In Memoriam Dumitru Fărcaş

Publicat de Nicolae Tomescu, 7 august 2019, 19:25 / actualizat: 6 august 2021, 16:24

„Se nasc atât de rar oameni înzestraţi cu nobleţea artistică a dumitale încât consider o datorie de artist să-ţi ofer aripile mele ca să te feresc să dai piept cu zidul gros al nechemaţilor care au ajuns să fie mari câştigători de poziţii în artă, numai şi numai fiindcă artiştii nu se mai ajută între ei…”, îi scria[1] Maria Tănase lui Dumitru Fărcaş, cel născut pe 12 mai 1938 (în satul Groşii Băii Mari, din Maramureş)…

Crescuse într-o familie care iubea muzica: bunicul, tatăl şi cei doi fraţi mai mari au cântat la clarinet[2]; cariera lui de succes a fost clădită pe talent şi muncă, dar şi cu ajutorul familiei, a unor dascăli[3]. Cu un complex de inferioritate (recunoscut de el însuși) faţă de colegii care erau la Conservator[4], a absolvit studiile[5] Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, iar, în 1967, s-a stabilit în Cluj-Napoca; s-a ocupat, totodată, de taraful[6] de la „Casa de Cultură a Studenţilor”…

În anul 1970, a devenit membru al Uniunii Artiştilor Muzicieni din Elveţia[7]. Între anii 1977-1999, Fărcaș a primit diplome de onoare din partea Institutului „Smithsonian”/Washington DC. „Președintele taragotiștilor la nivel internațional” a oferit cel mai cunoscut generic din „epoca Ceauşescu” – pentru emisiunea „Tezaur Folcloric” realizată Marioara Murărescu. De-a lungul carierei, i-a fost acordat titlul de „Cetăţean de Onoare” al oraşelor Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa, Baia Mare, chiar al îndepărtatului și nepopularului Phenian (Coreea de Nord). În 2018, fusese decorat de Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de cavaler”…

„Dacă eşti într-o altă lume, unde nimic nu e al tău, atunci nici tu nu mai eşti al tău”[8], afirma „omul-taragot”, „bolnavul incurabil de ţară”[9], „anonimul” care cuprindea, în și prin cântece, „fantasmele, iubirile, pacea, spaimele, speranţele”, „cel care multiplica, la nesfîrşit, mândria Ardealului, împărţind-o, plin de dragoste, întregii ţări”[10], „omul în ale cărui mâini taragotul a exersat o putere magică şi o forţă sugestivă ce trece de la magie la mister”…

A trecut la cele veșnice (din 7 august 2018 și dintr-un spital al municipiului Cluj-Napoca), fiind înmormântat cu onoruri militare în comuna natală… Stema localităţii Groşii Băii Mari are, pe lângă taragotul auriu, un clopot şi o cruce, o ramură de stejar, cu două frunze şi o ghindă, o ramură de măr, cu două frunze şi un măr (toate aurii)…

[1] Dumitru Fărcaş a fost remarcat, pe când avea 24 de ani, de Maria Tănase, după ce a câştigat un concurs la Bucureşti (în care i-a avut „rivali” pe Gheorghe Zamfir, Ion Drăgoi, Toni Iordache, Ilie Udilă, Marcel Budală, Dumitru Zamfira). „Maria Tănase a venit la mine, m-a pupat pe obraji şi m-a întrebat de unde sunt. I-am spus că vin din Maramureş. Ea a iubit foarte mult Maramureşul. Îmi spunea, în scrisoarea pe care mi-a trimis-o: «Ajunsă de cîteva zile în Bucureşti, mi-am învins ocupaţiunile multiple pe care le am(…) şi-ntr-o linişte relativă măcar să pot formula pe hîrtie ceea ce doresc de la dumneata. Vezi mata, drăguţă, n-am prea scris multe în viaţa mea, şi mai cu seamă scrisori, dar scrisori că aceasta, în care toată respiraţia mea de artist să-şi caute locul nu am scris nicio dată. Vezi, Fărcăşel, să nu te umfli, că-ţi cade nasul şi te faci urît şi gata cu admiratorii talentului matale! Nu vreau să te necăjesc, dar vezi, dumneata, Fărcaş, eşti un mare artist, dar atît de tînăr faţă de mine, că nu-mi dau seama dacă, Doamne fereşte, nu faci şi dumneata parte dintre acei care înainte să înceapă să umble, îşi iau boii lui Dumnezeu în cap. Mi-ai povestit că munceşti mult şi am dedus că eşti ambiţios(…). Eşti ambiţios ca să parvii sau eşti ambiţios ca să rămîi artist?» Scrisoarea aceea e absolut teribilă! Un adevărat testament care mi-a călăuzit paşii” (mărturie Dumitru Fărcaş)…

