, rezemaţi de tejghea, ca să nu piardă timpul cu aşezatul la masă, bând în picioare, vin sau ţuică, la botul calului, aşa se spune. De la marginea oraşului până la şcoală, aproape de centru, întâlneam 17 bodegi şi cârciumi. Una dintre ele se numea «La furnica», nu ştiu de unde până unde, iar alta «La băieţii veseli», aşa da, puteam înţelege. Într-un timp, m-am apucat să număr sistematic cârciumile din tot oraşul, cifra exactă am uitat-o, cred că erau peste 100 de cârciumi la 40.000 de oameni, numărul populaţiei. N-ar fi fost prea mult, una la patru sute, dar dacă scad pruncii din scutece, copiii, tinerii nenărăviţi încă, săracii care n-au bani de băutură, atunci se schimbă proporţia…”

[3] Terminase Liceul Militar de la Mănăstirea „Dealu”, în 1930, apoi „Şcoala Militară de Ofiţeri” de la Sibiu (în 1932) – pe care a absolvit-o cu grad de sublocotenent (se adaugă și cursul, de un an, în aviaţie); timp de 6 ani, a fost ofiţer în Armata Română…

[4] În revista „Lumea românească”, condusă de Zaharia Stancu…

[5] Pentru „pornografie”, consecință a Poemul(ui) invectivă, adoptând, apoi, precepte comuniste…

[6] Ceea ce i-a atras, în 1947, marginalizarea şi căderea în „dizgraţie electorală”; cu toate acestea, nu ajungea în închisoare şi nici nu era prigonit de Securitate…

[7] (exista riscul să fie arestat pentru „trecere frauduloasă de frontieră”)…

[8] Cartea este, de fapt, călătoria imaginară pe care Tudoran nu a mai putut să o întreprindă în 1948… Considerat „roman pentru tineret”, „literatură de consum”, volumul a impresionat publicul şi s-a tranformat într-un fel de „best-seller” al epocii comuniste, fiind citit de copii, de adolescenţi, de adulţi… Mai mult, a învins și metehnele ideologice, atunci când nava românească construită în Tulcea şi în Brăila /pentru turnarea unor filme străine/ primea numele „Speranţa“ şi devenea platou de filmare pentru ecranizarea romanului Toate pânzele sus!, la studioului cinematografic „Bucureşti”…

https://www.facebook.com/fanTVR1/videos/1481229355221810/

[9] Numărul total al cărților reeditate, depăşind 1,5 milioane de exemplare tipărite (în 1977)…

[10] Geo Bogza a murit un an mai târziu…