[2] „În familia mea s-a cântat la un clarinet micuţ, pe care tata l-a câştigat de la un ţăran român făcându-i o zi de plug cu caii. Neavând bani acel om, i-a dat clarinetul. Tata a murit în ’46 de pneumonie. Când am ajuns eu elev al Liceului de Muzică, mi-am cumpărat un magnetofon, un «Tesla», şi am întrebat bătrânii satului: «Cum a fost tata? A fost un om prietenos? A fost un om bun? A iubit lumea?» Şi-mi povestea un bătrân extraordinar de frumos că tata cânta mult la culesul recoltei, după un pahar de must, petrecea cu prietenii. Şi zicea bătrînul: «Dragă Mitruţ, te-am auzit la radio şi cânţi foarte frumos, d-apoi nu cânţi ca tată-tău, că tată-tău, după ce scotea clarineta din gură, apoi clarineta aia mai sună o jumătate de ceas!»” (mărturie Dumitru Fărcaş)…

[3] Mama i-a cumpărat un fluieraş… Mai târziu, era descoperit de Mihai Guttman, fostul director al Liceului de Muzică din Cluj; acesta bătătorea toate cărările din satele ardelene în căutarea de elevi talentaţi; l-a pus la flaut, apoi la contrabas; s-a rugat de profesorul de oboi să-l ia la el, iar, în 1962, a reprezentat Maramureşul la un festival de la Helsinki. „Mama mi-a cumpărat un fluieraş şi cu acel fluieraş am participat la toate festivalurile interşcolare, raionale, regionale – cum era atunci şi am luat o mulţime de premii. Şansa mea a fost şansa copilului de la sat: am avut un învăţător pe nume Lupar Gheorghe, un om absolut destoinic, cum erau adevăraţii noştri dascăli de altădată, care te studia de mic şi ştia: ăsta-i bun de croitor, ăsta-i bun de tîmplar, ăsta-i bun de muzicant, ăsta-i bun de dansator. Directorul Liceului de Muzică, Mihai Guttman, a luat contact cu învăţătorul din sat şi ne-a chemat într-o zi la şcoală să dăm probe de aptitudini. În urma acestor probe am fost ales să vin toamna să dau examen la Liceul de Muzică din Cluj. Am intrat la Liceul de Muzică în 1956, iar în ’60, cînd am absolvit, copil sărac fiind m-am întors acasă şi am intrat ca solist în Ansamblul de cântece şi dansuri «Maramureşul» din Baia Mare”; l-au dorit, dar în postura de taragotist, pentru că postul de oboist era ocupat; a fost nevoit trebuit să se „recalifice”: „M-am pus la punct într-o săptămâna cu noul instrument. M-a întrebat directorul dacă ştiu să cânt la taragot, iar eu am răspuns că da, ştiu. Când am văzut însă instrumentul, i-am spus directorului că nu-i bun şi că trebuie  să-l repar, iar după o săptămână am să vin să dau probă. Am exersat zi şi noapte timp de o săptămînă, iar la momentul cuvenit m-am prezentat la director şi am cântat la taragot două piese foarte frumoase.” Dumitru Fărcaş a primit postul şi un premiu de 5.000 de lei (pe care i-a cheltuit ducându-şi prietenii la restaurantul „Berlin” din Bucureşti…

[4] „(…)am venit la Cluj să-mi găsesc foştii colegi care erau la Conservator, în anul II, şi faţă de care aveam un complex de inferioritate gândindu-mă că oi fi eu mare artist, dar cu puţină şcoală, iar arta fără cultură nu se poate face”…

[5] „Studiile superioare m-au ajutat în carieră”…

[6] Avea să devină prima trupă studenţească de folclor din Transilvania; a cutreierat lumea în lung şi-n lat – din Australia până în Canada, din Argentina până în Coreea de Nord…

[7] „SUISSA”…

[8] „Am admirat ţări frumoase ca Elveţia, Germania; mi-au plăcut, dar ca să trăiesc acolo, nu. Lumea aceea nu-i lumea noastră, nu-i lumea mea. Ştiu că oriunde mă duc, aici e al meu tot. Ori în ce grădina intru, ori în ce biserică intru, tot e al meu. Aici e fiinţa mea, aici e neamul meu, aici mă simt acasă.”

[9] „Sunt, cred, printre puţinii români care au făcut întregirea familiei aducând din America, nu ducând în America. Eu mi-am luat nevastă care a stat 13 ani în Statele Unite ale Americii, cetăţean american de origine română. I-am spus: «Domnişoară, America mea este pe strada Pavlov 35, acolo lîngă Chios, şi este şi un lac acolo. Acolo e America. Te rog foarte mult, fă bine şi vino şi vezi-o, iar dacă o să-ţi placă, rămîi». Şi aşa s-a întîmplat. A venit, i-a plăcut şi a rămas aici” (mărturie Dumitru Fărcaş)…

[10] „Nu ştiu prin ce miracol a ajuns România să stăpânească cel mai bogat folclor din lume, fără nicio exagerare. Suntem, aşadar, o ţară bogată şi din acest punct de vedere; doar că, aş spune, prea puţin ţinem la această avuţie naţională”…

https://www.facebook.com/folclorautenticromanesc/videos/358440471491204/

Foto © Nicolae Tomescu / 2012